Author Archives: Adrian Toni Neacsu

About Adrian Toni Neacsu

Avocat, fost judecător, autor a mai multor cărți, scriu la acest blog, printre primele cu profil juridic din țară, încă din 2009. Mă mai găsești pe CastigaProcese.ro. Detalii aici.

Despre justiția penală a Consiliului Suprem de Apărare a Țării

Informația explozivă a anului, și care din punctul meu de vedere va fi greu de depășit, este recunoașterea oficială a SRI-ului de săptămâna trecută că de mulți ani se implică în activitatea de realizare efectivă a justiției în România. Cot la cot cu procurorii și judecătorii, angajații SRI se implică în instrumentarea penală și judecarea dosarelor în justiție. Sau, cu cuvintele întocmai ale generalului Dumbravă, “dacă în urmă cu câțiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrageam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanței prin rechizitoriu, apreciind ca misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menținem interesul/atenția până la soluționarea definitiva a fiecărei cauze.”

Conținutul incendiar al acestor declarații a fost bine surprins, chiar numai prin simplă intuiție, de maestrul Ion Cristoiu. Acesta a realizat că ceva nu este în regulă, deși și-a concentrat analiza spre presupusul mesaj pe care SRI a ieșit să-l transmită public în ce privește pretenția recunoașterii propriilor merite în stârpirea corupților. Maestrul a văzut din atitudinea generalului doar pieptul bombat a orgoliu. Era și asta, dar ordinul de zi pe unitate a sunat altfel.

Un alt comentator, cu acribia jurnalistului specializat pe justiție, a pus ceva mai direct degetul pe problemă: serviciile de informații nu au voie să imixtioneze în activitatea puterii judecătorești reprezentată exclusiv de judecători, iar SRI nu-şi poate asuma constituțional misiunea de instaurare a legii în România. Cum spuneam, Răzvan Savaliuc cunoaște destule budoare ale justiției, astfel încât simte mai bine unde este deficiența de legalitate în această construcție.

Fenomenul corupției, ca amenințare la adresa securității naționale, a intrat relativ recent in portofoliul SRI“ Recunoașterea senină a acestei enormității ar fi trebuit să ducă la cutremure în administrația serviciilor speciale. Consiliul Superior al Magistraturii ar fi trebuit până acum să se isterizeze, să declanșeze acțiuni ample de verificare și apărare a independenței sistemului judiciar, să protesteze pe toate canalele formale și informale, să înroșească telefoanele ambasadelor. Cât timp am fost în CSM, cea mai mare temere a mea și a micului grup necondus politic din care făceam parte era posibila implicare în acest fel a SRI în justiție. Simțeam efectele, aveam frânturi de informații care ne îngrijorau, bănuiam că situația operativă era mult mai gravă decât în general eram dispuși să acceptăm. Recunoașterea SRI transformă presupunerile într-un coșmar pentru independența justiției. De asemenea, presa ar fi trebuit să declanșeze un SRI-gate. Nu se va întâmpla nimic din această agitație şi ceva îmi spune ca momentul ieșirii SRI cu o recunoaștere neprovocată de nimeni nu a fost deloc unul spontan, ci dimpotrivă a fost programat exact în acest moment tocmai pentru că societatea româneasca este incapabilă de o reacție.

Pentru că nu vreau nici eu să provoc serviciul dincolo de propriul meu instinctul de conservare, nu voi mai face decât câteva observații punctuale, cu care mă simt dator față de propria mea conștiință în primul rând. În acest fel voi răspunde şi câtorva din întrebările puse puse în timida încercare de dezbatere din presă.

Primo. Serviciul Român de Informații nu poate în nici un fel în mod legal să se implice în activitatea de instrumentare a cauzelor penale în România. Indiferent că aceste dosare sunt de corupție sau obișnuite , SRI-ul are potrivit Constituției României, Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României şi Legii nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea SRI exclusiv atribuții în domeniul siguranței naționale. Mai exact, potrivit art. 2 din legea sa de funcționare, Serviciul Român de Informații organizează şi execută activități pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii şi contracarării oricăror acțiuni care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale a României. Amenințările la adresa siguranței naționale a României sunt expres și limitativ prevăzute în art. 3 din Legea siguranței naționale. Pentru că enumerarea e lungă (lit. a-l) nu am să o reproduc aici, dar va trebui să mă credeți pe cuvânt că toate vizează acțiuni grave îndreptate împotriva statului român cum ar fi trădarea, spionajul, subminarea, sabotajul, acte teroriste, totalitariste, separatiste ş.a. Doar printr-un delir interpretativ iresponsabil se pot extinde atribuțiile SRI către zona instrucției şi soluționării cauzelor penale.

Secundo. Deşi d-ul general Dumbravă este un foarte bun jurist şi în genere este o plăcere intelectuală să dezbați chestiuni juridice controversate cu el, mesajele din interviu nu sunt tehnice și nu-i aparțin, fiind simple exerciții de comunicare ale Serviciului însuși. Atunci când dumnealui spune că SRI-ul monitorizează dosarele de corupție până la soluționarea lor definitivă, trebuie înțeles nu numai că inculpații, avocații şi martorii din dosare sunt îndeaproape puși sub observație, dar mai ales că judecătorii cauzei înseși reprezintă obiectivul principal. Ofițerii SRI nu ajută doar la instrumentarea cauzelor penale de către polițiști şi procurori. Principala lor sarcină este să se asigure că judecătorii nu prezintă nici un fel de risc, ca nu defectează. Potrivit unor statistici la care am avut acces în calitatea mea de membru CSM, mai mult de 75% din judecătorii care intrau în cauze penale în România făceau obiectul unui denunț, plângeri ori sesizări din oficiu la DNA. Nu știu care este în momentul de față acest procent, dar ştiu ca un serviciu de informaţii are nevoie de justificarea formală a existenței unui dosar pe numele unui judecător pentru a se putea implica operativ.

Tertio. Serviciul Român de Informații nu şi-a arogat singur atribuții pe care potrivit Constituţiei şi legilor nu le are. Există cel puțin 3 hotărâri ale CSAT de care am eu cunoștință prin care acestuia i s-au atribuit competențe clare în domeniul monitorizării sistemului judiciar. Cu siguranță există și altele. Din jurul anului 2007 există o hotărâre a CSAT potrivit cu care secțiile comerciale ale instanțelor, mai exact judecătorii sindici, reprezintă o vulnerabilitate în fața corupției. E prima oara când ofiţerii SRI au fost puşi să fileze şi să strângă informaţii în legătură cu judecătorii. Cu un an înainte Monica Macovei desființase SIPA, serviciul special care strângea informații privind corupția în sistemul judiciar, în special din penitenciare. În 2009 a izbucnit cel mai mare protest organizat al instanțelor judecătorești şi al instanțelor. Judecătorii au refuzat să intre în sălile de judecată, justiţia a fost la propriu paralizată zile în şir, judecătorii refuzau să judece dosarele.. Liderii acestei greve, printre care şi subsemnatul, au făcut obiectul unei alte hotărâri CSAT, care a extins monitorizarea şi le nivelul asociaţiilor profesionale, al şefilor formali şi informali ai acestora, al cercurilor de influență din sistemul judiciar, dar şi asupra vechiului CSM, care pactizase cu protestatarii. Din perioada imediat următoare, cel mai probabil 2010, datează următoarea hotărâre CSAT de care se cunoaște, în care corupția în general a fost asimilată drept o vulnerabilitate pentru siguranța națională, dându-se ordine precise celor 3 servicii de informații pricipale şi stabilindu-li-se competențe într-un domeniu care excede cadrului lor legal de funcționare. Hotărârile CSAT sunt obligatorii pentru SRI. “În exercitarea atribuţiilor ce îi revin Consiliul Suprem de Apărare a Ţării emite hotărâri, potrivit legii, care sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice la care se referă. Acestea răspund, în condițiile legii, de măsurile luate pentru punerea lor în aplicare.” (Legea nr. 415/2002)

Quarto. CSAT-ul, fie el condus de voluntarul Traian Băsescu sau de orice alt președinte, nu putea legal, în baza atribuţiilor proprii, să extindă cu de la sine putere competențele Serviciului Român de Informații acolo unde Constituția şi celelalte legi nu-i permit. CSAT nu este organ legislativ şi ca atare nu poate crea noi reglementări. Formal, hotărârile CSAT trebuie să fie conforme cu legile statului român, să se subordoneze acestora, adică să nu le modifice sau completeze. CSAT-ul nu poate crea noi competențe pentru SRI, fiind doar un organ de coordonare la nivel administrativ al activității serviciilor speciale. În practică însă, hotărârile CSAT sunt secrete şi nu se supun controlului judecătoresc sau altei forme de control. Controlul parlamentar prevăzut de Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării lipsește cu desăvârșire. Deși au existat încercări de transformare a CSAT-ului într-un organ de reglementare în domeniul apărării naționale şi a securității (ceea ce l-ar fi făcut în mod bizar asemănător fostului Consiliu al Apărării Republicii Socialiste România), Curtea Constituțională a declarat ca nefiind admisibil așa ceva. Dacă există hotărâri ale CSAT care obligă SRI-ul să se implice în activitatea judiciară din România, acestea încalcă în mod cert ordinea de drept constituțională din România, Curtea Constituțională fiind cea care legitimează clar o astfel de afirmație.

În concluzie, în răspăr parțial cu analizele similare pe această temă, cred că SRI-ul a decis să iasă public cu un astfel de subiect, asumându-și riscul, moderat de altfel, al unui scandal mediatic, tocmai pentru a pune noul CSAT și mai ales pe șeful acestuia, președintele Iohannis, în fața faptului împlinit. SRI-ul recunoaște public în 2015 imixtiunea sa la ordin în justiție, după alegerea unui nou președinte al României, care în același timp, este şi președintele CSAT, tocmai pentru că știe că hotărârile CSAT anterioare sunt nelegale. Problema fundamentală nu este implicarea unui serviciu de informații în justiție, lucru de altfel foarte grav în sine, ci implicarea sa la ordinul dat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Recunoscând public existența unor ordine pe care le are în domeniul monitorizării vieții civile în România, serviciul pune presiunea pe noul CSAT, care nu va putea decât fie să continue politicile anterioare, în acest fel serviciul având în continuare acoperire formală pentru acțiunile lui, fie să-și asume unilateral scandalul deconspirării unor acțiuni de-o anti-constituționalitate grosolană,  care ar șoca Europa prin dezvăluirea existenței unei justiții înfăptuită cu agenți secreți.

Cartoful fierbinte e la Președintele Iohannis. Oricum ar fi, SRI-ul cade, ca mâța, în picioare.

 

Medierea nu mai există pentru Consiliul Superior al Magistraturii

se dedică lui Paul Aghiniță, mediator 

Așa cum amicii acestui blog cunosc, îmi place ca în fiecare an să trec printr-un duș rece al cifrelor diferitele extravaganțe ale unor comentatori care chibițează pe seama justiției. Deși aș fi tentat să temperez și alte gogomănii lansate public despre starea statistică a justiției, mă voi opri și de data asta, amical, câteva minute la colegii noștri mediatori.

Acum 2 ani, mă amuzam teribil când președintele de atunci al Consiliului de Mediere anunța iminența unei abundențe adamice de medieri finalizate. Cam 1 milion de dosare ar fi trebuit să fie împiedicate să ajungă în instanță datorită succesului fulminant al medierii. Dimpotrivă, anul 2013 a înregistrat recordul absolut de dosare pe rolul instanțelor judecătorești. Nu am auzit ca mediatorii să fie la rândul lor suprasolicitați cu cereri anterior sesizării instanțelor, iar în ce privește numărul de acorduri încheiate în instanțe, acesta s-a oprit exact la 1762. Dacă par multe unui ochi neobișnuit cu cifrele justiției, raportați-l la cele 2,4 milioane de dosare soluționate de instanțele de judecată în 2013 (haideți ca vă suflu eu, reprezintă exact 0,073%!)

Spuneam atunci un lucru de care sunt în continuare convins: crearea unui orizont de așteptare nerealist se poate dovedi o strategie eronată pentru succesul real al medierii. Mesajele venite dinspre structurile de conducere ale medierii ar trebui să aibă măcar o doză rezonabilă de realism. În realitate ele par a fi mai mult strategii de prozelitism, de atragere în profesie a unor noi valuri de candidați plătitori de taxe de autorizare. Mă rog, scandalul şi distracția lor, însă funcționarea corectă a medierii chiar ne priveşte pe toţi.

Am revenit cu analize ceva mai târziu, provocat interior de caraghioslâcurile în numele medierii ale unui membru al Consiliului Superior al Magistraturii, încercând să temperez entuziasmul cataleptic al mediatorilor, entuziasm la fel de îndreptățit ca al vacii care merge la muls. Spuneam că mediatorii, cuprinși de un soi de fanatism, sunt gata să treacă prin foc pentru profeții noii justiții de mâine, în care instanțele vor fi doar opțiunea de plictiseală a justițiabilului. Până una alta, profeţii s-au manifestat mai mult ca văcarii care iau laptele de la botul viţelului. Şi unii şi alţii vântură prin ochii vacii aceleaşi iluzii. Am oferit cifre, am prezentat date şi statistici. Concluzionam că fiecare mediator din România soluţionase în 2013 exact a 5-a parte dintr-un acord de mediere. (sic!) În 4 ani  în România se pronunțaseră 5276 de medieri judiciare dintr-un total de peste 9,5 milioane de dosare soluționate. Evoluția exactă pe ani (citiți medieri judiciare) era următoarea:

  • În 2010 – 258 medieri.
  • În 2011 – 1525, la care s-au adăugat 2 în materie penală.
  • În 2012 – 1728 și una penală
  • În 2013 –  1749 și 13 în materie penală.

Au urmat ceva răfuieli şi păruieli fratricide printre mediatori, amorsate şi de dezastrul neconstituţionalităţii obligativităţii medierii.

Anul acesta m-am întors să caut cifrele medierii în raportul privind starea justiției, locul care centralizează toate datele privind justiția în anul precedent. În fiecare an Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit obligațiilor sale legale, aprobă Raportul privind starea justiției, conținând toate datele privind evoluția sistemului judiciar. Raportul pe 2014 a fost aprobat de aproape 2 luni. Medierea având proroci şi altar de închinat chiar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, m-am aşteptat ca prezenţa cifrelor vizând medierea să fie una substanţială.

