Alianta pentru Statul de Drept solicita rediscutarea Pactului pentru justitie

By | aprilie 2, 2010

Alianta pentru Statul de Drept este o coalitie de ong-uri care s-a constituit in septembrie 2009 pentru a sustine eforturile partilor implicate in conflictul dintre puterea judecatoreasca si executiv in directia unei rezolvari rationale, eficiente si in interesul publicului. ASD a mediat o serie de 2 intalniri intre reprezentantii puterii judecatoresti, ai parlamentului si ai executivului care au avut drept rezultat elaborarea Principiilor unui pact pentru justitie, la 24 septemebrie 2009. Alianta este formata din Active Watch – Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP), Asociaţia Pro Democraţia (APD), Centrul de Resurse Juridice (CRJ) şi Transparency International România (TI-Ro).

Comunicat de presă

Justiţia din România- între promisiuni şi fapte

Alianţa pentru Statul de Drept formată din Active Watch- Agenţia de Monitorizare a Presei, Asociaţia Pro Democraţia, Centrul de Resurse Juridice şi Transparency International România,

În calitate de facilitatori dar şi de garanţi ai înţelegerii intervenite între puterile statului (legislativă şi judecătorească) cu privire la criza din sistemul judiciar intervenită în a doua jumătate a anului 2009, înţelegere concretizată în Pactul pentru Justiţie (anexă),

Fiind sesizaţi de asociaţiile profesionale ale magistraţilor, semnatare ale Pactului, cu privire la respingerea de către Plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului a Rapotului comisiei speciale constituite pentru analiza crizei din justiţie precum şi cu privire la faptul că votul membrilor Parlamentului a fost dat în lipsa cvorumului necesar,

Considerând că angajamentul luat de statul român cu privire la reformarea reală a sistemului judiciar şi respectarea de către celelalte puteri ale statului ale unor principii minimale care ar trebui să guverneze puterea judecătorească (cuprinse în Pactul pentru Justiţie) nu reprezintă o simplă alocuţiune pentru Comisia Europeană si rapoartele de monitorizare ale acestia ,

Solicităm

1) Birourilor permanente ale celor doua camere ale Parlamentului României reînscrierea pe ordinea de zi a şedinţei camerelor reunite din data de 12 aprilie a Raportului comisiei speciale constituite pentru analiza crizei din justiţie

2) Grupurilor parlamentare ale PDL, UDMR (grupuri care au votat împotrivă la şedinţa precedentă) să voteze acest raport, precum grupurilor parlamentare ale PSD şi PNL să se prezinte la această şedinţă, ca semn al dorinţei de reformare a sistemului judiciar dar şi de respectare de către legislativ a unor principii europene care ar trebui să guverneze puterea judecătorească.

Centrul de Resurse Juridice: Georgiana Iorgulescu

Asociaţia Pro Democraţia: Cristian Pîrvulescu

Transparency International: România Victor Alistar

Active Watch- Agenţia de Monitorizare a Presei: Mircea Toma


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/jurindbd/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273