Mare mi-a fost uimirea să constat că în raportul care sintetizează întreaga activitate judiciară în anul 2014 nu există nici o referire oficială la mediere. Pentru prima oară în ultimii 5 ani nu mai există nici o notă privind numărul de cauze soluționate prin mediere în fața instanțelor. Tabula rasa, ca și când o bomba atomică a șters de pe fața pământului medierea. Cum noul modul de statistică judiciară ține distinct evidența acordurilor de mediere, explicațiile pentru care medierea este omisă din statistici trebuie să fie altele.

Așa se face că de această recunosc sincer că mă aflu în imposibilitate de a oferi exact cifrele realismului și moderației necesare atunci când vorbim de succesul medierii. Pot doar, cu experiența pe care o am, să deduc de ce a fost nevoie ca cifrele privind medierea să fie extrase chirurgical din statisticile care se țin de ani de zile în sistemul judiciar. Și vă mai pot lăsa pe voi să bănuiți. 

PS

Pentru cei care obişnuiesc să verifice singuri informaţiile, Raportul privind starea justitiei în 2014 poate fi găsit aici.

Țara te vrea prin …. poștă sau legea votului în diaspora

 Ca toată lumea, am dezvoltat și eu sensibilități referitoare la votul diasporei. Dețin destulă judecată proprie și suficientă experiență în organizarea alegerilor ca să iau de bun chiar tot ce s-a spus, politic sau așa zis revoltat-civic, pe tema asta, însă dacă ai un minim instinct democratic nu poți avea decât cel puțin o reacție de jenă văzând cozile rușinoase din fața ambasadelor.

Orice român oprit din intenția de a-și introduce buletinul în urnă, indiferent de motiv, este un șut în fund cinic dat libertăților fundamentale. La fiecare ciclu electoral politicienii sunt datori fiecărui român ajuns la majorat cu un vot. Că acesta și-l exercită sau nu e treaba lui (a românului), dacă însă cineva îi dă peste mână și votul se pierde atunci vorbim de o încălcare barbară a regulilor democrației.

Desigur, într-un alt context cozile pentru vot ar fi putut să ne facă mândri. Democrația, mai ales cea indirectă de la noi, presupune în mod obligatoriu statul în mod civilizat la rând. Nu te poți buluci să-ți spui punctul de vedere, nu te poți băga în față dând din coate să spui ce vrei, nu poți striga isteric alegerea ta. În democrație trebuie să te ordonezi manierat la coada opțiunilor politice, să aștepți să-ți vină rândul, după care la fel de olimpian să aștepți numărătoarea și stabilirea opțiunii majoritare. Civilizația modernă este și a una a statului la coadă. La revoluții cozile se transformă în mișcări dezordonate ale mulțimilor, ordinea statului la rând se diluează și toate opțiunile sunt exprimate gălăgios și în același timp. Dar desigur revoluția nu este o formă legitimă de exprimare a democrației ci doar o formă de violență politică. Astfel fiind, coada la vot este un semn al sănătății unei democrații. Cât timp oamenii își așteptă rândul să voteze, sistemul funcționează iar organizarea politică este matură. Am fi putut avea deci suficiente motive să ne mândrim în fața democrațiilor europene îmbătrânite cu vitalitatea sistemului nostru. În loc de asta, scandalul din fața porților închise și ale ambasadelor ne-a mai făcut puțin de râs, acolo unde era greu să mai punem un surplus la jena pe care o purtăm cu noi prin Europa. Să fii oprit cu scutierii și pulanele Uniunii Europene din impulsul nestăvilit de a vota este într-adevăr o performanță chiar și pentru noi.

Pentru că în general nu mă interesează decapitatul Moțocilor, ocupație de care se ocupă cu succes deontologii națiunii, pot spune cu destulă convingere că eșecul organizării alegerilor în diaspora era, în contextul special al alegerilor încheiate, și previzibil și aproape imposibil de împiedicat. Desigur au fost și suficiente decizii greșite, însă germenii haosului se regăseau în legislația noastră electorală și indiferent cine ar fi organizat aceste alegeri în Europa, Măria ar fi purtat cam aceeași pălărie.

Din punct de vedere tehnic legislația și organizarea noastră electorală nu erau proiectate pentru un aflux important de votanți. Pur și simplu prin metodele clasice uzitate până acum în afara țării nu se poate vota ca și în țară. Sistemul electoral încurajează votul pe teritoriul național iar legislația este optimizată exact pentru acest lucru. În acest sistem clasic, votul românilor din străinătate este unul secundar. Organizarea scrutinelor electorale este dependentă de resursele statului, iar libertatea de mișcare a autorităților române pe teritoriul altor state este limitată. Tocmai de aceea diferența între participarea la vot în țară și cea din străinătate este imensă. În al doilea tur al alegerilor prezidențiale, când s-a înregistrat recordul istoric al prezenței la urne în afara țării, numărul acestora reprezintă doar 3,2% din numărul total al celor care au votat valabil. Cu toate acestea, potrivit aproximărilor oficiale, diaspora românească este formată din  cca 2500.000 – 2.700.000 de persoane. Concluzia este că falimentar este în primul rând sistemul votului în persoană pe care în mod clasic Româna îl folosește. Acesta presupune ca fiecare persoană să exercite votul doar direct, fizic, într-o locație special amenajată, după verificarea identității sale de către autorități și înregistrarea sa. Este un sistem a cărui eficiență este limitată de numărul secțiilor de votare, de distanța cât mai mică între acestea și de posibilitatea rapidă și ieftină de mișcare pentru cetățeni. Acest cumul de condiții nu va exista niciodată în afara teritoriului național (decât doar dacă urmare a unor complicate și improbabile efecte ale unei conflagrații mondiale România ajunge în mod fericit să ocupe și să colonizeze întreaga Europă, întinzându-și administrația peste tot).

În aceste condiții puteți presupune cu îndreptățire că m-am bucurat când am văzut îngrămădindu-se inițiativele legislative, oportuniste dar necesare, referitoare la liberalizarea votului în străinătate. Eugen Tomac, PNL-PD, Autoritatea Electorală Permanentă sau din nou PNL, din punctul acesta de vedere contează mai puțin inițiatorul (deși e ciudat ca PNL să-și facă concurență singur la inițiative) .

Dezamăgirea mea este una de natură tehnică: nici unul din aceste proiecte nu rezolvă până la capăt problema votului la distanță. Politicienii români aleg jumătățile de măsură. Sistemul de vot la distanță imaginat este de fapt unul prin poștă. Poșta clasică, ce gândeați?, nu cea electronică. Cetățeanul cu drept de vot aflat în străinătate trebuie să-și exprime intenția de a vota cu 6 luni înainte de alegeri, trimițând în acest sens o cerere în țară, la Autoritatea Electorală Permanentă. Dacă face acest lucru va primi (prin poștă) un plic cu buletinul de vot. După exprimarea votului, pe cheltuiala sa, trebuie să expedieze plicul în țară (prin poștă), având grijă ca acesta să ajungă cu 48 de ore înaintea datei alegerii, sub sancțiunea anulării. Există mici diferențe de reglementare, în funcție de inițiator, dar ele sunt suficient de puțin importante pentru a putea trage concluzia că voința politicienilor, indiferent de partid, este cam aceeași. Acest sistem de vot este pentru membrii de partid, pentru încrâncenații în opțiuni clare, pentru rinoceri, pentru electoratul captiv. Anunți dinainte că vei vota, ceea ce presupune că nu ești deloc nehotărât, ba chiar votezi înainte de a vota cei din țară, independent de campania electorală, de pathosul electoral. După acest sistem de vot Iohanis nu ar fi câștigat alegerile, pentru că el descurajează votul emoțional, decizia intempestivă și încurajează votul rațional, premeditat (cu 6 luni înainte).

Sistemul de vot prin poștă este folosit și validat în Europa, dar este un sistem deja depășit și ale cărui limite au fost analizate pe mii de pagini. Eu unul am așteptat adevărată evoluție în legislația electorală, care nu poate fi decât aceea a votului electronic. Votul electronic (sau prin internet) presupune că orice cetățean care are acces la un calculator își poate exercita votul după simpla sa dorință, în condiții de securitate. Ca să nu mai pierd timpul cu explicații, votul electronic este garanția votului universal, direct și liber exprimat, astfel cum bine le zice Constituția noastră. Este coșmarul politicienilor, după cum votul prin poștă este paradisul previzibilității pentru ei.

Austria, Australia, Canada, Estonia, Franța, Japonia și Elveția sunt modele de succes absolut pentru ce înseamnă în secolul XXI sufragiul universal garantat. Multe alte țări europene folosesc pe scară mai mică avantajele enorme ale votului pe platforme digitale securizate. Uniunea Europeană însăși a lansat CyberVote, o platformă de vot electronic, testată încă din 2000 cu succes în Germania și Franța. În viitorul apropiat europenii vor vota cu telefonul, iar nu cu cartea poștală, cum ne pregătim noi să facem.

O dezbatere reală și profesionistă în jurul liberalizării (de-spațializării) votului nu există în mediile noastre. Ne place să înghițim mesajele de partid și să le apăram agresiv în fața altora, fiecare după preferințele ideologice de nezdruncinat. Realitatea e că partidele au interesul comun să conserve starea actuală de lucruri, și-și doresc în continuare votanți de tip zombi, care știu înainte cu 6 luni că vor vota și cu cine vor vota, iar nu cetățeni liberi și imprevizibili.

Revendicare imobil preluat abuziv. Decizia nr. 33/2008 în interesul legii a ICCJ

Revendicare imobil preluat abuziv de către Statul român întemeiată pe dreptul comun în condiţiile în care reclamanţii au uzat şi de prevederile legilor speciale nr. 18/1991 şi nr.10/2000. Interpretarea deciziei nr. 33/2008 pronunţate de ÎCCJ în cadrul recursului în interesul  legii în ceea ce priveşte raportul dintre Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/991,  ca legi speciale, şi Codul civil ca lege generală,  precum şi a raportului dintre legea internă şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată prin Legea nr. 30/1994.

(Curtea de apel Braşov, Decizia nr. 87/Ap/30 septembrie 2013, dosar nr. 12755/62/2011)

Constată că prin sentinţa civilă nr. 67/D din data de 29.03.2013 Tribunalul Braşov  a respins  ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii G D, F A G, S A C, F I Ş, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanţelor Publice,  N V, reprezentat convenţional de avocat D I C, M I, M E, ambii domiciliaţi în Municipiul B, şi I D, domiciliat în Municipiul B, aceşti din urmă pârâţii fiind reprezentaţi convenţionali de avocat M T.

Pentru a pronunţa astfel, Tribunalul Braşov  a reţinut că din înscrisurile depuse la dosar în cadrul probatoriului administrat în vederea soluţionării excepţiei de fond, respectiv a excepţiei de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată  supusă analizei, a reieşit că bunul imobil  din litigiu, identificat prin numerele topografice 7513/2/27, 7513/2/28, s-a aflat, în data de 01.01.1990, în patrimoniul fostei Cooperative Agricole de Producţie şi a făcut obiectul legii nr. 1/1991.

Astfel,  potrivit  înscrisurilor ce compun documentaţia de carte funciară aferentă imobilului din litigiu, acest imobil a intrat în patrimoniul pârâtului N V  cu titlu de reconstituire a  dreptului de proprietate în conformitate cu legile speciale ale fondului funciar, potrivit Titlului de Proprietate nr. 36663/2004 emis de Comisia judeţeană B de Aplicare a legilor fondului funciar.

La data de 21.02.2006, pârâtul anterior indicat a înstrăinat acest imobil, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1052, de către Notarul Public C N, pârâţilor M I, M E şi I  D.

De altfel, prin nota de şedinţă pe care reclamanţii au depus-o la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 22.03.2013, aceste părţi au arătat că bunul imobil în litigiu a  ieşit din patrimoniul antecesoarei lor – E F – în anul 1960 şi a  intrat în administrarea fostei CAP şi că, pentru reconstituirea, în favoarea lor, a dreptului de proprietate asupra acestui imobil, au formulat, în data de 31.03.1998,  o cerere în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 şi, întrucât nu au primit un răspuns la cererea astfel formulată,  ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, au promovat o notificare şi în temeiul acestui act normativ.

Reclamanţii  nu au atac în justiţiei, în condiţiile şi în termenele instituite de legile fondului funciar, refuzul comisiei locale de a soluţiona cererea  de reconstituire a dreptului de proprietate pe care au formulat-o în temeiul acestor acte normative,  ci,  la un interval de 8 ani de la data promovării acestei cereri, au  înregistrat pe rolul instanţelor judecătoreşti prezenta acţiune în revendicare,  prin care au solicitat ca, în conformitate cu prevederile art. 480 Cod civil, pârâţii să le  lase în deplină proprietate şi posesie imobilele mai sus identificate.

Legile fondului funciar reglementează în mod general modalitatea de restituire a imobilelor preluate de stat, atât cu titlu valabil cât şi fără titlu valabil, imobile care, la data de 1 ianuarie 1990, se găseau în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie, instituind în acest sens o procedură specială. Procedura de restituire instituită de legile fondului funciar cuprinde două etape distincte, şi anume: procedura prealabilă, care are un caracter obligatoriu, astfel încât, de la data intrării în vigoare a legii, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, inclusiv acţiunile în revendicarea imobilelor preluate fără titlul valabil formulate împotriva persoanelor juridice deţinătoare,  direct la instanţele judecătoreşti, sunt inadmisibile şi procedura judiciară, care este ulterioară, facultativă şi subsidiară, persoanele nemulţumite de modul de soluţionare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, putând ataca în justiţie, în termenele şi în modalităţile prevăzute de lege, hotărârile emise de comisiile de aplicare a legilor fondului funciar sau, după caz, refuzul nejustificat al acestora de a soluţiona cererile de reconstituire a dreptului de proprietate.

Din considerentele ce preced, a rezultat că imobilele din litigiu, ce au destinaţia de terenuri situate în extravilanul Oraşului R, fac parte din categoria imobilelor ce formează obiectul de reglementare al legilor fondului funciar.

Legile fondului funciar constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor cu destinaţia de terenuri ce au fost preluate de stat în perioada de referinţă a  acestor legi, astfel că revendicarea acestor imobile nu se poate realiza  decât în condiţiile stipulate de  aceste acte normative.

De asemenea, din starea de fapt mai sus expusă, a reieşit  că  reclamanţii au uzat de procedura  specială instituită de aceste legi speciale de reparaţiei  pentru a obţine reconstituirea dreptului  lor de proprietate asupra imobilelor din litigiu, astfel că, în conformitate cu regulile non bis in idem, electa una via şi cu principul securităţii juridice, ei nu pot promova, în condiţiile reglementate de dreptul comun, o acţiune în revendicarea acestor imobile.

Legile fondului funciar suprimă acţiunea în revendicare  promovată în condiţiile dreptului comun, dar asigură accesul la un proces echitabil, deoarece  instituie controlul judecătoresc asupra măsurilor reparatorii ce au fost stabilite de comisiile de aplicare a acestor legi, precum şi asupra refuzului  unităţilor abilitate  cu soluţionarea  cererii de reconstituire a  dreptului de proprietate de a se pronunţa cu privire la aceste cereri.

În consecinţă, reclamanţii  au avut posibilitatea de a supune controlului judecătoresc refuzul comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar de a soluţiona cererea pe care au promovat-o în temeiul acestor acte normative,  însă,  părţile  menţionate nu au uzat de procedura judiciară instituită de legile fondului funciar.

Aşa fiind, tribunalul, faţă de considerentele ce preced, considerente din care a rezultat că  imobilele din litigiu  fac parte din categoria imobilelor ce constituie obiectul de reglementare al legilor funciar,  a reţinut că  promovarea unei acţiuni în revendicarea imobilelor din litigiu în condiţiile dreptului comun  este inadmisibilă, excepţia  de fond pe care pârâţii au întemeiat poziţia procesuală pe care au adoptat-o  fiind întemeiată, astfel că cererea de chemare în judecată ce constituie obiectul prezentului dosar  a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii de mai sus au formulat apel reclamanţii G D, F A G,  F (fostă S) A C şi F I Ş iar prin motivele de apel hotărârea atacată este criticată pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a considerat că neutralizarea procedurii instituite de legile fondului funciar de către apelanţii reclamanţi s-ar constitui într-un fine de neprimire pentru acţiunea introductivă  de instanţă. O asemenea abordare a acţiunii  este departe de a constitui o soluţionare pe fond a acesteia, fiind de fapt o  încălcare a accesului liber la justiţie, o denegare de dreptate.

Din acest motiv, constatând că nu au urmat până la capăt procedura prealabilă instituită de legile fondului funciar şi nici nu au uzat de căile  de atac puse la dispoziţie de legislaţia specială, instanţa de fond a respins acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun ca inadmisibilă şi a refuzat în felul acesta să soluţioneze capetele de cerere.

Rezultă de aici o vădită încălcare a principiului accesului liber la justiţie, încălcându-se atât art. 21 din Constituţia României, cât şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Documentaţia invocată de instanţă nu confirmă deloc că, vreodată, acest teren ar fi intrat în patrimoniul Cooperativei Agricole de Producţie – fără a fi indicată acea cooperativă.

Ce rezultă cu siguranţă din actele existente este că terenul în suprafaţa  de 4.600 mp a fost cumpărat de autoarea  acestora, E E F, de la  numitul V G în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2xxx/12.08.1940 de Tribunalul I. – secţia a X-a Notariat, fiind întabulat în CF R 1xxx, nr. top 7513/2/27.

Întabularea dreptului de proprietate  pe numele autoarei acestora, E E F, a rămas valabilă  şi nealterată până la data de 12.12.2005, când în mod nejustificat  apare întabulat Statul Român, ca urmare a unei operaţiuni ilegale de contopire.

Dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv nu a fost niciodată  pierdut de către autoarea acestora, astfel încât nici măcar nu era necesară  folosirea procedurii restituirii dreptului de proprietate sau cea a  restituirii pe calea Legii nr. 10/2001.

Împrejurarea că au fost la început utilizate cereri întemeiate pe legile  fondului funciar şi/sau pe Legea nr. 10/2001 nu  este de natură a constitui un fine de neprimire pentru acţiunea de drept comun în restabilirea situaţiei corecte de carte funciară, de vreme ce acele proceduri nu pot avea ca obiect fapte şi acte de preluare ce au avut loc după intrarea lor în vigoare.

În sprijinul concluziei că autoarea acestora nu a pierdut niciodată dreptul  de proprietate  asupra imobilului este şi împrejurarea că regimul dreptului său este guvernat de dispoziţiile Decretului-Lege nr. 115/1938, care ultraactivează, conform şi celor ce rezultă din Decizia nr. XXI din 12.12.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi  Justiţie – Secţiile Unite, pronunţată în procedura recursului în interesul  legii, obligatorie pentru instanţe.

De această perspectivă, efectul constitutiv (nu doar de opozabilitate) al întabulării dreptului de proprietate în favoarea autoarei acestora, împiedică orice „transfer” al dreptului către altă persoană, fizică sau juridică, în absenţa radierii prealabile a dreptului iniţial intabulat în favoarea autoarei acestora, pe care de altfel au moştenit-o conform certificatului de moştenitor nr. 6 din 11.02.2004 în cuprinsul căruia  este prevăzut ca făcând parte din masa succesorală imobilul ce formează obiectul acestui proces.

Apelul este neîntemeiat.

Soluţia primei instanţe este dată cu aplicarea  şi interpretarea corectă legilor aplicabile precum şi a deciziei nr. 33/2008 pronunţate de ÎCCJ în cadrul recursului în interesul  legii în ceea ce priveşte raportul dintre Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/991,  ca legi speciale, şi Codul civil ca lege generală,  precum şi a raportului dintre legea internă şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată prin Legea nr. 30/1994.

În fapt, imobilul în litigiu a aparţinut  antecesoarei reclamanţilor E F şi  a fost preluată de către Statul Român în perioada regimului comunist. Reclamanţii, în calitate de moştenitori au formulat cerere de  reconstituire a dreptului de proprietate atât în temeiul  Legii nr. 18/1991 cât şi în temeiul  Legii nr. 10/2001 (prin notificarea nr. 8834/2001 adresată Oraşului R – fila 15 dosar fond). Demersurile reclamanţilor pe cele două  legi speciale nu au fost finalizate iar  aceştia nu  au atacat în justiţie refuzul entităţilor legal  instituite  a soluţiona cererile lor.

Astfel cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. 33/2008, cătă vreme pentru imobilele  preluate abuziv de stat din perioada 1945-1989 s-au adoptat  legi speciale de reparaţie care prevăd în ce condiţii aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptăţite, iar reclamanţii au ales calea legilor speciale, aceştia nu mai pot apela  la dreptul comun în concurs cu legea specială având în vedere regula „electa  una via” şi principiul securităţii raporturilor juridice consacrat de jurispurdenţa CEDO (Cauza Brumărescu c/a României).

În ceea ce priveşte raportul dintre legile interne şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului curtea reţine că prin  hotărârea atacată nu s-a îngrădit reclamanţilor accesul  la justiţie întrucât aplicarea dreptului comun în materia  revendicării cu  ignorarea efectelor create prin aplicarea legilor speciale de reparaţie ar aduce grave atingeri principiului securităţii raporturilor juridice precum şi drepturilor de proprietate ale terţilor dobânditori de bună-credinţă ale căror titluri de proprietate nu au fost  desfiinţate în vreun fel.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă apelul reclamanţilor va fi respins iar în baza art. 274 Cod procedură civilă aceştia vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia nr. 87/Ap/30 septembrie 2013, dosar nr. 12755/62/2011

Art. 5 din noul Cod penal. Aplicarea legii penale mai favorabile în mod global.

În interpretarea constituţională a art. 5 din noul Cod de procedură penală, dată prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale a României, este posibilă transformarea unei infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (19 acte materiale) în încadrarea juridică din Codul penal din 1969 în 19 infracţiuni distincte de înşelăciune în încadrarea juridică din noul Cod penal.

(Curtea de apel Alba, Secția  penală și pentru  cauze cu  minori – Decizia penală nr. 525/A/30 iunie 2014)

 

Prin sentinţa penală nr. 138/18.06.2012, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 5157/97/2011, s-au hotărât următoarele:

A fost condamnat inculpatul I.A.I., la:

- 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art.215 al.1,2,3,4 şi 5 Cod penal cu aplic.art.41,42 Cod penale ;

- 3 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 Cod penal ;

- 2 ani închisoare pentru infracţiunea de determinarea înmatriculării unei societăţi în temeiul unui act constitutiv fals prev.de art.2802 din Legea nr.31/1990 ;

- 3 luni închisoare pentru infracţiunea prev.de art.48 al.1 din Legea nr.26/1990 (persoană care, cu rea credinţă, a făcut declaraţii inexacte în baza cărora s-a operat o înmatriculare ori s-a făcut o menţiune în registrul comerţului).

În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor civile prev.de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal.

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de timp executată în stare de reţinere de la 12.07.2011 la 13.07.2011 (o zi).

S-a constatat că faţă de inculpat a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu în perioada 13.07.2011 – 11.08.2011, prin încheierea penală nr.30/13.07.2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr.4822/97/2011.

În baza art.348 Cod proc. pen. a fost anulat contractul de comodat nr.1/10.06.2009 aflat la filele X vol.I dosar u.p. şi tabelul nominal cu acordul vecinilor proprietari sau chiriaşi aflat la fila X vol. I dosar u.p.

A fost obligat inculpatul I.A.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.C. SRL Petrila, prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvenţă T.A.M., la plata următoarelor daune materiale: 750 lei către partea civilă I.D.P., 4.000 lei către partea civilă SC A. SRL Petrila, 27.582 lei către partea civilă SC C.C.T. SRL Haţeg,

220.000 lei către partea civilă SC S.G. SRL Deva, 45.788,82 lei către partea civilă SC H.P.I. SRL Haţeg, 8.200 lei către partea civilă SC A. SRL Tg.Jiu, 28.271 lei către partea civilă SC E.L. SRL Piteşti, 34.457,04 lei către partea civilă SC T.E.H. SRL Piteşti, 6.221,70 lei către partea civilă SC U.C. SRL Deva, 16.114,09 lei către partea civilă SC C.A. SRL Arad, 4.060 lei către partea civilă SC M. SRL Petrila, 4.338 lei către partea civilă SC T.O. SRL Petroşani, 8.326 lei către partea civilă SC C.T. SRL Călan.

A fost obligat inculpatul I.A.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.C. SRL Petroşani, prin lichidator judiciar G.A.I. Petroşani, la plata următoarelor daune materiale : 6868,7 lei către partea civilă SC S.D. SRL Nădlac, 112,699,74 lei către partea civilă SC D.L. SRL Bucureşti, 5.800 lei către partea civilă SC C.S. SRL Petroşani citat şi prin administrator D.C.I. din Petroşani, 24.417,98 lei către partea civilă SC D. 92 D. SRL Piatra Neamţ.

S-a constatat că părţile vătămate SC G.T.C. SRL Vulcan şi SC E.A.G. SRL Alunişu nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Au fost respinse cererile de daune morale formulate de părţile civile SC T.E.H. SRL Piteşti şi SC E.L. SRL Piteşti.

A fost obligat inculpatul I.A.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V. CES SRL Petrila prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvenţă T.A.M. la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.C. SRL Petroşani prin lichidator judiciar G.A.I. Petroşani la plata sumei de 750 lei cu acelaşi titlu.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr.381/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului I.A.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 215 al. 1,2,3,4 şi 5 C.pen. cu aplic. art. 41, art. 42 C.pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.pen.; determinarea înmatriculării unei societăţi în temeiul unui act constitutiv fals prev. de art. 2802 din Legea nr.31/1990, respectiv persoana care cu rea – credinţă a făcut declaraţii inexacte în baza cărora s-a operat o înmatriculare ori s-a făcut o menţiune in Registrul comerţului prev. de art. 48 al. 1 din Legea nr.26/1990.

S-a reţinut in sarcina inculpatului că in perioada 2009 – 2010,. în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a indus şi menţinut în eroare mai mulţi agenţi economici şi o persoană fizică cu prilejul încheierii sau executării unor contracte comerciale, emiţând ca mijloc de plată a mărfurilor achiziţionate file CEC şi bilete la ordin, ştiind că nu există disponibil in conturile SC V.C. SRL Petrila şi SC A.C. SRL Petroşani, in numele cărora a acţionat, provocând astfel un prejudiciu total in sumă de 537.407 lei.

În sarcina aceluiaşi inculpat s-a mai reţinut că a întocmit cu date false un tabel care conţinea acordul proprietarilor vecini cu garsoniera ce urma să devină sediul SC V.C. SRL Petrila şi a modificat conţinutul altor acte ce au fost utilizate apoi la Tribunalul Hunedoara şi Oficiul Registrul Comerţului, în scopul înmatriculării societăţii.

Părţile vătămate SC G.T.C. SRL Vulcan şi SC E.A.G. SRL Alunişu nu s-au constituit părţi civile in cauză.

Celelalte părţi vătămate s-au constituit părţi civile în cauză, după cum urmează:

-I.D.P. cu suma de 750 lei reprezentând daune materiale;

-SC A. SRL Petrila cu suma de 4.000 lei reprezentând daune materiale;

-SC C.C.T. SRL Haţeg cu suma de 27.582 lei reprezentând daune materiale;

-SC S.G. SRL Deva cu suma de 220.000 lei reprezentând daune materiale;

-SC H.P.I. SRL Haţeg cu suma de 45.788,82 lei reprezentând daune materiale;

- SC A. SRL Tg. Jiu cu suma de 8.200 lei reprezentând daune materiale;

-SC E.L. SRL Piteşti cu sumele de 28.271 lei reprezentând daune materiale, respectiv 15.000 lei reprezentând daune morale;

-SC T.E.H. SRL Piteşti cu sumele de 34.457,04 lei reprezentând daune materiale şi 15.000 lei reprezentând daune morale;

-SC U.C. SRL Deva cu suma de 6.221,70 lei reprezentând daune materiale;

-SC C.A. SRL Arad cu suma de 16.114,09 lei reprezentând daune materiale;

-SC M. SRL Petrila cu suma de 4.060 lei reprezentând daune materiale;

-SC T.O. SRL Petroşani cu suma de 4.338 lei reprezentând daune materiale;

-SC S.D. SRL Nădlac cu suma de 6.868,7 lei reprezentând daune materiale;

-SC D.L. SRL Bucureşti cu suma de 112.699,74 lei reprezentând daune materiale;

-SC C.S. SRL Petroşani cu suma de 5.800 lei reprezentând daune materiale;

-SC D. 92 D. SRL Piatra Neamţ cu suma de 24.417,98 lei reprezentând daune materiale.

În cauză au fost citate in calitate de părţi responsabile civilmente SC V.C. SRL Petrila prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvenţă T.A.M. şi SC A.C. SRL Petroşani prin lichidator judiciar G.A.I. Petroşani.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:

În cursul lunii iunie 2009, inculpatul I.A.I. a efectuat demersuri de preluare a SC V.C. SRL Deva, cu sediul în acelaşi municipiu, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J20/793/1996, de la administratorul din aceea perioadă, pe nume A.L. După definitivarea actelor de preluare, inculpatul a formulat o cerere de înregistrare a modificărilor prevăzute în contractul de cesiune şi actul adiţional nr. 111/15.06.2009. Cererea a fost înregistrată la Tribunalul Hunedoara la data de 13.07.2009, iar prin încheierea nr.6245/16.07.2009, cerere a fost admisă, dispunându-se, printre altele, schimbarea sediului societăţii din Municipiul Deva, str. E.G., bl…, ap… în Oraşul P., str… , bl…, sc…, et…, ap… şi preluarea în registrul comerţului a datelor din declaraţia tip pe proprie răspundere. Pe baza acestui act s-au operat modificările solicitate emiţându-se certificatul de înregistrare în care este menţionat noul sediu al societăţii, respectiv P., str…, bl…, sc…, et…, ap…, jud. H.

Cu prilejul declanşării cercetărilor s-a constatat că inculpatul a provocat înregistrarea unor date nereale pe baza unor acte – acceptul proprietarilor de locuinţe pentru sediul social al societăţii, contract de comodat, declaraţia pe proprie răspundere, etc. – al căror conţinut a fost mistificat de către acesta, la Oficiul Registrului Comerţului. Astfel, la data de 10.06.2009, inculpatul a încheiat un contract de comodat cu numitul D.I., din Oraşul P., ce avea ca obiect, folosinţa gratuită a garsonierei deţinută de acesta. Din declaraţia martorului D.I., proprietarul garsonierei din str…, bl…, ap…, rezultă că inculpatul l-a rugat să-i permită să locuiască acolo o perioadă de timp şi nu i-a adus la cunoştinţă că de fapt urma ca aceea garsonieră să devină sediul unei societăţi comerciale. Ulterior, inculpatul a adăugat pe contract la capitolul „Obiectul contractului” menţiunea olografă „drept sediu social al SC V.C. SRL Petrila”.

La data de 15.06.2009, a întocmit un tabel privind acceptul titularilor dreptului de proprietate sau închiriere din locuinţele învecinate, falsificând semnăturile acestora. Persoanele menţionate au locuit sau locuiesc în scara de bloc, în care este situată garsoniera ce figurează la registrul comerţului drept sediu social al SC V.C. SRL Petrila. În urma verificărilor s-a stabilit că două din aceste persoane, respectiv I.L. şi S.I. erau decedate încă din anul 2007 iar D.V. nu semnat tabelul, semnătura de pe respectivul înscris nefiind a acestuia. De asemenea, numita D.C. nu locuia la garsoniera nr. 26, ci aparţine unei persoane plecate la muncă în străinătate.

Contractul de comodat cu menţiunea olografă amintită, tabelul cu acceptul vecinilor de la sediul social şi declaraţia pe propria răspundere prin care inculpatul îşi asuma răspunderea pentru corectitudinea datelor au fost depuse alături de celelalte acte necesare înmatriculării societăţii pe numele său, la Oficiul Registrului Comerţului. Pe baza acestora , aşa cum am arătat mai sus, a fost emisă o încheiere prin care s-a dispus preluarea datelor în registrul comerţului.

Din cele expuse rezultă că inculpatul a acţionat premeditat încă de la iniţierea activităţii infracţionale, în scopul atingerii rezultatului propus, respectiv obţinerea de venituri consistente prin utilizarea de mijloace frauduloase – lansarea de oferte mincinoase, prezentarea de date neadevărate despre situaţia economică a societăţii în raporturile cu victimele acestor infracţiuni, emiterea de file cec şi bilete la ordin, cunoscând că nu va avea acoperire în conturile bancare utilizate. Ceea ce scoate în evidenţă reaua credinţă şi intenţia de a înşela şi prejudicia agenţii economici,este emiterea de instrumente de plată care au fost retrase din circulaţie şi anulate de către societăţile bancare emitente.

În susţinerea aceleiaşi idei se remarcă şi faptul că după ce activitatea infracţională desfăşurată pe SC V.C. Petrila a fost descoperită şi au fost iniţiate cercetările penale în cauză, inculpatul a preluat o altă societate, respectiv SC A.C. SRL B., jud. Teleorman, societate pe care a continuat să desfăşoare activitatea infracţională. Sediul acestei noi societăţi l-a înregistrat în P., str. M.V., nr…,unde – la fel ca şi în cazul SC V.C. Petrila – nu a desfăşurat niciodată activitate.

În continuare a fost analizată activitatea infracţională desfăşurată de către inculpatul I.A.I. prin intermediul SC V.C. SRL Petrila şi SC A.C. SRL Petroşani, prin care acesta, cu prilejul încheierii unor contracte de furnizare de materiale de construcţii, piese şi componente auto sau IT, cu diverse societăţi din ţară, le-a indus în eroare prin prezentarea unor date neadevărate cu privire la situaţia economică a societăţii pe care o reprezintă, emiţând ca instrumente de plată file cec şi bilete la ordin ce nu au avut acoperire în cont. Pentru a da forţă spuselor sale, la contactul cu reprezentanţii societăţilor comerciale efectua plata în numerar a unei mici părţi din valoarea contractului, lăsând impresia de solvabilitate, după care pentru partea însemnată a contractului emitea biletele la ordin sau filele cec fără acoperire. De asemenea, în acelaşi scop uneori le cerea furnizorilor să amâne introducerea instrumentelor de plată la decontare, deşi ştia că nici ulterior nu va alimenta contul decât cu sume derizorii de ordinul a câtorva zeci de lei,ceea ce ar putea da măsura cinismului de care a dat dovadă în aceste relaţii.

I. Cu privire la activitatea infracţională desfăşurată prin intermediul SC V.C. SRL Petrila, prima instanţă a reţinut:

1. În cursul lunii mai 2007, inculpatul I.A.I. cunoscând că partea vătămată I.D.P. din Petroşani îşi construia o locuinţă, a contactat-o oferindu-se să-i furnizeze fier vechi susţinând că a achiziţionat nişte hale industriale în zona H., pe care urma să le demoleze şi să recupereze structura metalică. Iniţial inculpatul pentru a obţine încrederea părţii vătămate a livrat materialele şi a încasat preţul , însă în momentul în care a reuşit să obţină plata sumei de 500 lei în avans, nu s-a mai achitat de obligaţia de furnizare a mărfii.

Partea vătămată a efectuat demersuri pentru recuperarea sumei de bani sau livrarea materialelor, însă demersul său a rămas fără rezultat, iar prejudiciul cauzat se ridică la suma de 750 lei.

2. În cursul lunii iulie 2007, inculpatul I.A.I., a contactat telefonic reprezentanţii SC A. SA Petrila, oferindu-le spre vânzare nisip amestecat cu criblură. Aşa cum procedase şi în prima situaţie, a livrat primele două transporturi de material încasând preţul pentru a-şi demonstra seriozitatea şi a câştiga încrederea partenerului. După cca două săptămâni, l-a contactat telefonic pe administratorul societăţii pe nume M.G. pe care l-a rugat să-i plătească în avans suma de 4.000 lei, întrucât avea nevoie stringentă de lichiditate, angajându-se ca în perioada imediat următoare să-i furnizeze cantitatea de materiale acoperitoare a sumei de bani.

Materialele de construcţie nu au mai fost furnizate, astfel că, reprezentanţii SC A. SA Petroşani, au încercat să-l contacteze pe inculpat în vederea recuperării sumei de bani sau să livreze materiale de construcţie, însă încercările acestora nu au dus la nici un rezultat.

În cursul lunii septembrie 2009, inculpatul a contactat iarăşi telefonic reprezentanţii SC A. SA Petroşani, prezentându-se sub numele de „Sorin” oferindu-le spre cumpărare un autotren cu nisip şi criblură pentru care solicită suma de 1.000 lei. Pentru încheierea tranzacţiei a fost delegat numitul S.M.N. din partea societăţii menţionate. Deplasându-se la locul de întâlnire indicat de către inculpat, susnumitul l-a recunoscut pe inculpat şi solicitându-i lămuriri, acesta i-a răspuns că el era de fapt persoana ce-i contactase şi a solicitat suma de bani. Martorul fiind suspicios, a solicitat la rândul său să vadă materialele de construcţie, moment în care inculpatul i-a arătat în apropiere, staţionat un autotren, insistând să i se facă plata. Reprezentantul SC A. SA Petroşani a insistat în continuare să vadă marfa, moment în care inculpatul iritat a urcat în maşina sa părăsind zona în acelaşi timp cu autotrenul, împrejurări ce i-au format martorului convingerea că inculpatul intenţionase din nou să îl înşele. Deşi a efectuat demersuri de a-l contacta pe inculpat nu a reuşit.

Prejudiciul cauzat este în sumă de 4.000 lei.

3. În cursul lunii iulie 2009, numita G.G., o cunoştinţă a inculpatului, s-a deplasat la sediul SC G.T. SRL Vulcan, unde l-a contactat pe numitul I.E., administratorul societăţii. Susnumita s-a prezentat ca fiind reprezentantul SC V.C. SRL Petrila, al cărei administrator devenise între timp inculpatul I.A.I., exprimându-şi intenţia de a achiziţiona cauciucuri pentru camioane. Convenţia urma să fie finalizată peste câteva zile, când inculpatul trebuia să se prezinte personal pentru ridicarea anvelopelor solicitate, susnumita afirmând că fusese împuternicită să lase furnizorului o filă cec în alb, ce urma să fie completată la livrarea mărfii.

Conform acestei înţelegeri, în perioada următoare inculpatul s-a prezentat la sediul SC G.T. SRL Vulcan a achiziţionat anvelope în valoare de 19.730,2 lei, sumă pentru care a completat fila cec menţionată anterior. S-a convenit ca instrumentul de plată să fie introdus spre decontare la unităţile bancare la 45 zile de la emitere.

La data de 5.10.2009, împlinindu-se termenul de introducere la plată a filei cec, la sediul SC T. SRL Vulcan s-a prezentat inculpatul cu o adresă scrisă prin care solicita amânarea introducerii la plată până la data de 9.10.2009. Reprezentantul SC T. SRL s-a conformat, dar introducând la plată fila cec seria BTRL 1BB 4099741 la data menţionată, a fost refuzată pentru lipsă totală de disponibil în cont.

În perioada următoare, numitul I.E., a încercat în repetate rânduri, fără rezultat, să-l contacteze pe inculpat. Conform declaraţiei acestuia, după nenumărate demersuri, în cursul anului 2010, după iniţierea cercetărilor în cauză a reuşit să recupereze de la inculpat anvelopele, astfel că nu se mai constituie parte civilă în cauză cu suma de 19.730,2 lei, reprezentând contravaloarea acestora.

În urma acestui incident de plată, SC V.C. SRL Petrila a fost înregistrată la Centrala Incidentelor de plată fiind declarată în interdicţie bancară de a mai emite cec-uri în perioada 13.10.2009 – 13.10.2010. Prin somaţia nr. 84/13.10.2009, Banca Transilvania a comunicat inculpatului această informaţie solicitându-i totodată restituirea fără întârziere a tuturor carnetelor de cec-uri către unităţile bancare, solicitări ignorate însă de acesta. La data de 17.03.2010, SC V.C. SRL Petrila figura la CIP cu 3 incidente de plată cu file cec şi 14 incidente de plată cu bilete la ordin. La data de 23.10.2009, Banca Transilvania a anulat filele cec seria BTRL 1BB ……. şi BTRL 1BB ……..

4. În cursul lunii septembrie 2009, inculpatul I.A., în calitate de reprezentant al SC V.C. SRL Petrila, l-a contactat telefonic pe numitul C.A., ce deţine calitatea de administrator al SC C.C.T. SRL Haţeg, agent economic ce practica comercializarea de materiale de construcţie. Cei doi au convenit că în perioada imediat următoare, primul să achiziţioneze de la cel de al doilea diverse materiale de construcţie ce urmau să fie achitate cu numerar sau bilete la ordin.

În perioada 23.09 – 29.09.2009, inculpatul, prin reprezentanţii săi a achiziţionat de la C.C.T. Haţeg, materiale de construcţie în valoare de 27.582 lei, sumă din care a fost achitat cu numerar 3.500 lei, iar pentru diferenţă au fost emise bilete la ordin. Astfel, la data de 25.09.2009 a fost emis biletul la ordin BTRL 3 BT nr.….., scadent la data de 29.09.2009, în valoare de 12.320 lei, care fiind introdus spre decontare a fost refuzat la plată pentru lipsă de disponibil în cont.

La data de 29.09.-2009 a fost emis biletul la ordin BTRL 3 BT nr……, scadent la 13.10.2009, în valoare de 9.907 lei, care fiind introdus spre decontare a fost refuzat la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont.

La data de 22.09.2009 a fost emis biletul la ordin BTRL 3 BT nr. ……., scadent la data de 7.10.2009, în valoare de 5.335 lei, care fiind introdus spre decontare a fost refuzat la plată pentru lipsă de disponibil în cont.

Prejudiciul cauzat este in sumă de 27.582 lei.

5. În cursul lunii iulie 2009, SC S.G. SRL Deva, agent economic ce are ca principal obiect de activitate comercializarea de produse petroliere a lansat către agenţii economici din ţară oferte de vânzare de astfel de produse. Inculpatul I.A.I. l-a contactat telefonic pe numitul P.D., administratorul societăţii, cu care a convenit să se întâlnească în Municipiul Deva. Întrucât la data stabilită, susnumitul nu s-a putut prezenta a delegat-o pe martora P.D., soţia sa să negocieze condiţiile de demarare a relaţiei comerciale. În aceste împrejurări, inculpatul şi-a manifestat intenţia de a achiziţiona cantităţi importante de bitum, dând asigurări că dispune de resurse financiare suficiente pentru plata mărfii. Pentru a-i câştiga încrederea, inculpatul a solicitat livrarea în perioada imediat următoare a unei cisterne de bitum pentru a cărei plată a emis pe loc o filă cec şi a înmânat martorei o comandă de livrare a unei cisterne de bitum, scrisă, semnată şi ştampilată de către inculpat. În plus, în aceeaşi ordine de idei, inculpatul i-a mai înmânat susnumitei două bilete la ordin semnate şi ştampilate ca garanţie pentru plăţile următoare. .

În baza acestei înţelegeri, SC S.G. SRL Deva a livrat SC V.C. Petrila , patru cisterne de bitum în valoare de 160.000 lei, din care a achitat suma de 15.000 lei.

Pentru plata sumei datorate, inculpatul a emis la data de 30.10.2009 cec-ul BTRL 1BB nr……, cel retras de unitatea bancară din circulaţie pentru suma de 45.902 lei.

Fiind introdus spre decontare cec-ul a fost refuzat la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont. În acelaşi scop, la data de 15.09.2009, inculpatul a emis biletul la ordin seria BTRL 3 BT nr…… în valoare de 20.000 lei, scadent la data de 30.09.2009, ce a fost refuzat la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont.

Prejudiciul cauzat este in sumă de 220.000 lei.

6. În cursul lunii august 2009, inculpatul I.A.I., luând cunoştinţă de oferta SC H.P.I. SRL Haţeg de a iniţia relaţii comerciale cu diverşi agenţi economici ca furnizor de bitum rutier, a contactat telefonic reprezentanţii acestei societăţi. Ca urmare, la data de 31.08.2009 a fost încheiat contractul nr.25 prin care prima dintre societăţi se obliga să livreze produse petroliere celei de a doua societăţi, care urma să achite contravaloarea mărfurilor cu bilet la ordin, scadent în 30 zile. Odată cu încheierea contractului, inculpatul a emis şi o filă cec semnată şi ştampilată, ce urma să fie completată cu suma reprezentând contravaloarea mărfii livrate.

SC H.P.I. SRL Haţeg a livrat SC V.C. SRL Petrila, bitum în valoare de 45.788,82 lei, sumă pentru care inculpatul şi-a dat acordul să fie completată fila cec menţionată mai sus. La data scadentă, inculpatul a contactat telefonic reprezentanţii societăţii furnizoare solicitând amânarea introducerii la plată a filei cec până la o dată prestabilită susţinând că în acel moment nu avea disponibil în cont. Fila cec a fost introdusă spre decontare la data stabilită prin această ultimă înţelegere, însă a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont şi pentru că cec-ul aparţinea unui set de instrumente retras din circulaţie.

Prejudiciul cauzat este in sumă de 45.788,82 lei.

7. La data de 26.11.2009, inculpatul s-a deplasat la sediul SC A. SRL Tg. Jiu, unde l-a contactat pe numitul S.P.G., administratorul societăţii, manifestându-şi intenţia de a achiziţiona anvelope. În aceste împrejurări inculpatul a achitat suma de 1.000 lei în numerar, reprezentând avansul pentru achiziţionarea a şase anvelope tip „Kormoran” în valoare totală de 9.300 lei. Produsele urma să le ridice a doua zi de la un punct de lucru situat pe raza municipiului Petroşani, când trebuia să mai achite suma de 4.000 lei în numerar şi să emită un bilet la ordin pentru diferenţă.

A doua zi, inculpatul s-a prezentat la magazinul menţionat, a ridicat cele şase anvelope şi a înmânat vânzătoarei un bilet la ordin semnat, ştampilat şi completat cu toate datele, înafara sumei de bani, scadent la 15.12.2009.

La scadenţă, biletul la ordin completat cu suma neachitată, respectiv 8.300 lei, a fost introdus spre decontare, dar a fost respins la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont. Biletul la ordin cu seria VBBU3AG nr……. a fost emis la 26.11.2009, fiind scadent la 15.12.2009.

Prejudiciul cauzat este in sumă de 8.200 lei .

8. În cursul lunii septembrie 2009, inculpatul I.A.I. s-a deplasat la sediul SC E.L. SRL Piteşti, unde a contactat-o pe numita T.G., reprezentantul acestei societăţi, cu care a încheiat un contract prin care aceasta din urmă se obliga să livreze piese auto primului agent economic, iar acesta se obliga să plătească contravaloarea mărfurilor. Ca mod de plată, după ce inculpatul a procedat ca şi în celelalte situaţii, achitând în numerar la momentul iniţierii relaţiei comerciale, a fost stabilită plata cu bilete la ordin cu termene de scadenţă la 60 de zile.

Inculpatul, ca reprezentant legal al SC V.C. SRL Petrila, a achiziţionat de la SC E.L. SRL Piteşti piese şi accesorii auto în valoare de 28.326,01 lei. Pentru achitarea acestei sume, inculpatul a emis biletul la ordin seria BTRL 3BT nr……. la data de 30.09.2009, cu scadenţă la 02.11.2009, în valoare de 6.090,93 lei, care a fost refuzat la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont. În acelaşi scop a emis şi biletul la ordin seria VBBU 3AG nr……. la data de 02.11.2009, cu scadenţa la 02.12.2009, în valoare de 28.271,86 lei, care de asemenea a fost refuzat la plată pentru lipsă de disponibil în cont.

Prejudiciul cauzat este in sumă de 28.271 lei .

9. În aceleaşi împrejurări, cu numita T.G., de această dată în calitate de administrator al SC T.E.H. SRL Piteşti, inculpatul I.A.I. în calitate de administrator al SC V. CES SRL Petrila, a încheiat o convenţie în baza căreia acesta din urmă a achiziţionat piese auto în valoare de 34.457,04 lei. S-a convenit ca mod de plată emiterea de bilete la ordin, care să acopere suma menţionată. Astfel, inculpatul a emis biletul la ordin VBBU3AG nr…… la data de 01.10.2009 cu data scadentă 02.12.2009 pentru suma de 34.457 lei care, fiind introdus spre decontare, a fost refuzat la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont. Ulterior, a mai emis un bilet la ordin , VBBU3AG nr…… la data de 08.10.2009, cu plata scadentă la 08.11.2009, pentru o sumă mai mică, respectiv pentru 6.822 lei, refuzat la plată pentru lipsă parţială în cont. Acest gen de comportament constituindu-se într-o strategie de amăgire a victimelor, pentru că şi de această dată , ca şi în alte situaţii, în cont au existat doar câteva zeci de lei, mai exact 23 de lei.

Prejudiciul cauzat este in sumă de 34.457,04 lei.

10. În cursul lunii octombrie 2009, inculpatul I.A.I. s-a deplasat la magazinul SC U.C. SRL Deva din municipiul Petroşani unde, în calitate de administrator al SC V.C. SRL Petrila, şi-a manifestat intenţia de a achiziţiona componente I.T. În această ordine de idei, a fost încheiat un contract la data de 01.10.2009, conform căruia, între altele, se stipula că plata mărfurilor livrate urma să se efectueze cu bilet la ordin cu scadenţă la 15.10.2009. În aceste împrejurări, inculpatul a emis un bilet la ordin dând asigurări numitului I.C.I. că la data menţionată va exista disponibil în cont pentru achitarea debitului.

De la această societate inculpatul a ridicat aparatură şi componente IT în valoare de 6.221,70 lei, sumă cu care la data scadentă a fost completat biletul la ordin ce a fost introdus spre decontare. Biletul la ordin VBBU3AG nr…… emis la data de 01.10.2009 a fost refuzat la plată la data de 15.10.2009, pentru lipsă de disponibil în cont.

Prejudiciul cauzat este in sumă de 6.221,70 lei.

11. În cursul lunii septembrie 2009, inculpatul I.A.I. a contactat telefonic reprezentanţi ai SC C.A.P. SRL Arad, societate care are ca principal obiect de activitate comercializarea de piese auto. Marfa a fost livrată şi transportată de către furnizor în oraşul Petrila şi predate inculpatului, care a plătit cu numerar suma de 2.000 lei, iar pentru diferenţa de 15.303,79 lei a emis biletul la ordin VBBU3AG nr……. la data de 02.10.2009, cu scadenţă la data de 06.11.2009.

Introducându-se instrumentul de plată spre decontare la data scadentă, a fost refuzat pentru lipsă de disponibil în cont.

Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

12. În cursul lunii decembrie 2009, inculpatul I.A.I. s-a deplasat la sediul SC M. SRL Petrila în calitatea sa de administrator al SC V.C. SRL Petrila, solicitând livrarea de material lemnos din specia fag. I s-au întocmit acte fiscale şi de expediere pentru cantitatea de 29 m3 lemn de fag în valoare de 4.060 lei. Pentru plata acestei sume, în aceleaşi împrejurări, respectiv la data de 03.12.2009, inculpatul a emis biletul la ordin BTRL3BT nr……. cu plata scadentă la 10.12.2009, în valoare de 4.060 lei.

La data scadenţei plăţii, reprezentanţii SC M. SRL Petrila au introdus biletul la ordin spre decontare, însă a fost refuzat la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont.

Prejudiciul cauzat este in sumă de 4.060 lei.

13. În cursul lunii noiembrie 2009, inculpatul I.A.I. s-a deplasat la magazinul SC T.I.O. SRL Petroşani, ce are ca principal obiect de activitate comercializarea de echipamente şi furnituri de fierărie şi instalaţii sanitare şi de încălzire. În calitatea sa de administrator al SC V.C. SRL Petrila, şi-a manifestat intenţia de a achiziţiona o centrală termică şi alte accesorii sanitare. Astfel a achiziţionat bunuri în valoare de 4.338 lei, pentru plata cărora a emis la data de 11.11.2009, biletul la ordin seria BTRL3BT ………, scadent la 02.12.2009.

La data scadentă, reprezentanţii SC T.I.O. SRL Petroşani au introdus biletul la ordin spre decontare, însă a fost refuzat la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont.

Prejudiciul cauzat este in sumă de 4.338 lei.

14. Prin luna octombrie 2009, inculpatul I.A.I. ca administrator al SC V.C. SRL Petrila, l-a contactat telefonic pe numitul G.S., ce deţine calitatea de director la SC C.T. SRL Călan, societate ce are ca principal obiect de activitate producerea şi comercializarea de materiale de construcţie, solicitând să i se livreze sorturi de balastieră (nisip şi pietriş). În acest context, s-a stabilit că plata se va face la momentul livrării materialelor, la sediul SC M. SRL, punctul de lucru din municipiul Lupeni.

Iniţial, a solicitat cantităţi mici de materiale pe care, conform înţelegerii, le-a plătit cu numerar la momentul livrării. Ulterior, a solicitat livrarea unei cantităţi mai mari de nisip şi pietriş, în valoare de 8.326 lei, pentru care la momentul livrării a emis o filă cec ce aparţinea unui set de instrumente de plată retras din circulaţie.

Cec-ul seria BTRL 1BB nr……. emis la 22.03.2010 pentru suma menţionată a fost introdus spre decontare, însă a fost refuzat pentru lipsă totală de disponibil în cont.

Prejudiciul cauzat este in sumă de 8.326 lei.

15. În cursul lunii februarie 2010, inculpatul a contactat reprezentanţii SC E.A.G. SRL Piteşti, societate ce avea ca principal obiect de activitate comercializarea de piese şi accesorii auto, manifestându-şi intenţia de a achiziţiona astfel de produse. În aceste împrejurări, a cumpărat piese auto în valoare de 2.269,98 lei, pentru plata cărora a emis biletul la ordin seria VBBU3AG nr……. la data de 02.02.2010, scadent la 15.02.2010.

La data scadentă, cecul a fost introdus spre decontare, însă a fost refuzat la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont.

Între timp, părţile sociale ale societăţii au fost cesionate altor persoane, care au schimbat sediul societăţii în municipiul Bucureşti, care nu au mai manifestat interes pentru recuperarea prejudiciului produs de către inculpat.

II. Cu privire la activitatea infracţională desfăşurată prin intermediul SC A.C. SRL din judeţul Teleorman (această societate a fost preluată de către inculpat in cursul lunii noiembrie 2009, împreună cu numitul R.P.D. din Petroşani, stabilind sediul acestei societăţi în municipiul P.), prima instanţă a reţinut:

1. În cursul lunii decembrie 2009, inculpatul I.A.I. în calitate de administrator la SC A.C. SRL Petroşani, s-a deplasat la sediul SC S.D. SRL Arad, ce are ca principal obiect de activitate comercializarea de piese auto, exprimându-şi intenţia de a achiziţiona bunuri de acest tip. În acest context a fost încheiat contractul 567/02.12.2009.

În perioada imediat următoare, inculpatul a achiziţionat de la societatea menţionată componente auto în valoare totală de 6.772,34 lei. O dată cu încheierea contractului, inculpatul a înmânat reprezentanţilor furnizorului , drept garanţie a plăţii viitoare, fila cec seria BPOS1AA nr……., aparţinând unui set de instrumente de plată retras din circulaţie.

La fiecare livrare de produse a lăsat ca instrumente de plată biletele la ordin :

- seria BPOS 3AA nr……., emis la 13.01.2010, în valoare de 3.870 lei, scadent la 22.02.2010;

- seria BPOS 3AA nr…….., emis la 12.01.2010, în valoare de 956,51 lei, scadent la 22.02.2010;

- seria BPOS 3AA nr…… în valoare de 1.403,58 lei, scadent la 29.03.2010;

- seria BPOS 3AA nr…….., emis la 16.01.2010, în valoare de 941,93 lei, scadent la 02.03.2010.

Toate aceste instrumente de plată, fiind introduse la datele de scadenţă pentru decontare, au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil în cont. Din aceste considerente, partea vătămată a încercat să-şi recupereze prejudiciul cu ajutorul filei cec , lăsată drept garanţie, însă şi aceasta a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont.

Prin somaţia nr. 517B/1474/24.03.2010, B. a comunicat inculpatului că în urma utilizării cec-ului menţionat, fără a avea disponibil în cont, s-a instituit împotriva sa măsura interdicţiei de a emite cec-uri pentru perioada 24.03.2010-24.03.2011. De asemenea, i s-a învederat obligaţia de a restitui celelalte file cec pe care le deţinea.

Prejudiciul cauzat este în sumă de 6868,7 lei. .

2. La data de 28.05.2007, numita S.A., fostul administrator al SC A.C. SRL B., jud. Teleorman, a încheiat un contract de achiziţionare în sistem leasing a unei autobasculante marca MAN produsă în acelaşi an, în valoare de 109.900 euro, cu SC D.L.I. SA Bucureşti. Plata acestui autovehicul era eşalonată pe durata a 60 de luni, respectiv până în luna iunie 2012. La momentul cesionării părţilor sociale către inculpat de către susnumită, a fost preluată şi autobasculanta menţionată, urmând ca acesta să achite ratele aferente.

În aceleaşi împrejurări a mai încheiat un contract de achiziţie în rate a unui autoturism marca Mercedes cu nr. X-71-XXX, în valoare de 14.963 euro. Pentru a încheia cele două contracte de achiziţie a celor două autovehicule, inculpatul a dat asigurări reprezentanţilor SC D.L.I. SA Bucureşti, că societatea pe care o reprezenta, respectiv SC A.C. SRL Petroşani avea o situaţie financiară solidă. Pentru a da greutate cuvintelor sale şi a spulbera orice urmă de îndoială, care ar mai fi putut să persiste în mintea partenerilor săi de afaceri, a emis şi 2 bilete la ordin. Despre acestea, inculpatul a afirmat că puteau fi introduse oricând la plată, pentru a se încasa contravaloarea bunurilor achiziţionate.

Întrucât inculpatul nu a achitat ratele aferente celor două contracte de leasing, intenţie pe care nu a avut-o nici un moment, reprezentanţii SC D.L.I. SA Bucureşti, au introdus iniţial la plată biletul la ordin, seria BPOS3AA nr……. scadent la 19.02.2010 în valoare de 39.507,97 lei, care a fost respins pentru lipsă totală de disponibil în cont.

La data de 11.03.2010, din acelaşi motiv, reprezentanţii SC D.L.I. SA Bucureşti au introdus spre decontare şi cel de al doilea bilet la ordin seria BPOS3AA nr……. în valoare de 73.191,77 lei, care a fost respins la plată pentru lipsă parţială de disponibil în cont. Suma disponibilă era una derizorie, în raport cu suma datorată, respectiv 145,23 lei.

Prejudiciul cauzat este in sumă de 112.699,74 lei.

3. În cursul lunii februarie 2010, inculpatul I.A.I. în calitate de administrator al SC A.C. SRL Petroşani, s-a deplasat la magazinul SC C.S. SRL Petroşani, ce are ca principal obiect de activitate comercializarea de materiale de construcţie şi obiecte sanitare, manifestându-şi intenţia de a achiziţiona astfel de produse. În acest context, în perioada următoare, inculpatul a achiziţionat produse de la această societate, în valoare de 7071,15 lei. Pentru plata acestei sume, a emis fila cec seria BPOS 1AA nr…….. la data de 15.03.2010, care fiind introdusă spre decontare, a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont, iar cec-ul aparţinea unui set de instrumente retras din circulaţie.

Administratorul SC C.S. SRL Petroşani a efectuat demersuri de recuperare a creanţei, reuşind să recupereze de la inculpat o parte din bunuri, astfel că prejudiciul rămas nerecuperat este in sumă de 5.800 lei.

4. În cursul lunii decembrie 2009, inculpatul I.A.I. în calitate de administrator la SC A.C. SRL Petroşani, a contactat reprezentanţii SC D.92 D. SRL Piatra Neamţ, ce are ca principal obiect de activitate comercializarea de anvelope auto, exprimându-şi intenţia de a achiziţiona astfel de produse. Pe acest fond, s-a încheiat contractul nr. 1243/02.12.2009, în baza căruia inculpatul a cumpărat mai multe astfel de bunuri prin intermediul numitului V.V., reprezentantul zonal al societăţii, stabilind ca modalitate de plată emiterea de file cec cu scadenţa plăţii la 30 de zile. Iniţial, inculpatul a achitat marfa livrată, însă la un moment dat, a emis instrumente de plată ce nu mai aveau acoperire în bancă. Astfel, i –a livrat marfă în valoare de 28.379,93 lei, pentru plata căreia a emis la 11.03.2010 fila cec seria BPOS 1AA nr…… în valoare de 8.866,11 lei, ce a fost refuzată la plată, pentru lipsă totală de disponibil în cont; la 15.03.2010 a emis fila cec BPOS 1AA nr…….. în valoare de 9.753,91 lei, ce a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont, iar cec-ul aparţinea unui set de instrumente retras din circulaţie, iar la 12.03.2010 a emis biletul la ordin BPOS 3AA nr…….. în valoare de 9.753,91 lei, scadent la 16.03.2010, care a fost refuzat de asemenea la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont.

După aceste incidente de plată, reprezentantul SC D. 92 D. SRL Piatra Neamţ a efectuat demersuri de recuperare a creanţei, reuşind să-i fie returnate un număr de 8 cauciucuri, astfel că prejudiciul rămas nerecuperat este in sumă de 24.417,98 lei.

În drept prima instanţă a reţinut:

Faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise anterior, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată. La individualizarea pedepselor prima instanţă a arătat că au fost avute în vedere disp. art. 72 Cod penal, şi anume: limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile comise, pericolul social concret al faptelor, împrejurările in care acestea au fost săvârşite şi persoana inculpatului care a manifestat dezinteres faţă de procedurile judiciare şi a fost nesincer.

În dezvoltarea celor expuse, prima instanţă a aplicat inculpatului următoarele pedepse:

- 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art.215 al.1,2,3,4 şi 5 Cod penal cu aplic.art.41,42 Cod penale ;

- 3 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 Cod penal ;

- 2 ani închisoare pentru infracţiunea de determinarea înmatriculării unei societăţi în temeiul unui act constitutiv fals prev. de art.2802 din Legea nr.31/1990;

- 3 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art.48 al.1 din Legea nr.26/1990 (persoană care, cu rea credinţă, a făcut declaraţii inexacte în baza cărora s-a operat o înmatriculare ori s-a făcut o menţiune în registrul comerţului).

În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal prima instanţă a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor civile prev.de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal.

Inculpatul a fost privat de exerciţiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de timp executată în stare de reţinere de la 12.07.2011 la 13.07.2011 (o zi).

Prima instanţă a mai constatat că faţă de inculpat a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu în perioada 13.07.2011 – 11.08.2011, prin încheierea penală nr.30/13.07.2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr.4822/97/2011.

În baza art.348 Cod procedură penală prima instanţă a procedat la anularea înscrisurilor false, respectiv contractul de comodat nr.1/10.06.2009 aflat la filele X vol.I dosar u.p. şi tabelul nominal cu acordul vecinilor proprietari sau chiriaşi aflat la fila X vol.I dosar u.p.

În ceea ce priveşte latura civilă, prima instanţă a arătat că se impune repararea prejudiciilor cauzate părţilor civile, astfel că în baza art.14 şi art. 346 Cod procedură penală şi art. 998 Cod civil, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.C. SRL Petrila prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvenţă T.A.M., la plata următoarelor daune materiale : 750 lei către partea civilă I.D.P.; 4.000 lei către partea civilă SC A. SRL Petrila ; 27.582 lei către partea civilă SC C.C.T.SRL Haţeg ; 220.000 lei către partea civilă SC S.G. SRL Deva ; 45.788,82 lei către partea civilă SC H.P.I. SRL Haţeg ; 8.200 lei către partea civilă SC A. SRL Tg.Jiu ; 28.271 lei către partea civilă SC E.L. SRL Piteşti; 34.457,04 lei către partea civilă SC T.E.H. SRL Piteşti ; 6.221,70 lei către partea civilă SC U.C. SRL Deva; 16.114,09 lei către partea civilă SC C.A. SRL Arad ; 4.060 lei către partea civilă SC M. SRL Petrila ; 4.338 lei către partea civilă SC T.O. SRL Petroşani ; 8.326 lei către partea civilă SC C.T. SRL Călan.

Pentru acelaşi temei, inculpatul I.A.I. a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.C. SRL Petroşani prin lichidator judiciar G.A.I. Petroşani, şi la plata următoarelor daune materiale: 6868,7 lei către partea civilă SC S.D. SRL Nădlac ; 112,699,74 lei către partea civilă SC D.L. SRL Bucureşti ; 5.800 lei către partea civilă SC C.S. SRL Petroşani ; 24.417,98 lei către partea civilă SC D. 92 D. SRL Piatra Neamţ ;

Prima instanţă a constatat că părţile vătămate SC G. T.C. SRL Vulcan şi SC E.A.G. SRL Alunişu nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În ceea ce priveşte cererile de daune morale formulate de părţile civile SC T.E.H. SRL Piteşti şi SC E.L. SRL Piteşti, acestea au fost respinse de către prima instanţă, întrucât infracţiunile de înşelăciune, ale căror subiecte pasive au fost cele două societăţi, este o infracţiune contra patrimoniului, care nu justifică acordarea de daune morale.

Prima instanţă a făcut, în final, aplicarea disp. art. 191 Cod procedură penal.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen, apel inculpatul, solicitând desfiinţarea ei şi, în rejudecare, a se dispune:

• În principal:

- cu privire la infracţiunea prev. de art. 48 din Legea nr.26/1990 în baza art. 396 alin.5 raportat la art.16 alin.1 lit.b Cod procedură penală achitarea inculpatului ca urmare a abrogării acestui text de lege, respectiv a dezincriminării faptei;

- cu referire la infracţiunea de înşelăciune reţinută a fi săvârşită în dauna părţii civile SC D.L.I. SA achitarea în baza art. 396 alin. 5 raportat la art.16 alin.1 lit. b Cod procedură penală întrucât fapta nu constituie infracţiune;

- în privinţa celor 19 infracţiuni de înşelăciune reţinute în sarcina inculpatului achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală întrucât niciuna dintre aceste fapte nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;

- a se reţine infracţiunea de uz de fals în loc de cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

• În subsidiar:

- reindividualizarea judiciară a pedepsei în sensul reducerii acesteia.

Motivele apelului au fost, pe larg, consemnate în încheierea din data de 23.06.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Reprezentantul parchetului şi-a exprimat poziţia procesuală în sensul admiterii apelului numai sub următoarele aspecte:

- cu privire la infracţiunile prev. de art. 48 din Legea nr.26/1990 şi art.280/2 din Legea nr.31/1990 a se constata că acestea au fost dezincriminate şi a se dispune achitarea, aceste fapte nefiind reiterate în conţinutul altor legi;

- cu privire la infracţiunea de înşelăciune a se constatat că sunt întrunite cerinţele art. 244 alin.2 Cod penal însă a se face aplicarea legii penale mai favorabile, pedeapsa fiind cuprinsă între 1 şi 5 ani închisoare.

Şi argumentele reprezentantului parchetului au fost, pe larg, consemnate în încheierea din data de 23.06.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie.

La data de 01.02.2014 s-a produs intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală astfel că prezentul apel a fost analizat, în baza dispoziţiilor art. 10 alin. 1 din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură penală, prin prisma art. 408 şi urm. din noul Cod de procedură penală.

La termenul de judecată din 16.06.2014 (f. X vol. IV dosar apel) curtea a pus în discuţie, în baza art. 386 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, schimbarea încadrării juridice:

- a faptelor de înşelăciune sub aspectul cărora a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă inculpatul

din infracţiunea de înşelăciune calificată în formă continuată (19 acte materiale), prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969,
în 19 infracţiuni concurente de înşelăciune, 2 infracţiuni de înşelăciune simple şi 17 infracţiune de înşelăciune calificată
- a faptei de fals sub aspectul căreia a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă inculpatul

din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 din Codul penal din 1969,
în infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 323 din noul Cod penal;
- a faptei de declarare inexactă la registrul comerţului sub aspectul căreia a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă inculpatul:

din infracţiunea de declarare inexactă, cu rea credinţă, în baza căreia s-a operat o înmatriculare ori s-a făcut o menţiune în registrul comerţului, prev. de art. 48 alin. 1 din Legea nr. 26/1990,
în infracţiunea de fals în declaraţii, prev. de art. 326 din noul Cod penal.
În faza de judecată în apel au fost administrate următoarele probe:

- au fost reaudiaţi o parte din martorii din faza de urmărire penală şi o martoră propusă de inculpat;

- au fost audiaţi reprezentanţii părţilor vătămate persoane juridice şi partea vătămată persoană fizică;

- a fost întocmit un raport de expertiză contabilă (f. X vol. IV apel).

Curtea a încercat şi administrarea probei cu expertiza grafoscopică a grafiilor de pe înscrisurile care au făcut obiectul acuzaţiei de fals în înscrisuri sub semnătură privată (contractul de comodat şi lista cu semnături de la membrii asociaţiei de locatari) însă, din cauză că inculpatul nu s-a mai prezentat în instanţă timp de mai multe luni pentru a depune supliment de grafie şi nici nu a depus acte cuprinzând grafia sa necontestată, astfel cum a solicitat INEC Cluj în mai multe rânduri, la termenul din 16.06.2014 (f. 1085 f. 1085 vol. IV dosar apel) curtea a făcut aplicare art. 383 alin. 3 din noul Cod de procedură penală şi a constatat imposibilitatea administrării respectivei probe.

Analizând sentinţa primei instanţe prin prisma motivelor invocate dar şi, potrivit art. 417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, sub toate aspectele de fapt şi de drept, curtea a reţinut următoarele:

În prealabil

Curtea a constatat cu surprindere că, în ciuda complexităţii cauzei (dată de numărul mare de fapte infracţionale imputate inculpatului, de numărul mare de părţi vătămate/părţi civile, de urmările prezumtive grave ale faptelor) şi a naturii infracţiunilor (infracţiuni de înşelăciune şi de fals) care formează obiectul acuzaţiei, nici în faza de urmărire penală şi nici în faza de judecată în primă instanţă nu s-a administrat proba cu expertiza contabilă şi nici cea cu expertiza grafoscopică a scrisului şi semnăturilor. Mai mult, în faza de judecată în primă instanţă nu au fost audiaţi reprezentanţii părţilor civile persoane juridice, o probă deosebit de importantă în ipoteza faptelor de înşelăciune precum cele imputate inculpatului.

Astfel cum mai sus s-a arătat, o parte din aceste probe esenţiale (expertiza contabilă şi audierea reprezentanţilor părţilor vătămate persoane juridice şi a părţii vătămate persoană fizică) au fost administrate în faza de judecată în apel, proba cu expertiza grafică neputându-se administra din cauza inculpatului.

Pe fondul apelului

Cu privire la faptele de înşelăciune

Indiferent de nuanţele de reglementare ale infracţiunii de înşelăciune în cele două legii care s-au succedat de la momentul săvârşirii faptelor şi până la judecarea lor definitivă (Codul penal din 1969 şi noul Cod penal), de esenţa acestei infracţiuni rămâne manopera intenţionată a inculpatului de inducere în eroare a părţii vătămate astfel încât aceasta din urmă să acţioneze într-o manieră în care nu ar fi acţionat dacă ar fi cunoscut realitatea adevărată în locul celei distorsionate de inculpat.

Curtea a ţinut, în special, să audieze pe reprezentanţii părţilor vătămate deoarece, în ipoteza unor fapte de înşelăciune precum cele din speţă, care presupun o însemnată componentă subiectivă, este de o deosebită importanţă ca instanţa să cunoască, în mod nemijlocit, de la cei pe care inculpatul se afirmă că i-a indus în eroare, modul în care acele persoane au perceput manoperele dolosive. Importanţa audierii acestor persoane a fost, de altfel, confirmată şi într-o decizie relevantă de speţă a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, anume decizia nr. 2040/12.06.2012, accesibilă pe site-ul instanţei supreme.

Prin aceeaşi decizie, dată într-o speţă similară cu prezenta speţă din punct de vedere al faptelor de înşelăciune, instanţa supremă a arătat, cu titlu exemplificativ, unele criterii pentru evaluarea intenţiei în cazul infracţiunii de înşelăciune în convenţii respectiv cu ocazia emiterii unui cec/bilet la ordin, anume:

1) conduita persoanei acuzate în legătură cu alte contracte sau instrumente de plată, anterior datei faptelor din actul de sesizare. Sunt avute în vedere, de exemplu: măsurile luate pentru respectarea clauzelor contractuale sau pentru efectuarea plăţii, coerenţa măsurilor cu scopul urmărit, atitudinea faţă de respectarea normelor care guvernează domeniul în speţă, rulajul mărfurilor sau al încasărilor;

2) caracterul diferit sau consecvent al conduitei persoanei acuzate faţă de faptele din cauza dedusă judecăţii. În afara criteriilor menţionate anterior se evaluează elementele determinante pentru încheierea convenţiei respective, cunoaşterea de către părţile contractante a modului în care se va desfăşura contractul, respectiv când şi cum se va face plata, existenţa unor împrejurări imprevizibile, emiterea de cecuri după interdicţia bancară.

Analizând materialul probatoriu al dosarului prin prisma celor mai sus arătate, curtea reţine că:

Inculpatul, într-o perioadă destul de îndelungată de timp, dar în special în perioada iulie 2009 – februarie 2010, fiind asociat unic şi administrator la două societăţi comerciale (SC V.C. SRL şi SC A.C. SRL), a indus în eroare mai mulţi parteneri de afaceri, încheind cu aceştia diverse contracte (de furnizare de materiale de construcţii, de achiziţionare de piese de schimb, de leasing), câştigându-le încrederea prin prezentarea ca adevărată a unei false situaţii economice bune a firmelor administrate de el, întărită de emiterea unor bilete la ordin sau file cec, contracte pe care, după ce partenerii de afaceri îşi îndeplineau obligaţiile, inculpatul nu le mai respecta, neexecutând obligaţiile corelative, apropiindu-şi, astfel, beneficii financiare importante.

Astfel a procedat inculpatul cu o serie de părţi vătămate precum SC G.T. SRL, SC C.C.T. SRL, SC S.G. SRL, SC H.P.I. SRL, SC A. SRL, SC E.L. SRL, SC T.E.H. SRL, SC U.C. SRL, SC C.A.P. SRL, SC M. SRL, SC T.I.O. SRL, SC C.T. SRL, SC E.A.G. SRL, SC S.D. SRL, SC C.S. SRL, SC D. 92 D. SRL, achiziţionând de la acestea diverse produse (materiale de construcţii, piese auto, componente IT), promiţând că va face plata produselor la un anumit termen de la livrarea produselor, lăsând reprezentanţilor părţilor vătămate bilete la ordin sau file cec semnate şi ştampilate cu îndemnul de a fi introduse în bancă dacă plata nu se va face la termen, câştigând, astfel, încrederea în bonitatea firmelor administrate de el şi determinând pe reprezentanţii părţilor vătămate să livreze produsele al căror preţ nu a mai fost plătit de inculpat.

Acest mod de operare al inculpatului reprezintă schema clasică prin care sunt induşi în eroare furnizorii, schemă întâlnită în numeroase speţe aflate pe rolul instanţelor. Apărarea inculpatului în sensul că nu a avut intenţia să înțeles şi că nu a mai putut face plata deoarece, la rându-i, nu a mai încasat bani de la proprii debitori nu poate fi primită. Intenţia lui frauduloasă rezultă, fără putere de tăgadă, din numărul mare de firme cu care inculpatul a intrat în relaţii de afaceri într-un termen de numai câteva luni, din valorile însemnate ale contractelor, din eliberarea unor instrumente de plată despre care cunoştea că nu vor putea fi valorificate din lipsă de disponibil bănesc.

Din declaraţiile reprezentanţilor părţilor vătămate audiate în faza de judecată în apel (T.G., SC E.L. SRL şi SC T.E.H. SRL; G.S.P., SC C. T.SRL ; T.C., SC H.P.I. SRL; I.E., SC G.T. SRL; P.D., SC S.G. SRL; S.P.G., SC A.SRL ; V.V., SC D. 92 D. SRL; C.N. – SC S.D. SRL; C.F., SC C.A.P. SRL; B.P.F., SC M. SRL ; D.C.I., SC C.S. SRL; O.M., SC T.I.O. SRL ; I.C.I., SC U.C. SRL) rezultă că inculpatul nu a făcut cunoscut acestora nici o clipă faptul că ar putea să nu plătească marfa achiziţionată din cauza unor blocaje financiare. Faptul că unora dintre reprezentanţii părţilor vătămate le-a solicitat, anterior termenelor de plată, să nu introducă în bancă instrumentele de plată, nu relevă lipsa intenţiei frauduloase ci eforturile inculpatului de a-i menţine în eroare pe reprezentanţii părţilor vătămate şi de a prelungii inevitabila acţiune a acestora în sensul de a încerca recuperarea pe alte căi decât plata voluntară a creanţelor.

Inculpatul susţine că un argument pentru care curtea ar trebui să reţină ca veridică apărarea sa referitoare la blocajul financiar ar fi acela care rezultă din raportul de expertiză contabilă întocmit în apel constând în concluzia expertului în sensul că una din firmele administrate de inculpat ar fi avut creanţe suficiente pentru a acoperii debitele către părţile vătămate din prezentul dosar.

Este adevărat că expertul contabil, în capitolul destinat concluziilor din raportul de expertiză, la fila X vol. IV dosar apel, afirmă că una dintre societăţile administrate de inculpat, SC A.C. SRL, ar fi deţinut creanţe în valoare de 411.953,55 lei, dar curtea observă că, pentru a formula această concluzie, expertul contabil a avut la dispoziţie nişte înscrisuri contabile depuse de inculpat la dosar şi care nu cuprind atestarea vreunui contabil autorizat şi nici dovada înregistrării lor la autorităţile fiscale. De altfel, prin sentinţa penală nr. 198/14.10.2013, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.2/A/20.01.2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, inculpatul a fost condamnat tocmai pentru că, în calitate de asociat şi administrator al celor două firme, SC A.C. SRL şi SC V.C. SRL, în perioada care interesează şi prezenta speţă, a omis evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, infracţiune prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr.241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal. În aceste împrejurări, actele depuse de inculpat la dosar nu pot fi în măsură să dovedească existenţa creanţelor pe care inculpatul le avea de încasat. Dar, chiar dacă s-ar admite că inculpatul ar fi avut de încasat creanţe în valoare de 411.953,55 lei, aceasta nu este de natură a înlătura intenţia s-a dolosivă deoarece inculpatul nu a făcut vreo dovadă că nu a încasat respectivele sume de bani sau că a făcut, măcar, eforturi pentru a le încasa spre a-şi plăti creditorii părţi vătămate în acest dosar.

Concluzia intenţiei inculpatului de a-şi înşela partenerii de afaceri rezultă şi din faptul că, astfel cum se va vedea mai jos, acesta a declarat un sediu fictiv pentru una din cele două societăţi administrate de el şi nu a ţinut evidenţe contabile pentru acestea, ceea ce a fost de natură să facă extrem de grea nu doar impunerea fiscală (faptă pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv) ci şi urmărirea din partea creditorilor privaţi.

De asemenea relevant pentru a demonstra intenţia frauduloasă a inculpatului este şi faptul că el a mai suferit condamnări definitive pentru fapte de acelaşi gen săvârşite în aceeaşi perioadă, care relevă un acelaşi mod de operare (sentinţa penală nr. 248/21.06.2011 a Judecătoriei Petroşani, definitivă prin decizia nr. 12169/08.11.2011 a Curţii de apel Alba Iulia, aflate la filele X vol. I dosar apel). La acest punct al considerentelor, curtea a ţinut să arate că printre faptele pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr.248/21.06.2011 a Judecătoriei Petroşani este şi cea descrisă în rechizitoriul din prezenta cauză ca fiind săvârşită în dauna părţii vătămate SC S.D. SRL, astfel cum rezultă din analiza comparativă a respectivei sentinţe şi a rechizitoriului din prezenta cauză, drept pentru care, în baza art. 396 alin. 6 cu raportare la art. 16 alin. 1 lit. i din noul Cod de procedură penală, curtea va dispune încetarea procesul penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune calificată în dauna respectivei părţi vătămate.

Curtea a mai considerat necesar să arate că a analizat cu atenţie şi declaraţia martorei B.A.R. (f. X vol. IV dosar apel) propusă de inculpat, dar respectiva declaraţie nu confirmă apărarea inculpatului referitoare la relaţia comercială cu SC S.G. SRL.

Un alt mod fraudulos de operare al inculpatului a fost acela de a furniza, mai întâi, pentru a câştiga încrederea, materiale de construcţii partenerilor săi de afaceri, urmat de solicitarea unor plăţi în avans, avansuri pe care inculpatul nu le-a mai onorat prin livrarea respectivelor produse. Astfel a acţionat inculpatul în legătură cu părţile vătămate I.D.P. (audiată la f. X vol. II dosar apel) şi SC A. SA Petrila, cu privire la această din urmă parte inculpatul, după ce a primit o plată în avans fără a mai livra materialele de construcţie, încercând o nouă inducere în eroare rămasă, însă, în faza tentativei datorită vigilenţei martorului C.A. (f. X vol. II, dosar apel), care l-a recunoscut pe inculpat.

Tot cu intenţia dolosivă specifică infracţiunii de înşelăciune a acţionat inculpatul şi în cazul celor două contracte de leasing cu partea vătămată SC D.L.I. SA, unul preluat de la asociatul unic anterior al SC A.C. SRL, de la care inculpatul a preluat prin cesiune respectiva societate şi unul nou încheiat de inculpat. Intenţia rezultă din:

- faptul că pentru a-i fi aprobată preluarea, respectiv încheierea contractelor inculpatul a prezentat SC A.C. SRL ca pe o firmă de succes, deşi pentru aceasta nu s-a obosit să ţină vreo evidenţă contabilă,

- faptul că a lăsat bilete la ordin cu titlu de garanţie, deşi ştia că nu are şi nu va avea disponibil în cont pentru valorificarea lor,

- faptul că a plătit doar scurtă vreme ratele de leasing şi a continuat să folosească autovehiculele care făceau obiectul contractelor până când ele au fost recuperate de către partea vătămată,

- faptul că în aceeaşi perioadă a acţionat în sensul contractării unor obligaţii împovărătoare, cu aceeaşi intenţie de fraudare a creditorilor, fără a-i păsa că nu va putea plăti aceste datorii.

Cu privire la cuantumul prejudiciului produs acestei părţi vătămate, contestat de inculpat în mod special, curtea a solicitat expertului contabil să verifice modul lui de calcul iar expertul a confirmat (la f. X vol. IV dosar apel) că valoarea prejudiciului este de 112.699,74 lei.

Expertul contabil a confirmat, de altfel, cuantumurile tuturor prejudiciilor afirmate de părţile vătămate.

Toată această stare de fapt întrunea elementele constitutive al infracţiunii de înşelăciune calificată, în contracte, prin folosirea de file cec, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, inculpatul acţionând cu unica rezoluţie infracţională încă de la începutul activităţii sale comerciale şi, mai ales, după ce a preluat cele două societăţi comerciale SC A.C. SRL şi SC V.C. SRL.

În legătură cu încadrarea juridică a faptelor de înşelăciune, curtea a pus în discuţie schimbarea încadrării lor juridice prin prisma faptului că, la data de 01.02.2014, s-a produs intrarea în vigoare a noului Cod penal, lege care a adus modificări, chiar dacă doar de nuanţă, în incriminarea înşelăciunii.

Astfel, curtea a observat că noua reglementare a adus următoarele modificări, ce au relevanţă în speţa de faţă, anume:

- a condiţionat forma continuată de unicitatea subiectului pasiv, în conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. 1 din noul Cod penal;

- a înlăturat referirea expresă la formele calificate ale infracţiunii săvârşite cu ocazia încheierii sau executării unui contract sau săvârşite prin folosirea de file cec,

- a înlăturat circumstanţa specială de agravare constând în producerea de consecinţe deosebit de grave;

Cu privire la forma continuată, curtea observă că doar două fapte de înşelăciune au fost săvârşite împotriva aceluiaşi subiect pasiv, una consumată şi una rămasă în faza tentativei, anume cele cu referire la partea vătămată SC A. SA Petrila, celelalte fapte fiind săvârşite împotriva unor subiecţii pasivi diferiţi, ceea ce face să fie întrunite elementele constitutive a tot atâtea infracţiuni de înşelăciune câţi subiecţi pasivi sunt.

Cu referire la renunţarea la menţionarea expresă a formelor calificate ale infracţiunii săvârşite cu ocazia încheierii sau executării unui contract sau săvârşite prin folosirea de file cec curtea a reţinut că o parte dintre acestea se regăsesc în sintagma mai generală folosită de art. 244 alin. 2 din noul Cod penal, anume aceea de „alte mijloace frauduloase”. Este adevărat că „inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate”, ceea ce constituie elementul material al formei tip a infracţiunii, reprezintă, în acelaşi timp, tot un „mijloc fraudulos”, din acest punct de vedere textul normativ al art. 244 alin. 2 din noul Cod penal putând fi apreciat ca inferior celui din vechiul cod. Totuşi, se poate observa destul de uşor că noul legiuitor penal român, în efortul lui de simplificare a textelor de incriminare, nu a dorit câtuşi de puţin să renunţe la formele calificate ale infracţiunii de înşelăciune, observaţie ce se bazează pe realitatea că, în practica relaţiilor sociale există, pe lângă simplele manevre neelaborate de inducere în eroare (pe care le are în vedere art. 244 alin. 1 din noul Cod penal, ce incriminează forma tip a înşelăciunii), manopere mai elaborate precum cele de folosire de instrumente de plată (file cec şi bilete la ordin), apte să dea inducerii în eroare un grad mai înalt de reuşită. La astfel de manopere, existente în speţă cu referire la un număr de 17 părţi vătămate, mai puţin cu referire la părţile vătămate I.D.P. şi SC A. SRL) se referă legiuitorul în art. 244 alin. 2 din noul Cod penal, ce reglementează forma calificată generală a infracţiunii de înşelăciune (existând şi o formă calificată specială, reglementată de art. 245). În prezentul aliniat curtea consideră că a răspuns şi apărării inculpatului, exprimată prin concluziile scrise depuse la data de 23.06.2014, referitoare la inexistenţa vreunui alt mijloc fraudulos decât simpla inducere în eroare.

Cu referire la circumstanţa de agravare constând în producerea de consecinţe deosebit de grave, curtea reţine că legiuitorul a ales să nu mai prevadă o formă calificată a infracţiunii de înşelăciune prin raportare la astfel de consecinţe. Legiuitorul nu a renunţat cu totul la calificarea producerii de consecinţe deosebit de grave ca fiind o circumstanţă de agravare însă a restrâns aplicarea ei la un număr limitat de infracţiuni, între care nu se numără şi înşelăciunea.

Curtea a mai ţinut să facă o singură precizare în legătură cu încadrarea juridică a faptelor de înşelăciune, anume aceea că, deşi ea ar presupune, în calea de atac a inculpatului, o aparentă agravare prin reţinerea a 19 infracţiuni în loc de una singură, va considera această schimbare, prin prisma deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale a României, care prohibeşte combinarea instituţiilor din legile penale succesive, ca fiind necesară dacă, după analiza şi a celorlalte fapte imputate inculpatului, se va dovedi că efectul final asupra situaţiei sale juridice va fi mai favorabil decât cel rezultat în urma condamnării de primă instanţă.

Cu privire la fapta de fals

Inculpatul a fost trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 din Codul penal din 1969, constând în aceea că ar fi întocmit în fals şi apoi ar fi folosit la Oficiul Registrului Comerţului două înscrisuri: contractul de comodat nr. 1/10.06.2009 (aflat în original la f. X vol. IV dosar apel) şi lista cu semnăturile membrilor asociaţiei de locatari (aflată în original la f. X vol. IV dosar de apel).

În legătură cu aceste înscrisuri, dovada folosirii lor de către inculpat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara rezultă din Încheierea nr. 6245/2009 a Judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara (f. X din vol. I dosar urmărire penală), unită cu declaraţia inculpatului de la fila X verso din vol. II dosar urmărire penală.

Faptul că inculpatul ştia că respectivele înscrisuri sunt false rezultă, din nou fără putere de tăgadă, din declaraţiile martorului D.I. (f. X vol. I dosar de urmărire penală şi f. X vol. II dosar de apel), care a arătat că nu a avut nici o discuţie cu inculpatul despre o eventuală destinaţiei ca sediu de firmă a garsonierei date în comodat.

De la dosar lipseşte însă dovada irefutabilă a faptului că inculpatul ar fi falsificat el însuşi respectivele înscrisuri, prin adnotarea contractului de comodat cu menţiunea destinaţiei speciale şi prin depunerea unor semnături false pe lista cuprinzând acordul colocatarilor cu referire la stabilirea sediului social al SC V.C. SRL în blocul …. de pe strada……. din P. Curtea a încercat să administreze proba cu expertiza grafoscopică a scrisului şi a grafiilor cu titlu de semnătură de pe cele două înscrisuri dar, din cauză că inculpatul nu s-a mai prezentat în instanţă timp de mai multe luni pentru a depune supliment de grafie şi nici nu a depus acte cuprinzând grafia sa în mod cert, astfel cum a solicitat INEC C. în mai multe rânduri, la termenul din 16.06.2014 (f. X f. 1085 vol. IV dosar apel), a făcut aplicarea art. 383 alin. 3 din noul Cod de procedură penală şi a constatat imposibilitatea administrării respectivei probe.

În acest context, în care este dovedită în mod indubitabil doar acţiunea de folosire a înscrisurilor în discuţie de către inculpat, în cauză sunt întrunite doar elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals în reglementarea art. 323 din noul Cod penal. Curtea s-a oprit la această reglementare pentru a putea verifica dacă, în urma aplicării globale a noului Cod penal, situaţia juridică a inculpatului ar fi mai puţin gravă decât cea rezultată în urma condamnării de către prima instanţă.

Cu privire la fapta de declarare inexactă la registrul comerţului

Inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de declarare inexactă, cu rea credinţă, în baza căreia s-a operat o înmatriculare ori s-a făcut o menţiune în registrul comerţului, prev. de art. 48 alin. 1 din Legea nr.26/1990. Deşi în rechizitoriu această faptă este descrisă sumar, doar în partea expozitivă (în pag. X a rechizitoriului, unde se arată că „inculpatul a provocat înregistrarea unor date nereale pe baza unor acte – acceptul proprietarilor de locuinţe pentru sediul social al societăţii, contractul de comodat, declaraţia pe propria răspundere, etc.) curtea, spre deosebire de prima instanţă, a identificat declaraţia inculpatului dată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara la data de 15.06.2014 (f. X din vol. I dosarul de urmărire penală), prin care inculpatul afirmă că sediul SC V.C. SRL se află în garsoniera deţinută cu titlu de comodat şi cu privire la care s-a arătat mai sus că nu a existat vreun acord nici din partea proprietarului nici din partea colocatarilor din bloc în sensul destinaţiei ca sediu social.

Dar art. 48 alin. 1 din Legea nr.26/1990 a fost abrogat prin art. 32 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod penal. Această abrogare nu echivalează, însă, cu o dezincriminare a faptei ci face parte din noua politică penală a legiuitorului român de a simplifica legislaţia cu relevanţă penală, între alte metode folosite în cest scop fiind şi aceea a eliminării incriminărilor din legile speciale, cu consecinţa aplicării incriminărilor din noul cod penal. O astfel de concluzie este îndreptăţită şi de dispoziţiile art. 3 alin. 2 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod penal, conform cărora dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

Fapta inculpatului în discuţie, de a declara fals în faţa Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara cu referire la sediul SC V.C. SRL, în scopul operării, între altele, a schimbării de sediu a acestei societăţi, este în continuare incriminată ca şi fals în declaraţii de art. 326 din noul Cod penal.

Cu privire la fapta de determinare a înmatriculării unei societăţi în temeiul unui act constitutiv fals.

Inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de determinare a înmatriculării unei societăţi în temeiul unui act constitutiv fals, prev. de art. 2802 din Legea nr. 31/1990.

Fapta în discuţie nu a fost, defel, descrisă nici în rechizitoriu şi nici în sentinţa primei instanţe, cele două organe judiciare, procurorul şi judecătorul de primă instanţă, mulţumindu-se să arate că faptele inculpatului de a întocmi cu date false un tabel cu acordul proprietarilor vecini cu garsoniera ce urma să devină sediul SC V.C. SRL şi de a modifica conţinutul altor acte ce au fost utilizate apoi la Tribunalul Hunedoara şi Oficiul Registrului Comerţului, în scopul înmatriculării societăţii, constituie, între altele, infracţiunea prev. de art. 2802 din Legea nr.31/1990.

Acest text incriminator avea următorul conţinut: Determinarea înmatriculării unei societăţi în temeiul unui act constitutiv fals constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani.

Art. 2802 din Legea nr.31/1990 a fost abrogat prin art.33 pct. 13 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod penal. Ca şi în cazul faptei de declarare inexactă la registrul comerţului, curtea reafirmă că această abrogare nu echivalează cu o dezincriminare a faptei ci face parte din aceeaşi nouă politică penală a legiuitorului român, la care s-a făcut mai sus referire.

În abstract, o faptă precum cea descrisă de fostul art. 2802 din Legea nr. 31/1990 ar putea să fie încadrată juridic ca o instigare sau ca o participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 din noul Cod penal.

Pentru a realiza aceeaşi operaţiune, dar în concret, prin raportare la o speţă dată, este nevoie de o descriere cât mai detaliată a stării de fapt, ceea ce, în prezentul dosar, astfel cum mai sus s-a precizat, lipseşte cu desăvârşire.

În acest context, dublat de faptul că speţa se află în faza de judecată a apelului (în care nu este aplicabilă procedura remedierii neregularităţilor actului de sesizare, prev. de art. 345 alin. 2 şi 3 din noul Cod de procedură penală), declarat exclusiv de inculpat, singura soluţie rămasă la îndemâna curţii este aceea a achitării, în baza art. 396 alin. 5 cu raportare la art. 16 alin. 1 lit. b teza I din noul Cod de procedură penală, cu aplicarea art. 4 din noul Cod penal, a inculpatul I.A.I. de sub acuzarea de săvârşire a infracţiunii de determinare a înmatriculării unei societăţi în temeiul unui act constitutiv fals, prev. de art. 2802 din Legea nr.31/1990.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile.

Cum mai sus a anticipat, în demersul de analiză a legilor penale succesive (Codul penal din 1969 şi legile speciale 26/1990 şi 31/1990, pe de o parte şi noul Cod penal, pe de alta) curtea va pleca de la regula statuată în decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale a României, conform căreia nu este posibilă combinarea dispoziţiilor din mai multe legi penale succesive.

Aşadar, reţinând că inculpatul se face vinovat de faptele de înşelăciune, de uz de fals şi de fals în declaraţii, astfel cum mai sus s-a explicat, curtea va compara rezultatul la care s-ar putea ajunge conform vechii legi cu cel la care s-ar putea ajunge conform noii legi.

Rezultatul, din punct de vedere al pedepsei principale, ce reprezintă principalul criteriu de apreciere a unei legi penale ca fiind mai favorabilă, la care s-ar putea ajunge conform vechii legi nu ar fi altul decât cel la care prima instanţă a ajuns prin sentinţă apelată, anume condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pedeapsă aplicată cf. art. 34 lit. b din Codul penal din 1969 şi care reprezintă, în acelaşi timp, pedeapsa cea mai grea, aplicată pentru infracţiunea de înşelăciune la minimul special prev. de art. 215 alin. 1-5 din Codul penal din 1969, prima instanţă alegând să nu aplice nici un spor în urma contopirii pedepselor stabilite pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului. În conformitate cu legea veche, prima instanţă a realizat o individualizare judiciară a pedepselor în mod pronunţat în favoarea inculpatului, stabilind, pentru infracţiunea cea mai gravă, înşelăciunea, o pedeapsă la minimul special şi alegând să nu aplice spor de contopire.

Rezultatul, din acelaşi punct de vedere al pedepsei principale, la care s-ar ajunge potrivit legii noi, ar fi mult mai favorabil inculpatului, deşi, după cum s-a arătat mai sus, în sarcina acestuia s-ar reţine un număr mult mai mare de infracţiuni. La obţinerea acestui rezultat contribuie următorii factori:

- reducerea drastică, în abstract, a pedepselor pentru infracţiunile de înşelăciune; dacă pentru o infracţiune de înşelăciune în forma calificată reţinută în sarcina inculpatului, conform vechii legii i se putea aplica o pedeapsă cu închisoarea între 10 şi 20 de ani (cf. art. 215 alin. 1-5 din Codul penal din 1969), fără a mai pune la socoteală şi sporul posibil de aplicat pentru forma continuată (prev. de art. 42 din Codul penal din 1969), pentru fiecare dintre cele 18 infracţiuni de înşelăciune inculpatului i s-ar putea aplica câte o pedeapsă între limitele de la 6 luni la 3 ani închisoare (pentru cele două infracţiuni în forma tip prev. de art. 244 alin. 1 din noul Cod penal) şi de la 1 an la 5 ani închisoare (pentru celelalte 16 infracţiuni în forma calificată prev. de art. 244 alin. 2 din noul Cod penal);

- menţinerea raţionamentului primei instanţe de individualizare la minimul special pentru fiecare din faptele de înşelăciune, o astfel de menţinere fiind în acord cu regula neagravării situaţiei inculpatului în propriul lui apel, regulă expres prevăzută de art. 418 alin. 1 din noul Cod penal; la acest punct al analizei curtea ţine să arate că în speţă nu există condiţii de incidenţă a vreunei cauze (circumstanţă atenuantă, cauză generală sau specială) care să permită o reducere a pedepselor sub minimul special.

Apropiindu-se de finalul considerentelor, curtea a ţinut să releve că a analizat cauza şi sub celelalte aspecte de fapt şi de drept, în acord cu dispoziţiile art. 417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, nedescoperind alte fine de nelegalitate sau de netemeinicie.

Pentru toate considerentele ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b din noul Cod de procedură penală, curtea a admis apelul declarat de inculpatul I.A.I. împotriva sentinţei penale nr.138/18.06.2012, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 5157/97/2011, pe care a desfiinţat-o numai sub aspectul intervenirii legii de dezincriminare pentru fapta de determinare a înmatriculării unei societăţi în temeiul unui act constitutiv fals, sub aspectul intervenirii legii penale mai favorabile şi sub aspectul intervenirii unei cauze de încetare a procesului penal cu referire la fapta de înşelăciune săvârşită în dauna părţii vătămate SC S.D. SRL şi, rejudecând în aceste limite:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b din Codul penal din 1969, pedeapsă complementară, în elementele ei componente.

Cu aplicarea art. 4 din noul Cod penal, în baza art. 396 alin. 5 cu raportare la art.16 alin. 1 lit. b teza I din noul Cod de procedură penală, l-a achitat pe inculpatul I.A.I. de sub acuzarea de săvârşire a infracţiunii de determinare a înmatriculării unei societăţi în temeiul unui act constitutiv fals, prev. de art. 2802 din Legea nr.31/1990.

Cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal în interpretarea constituţională dată prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale a României şi în baza art. 386 alin. 1 din noul Cod de procedură penală:

- a schimbat încadrarea juridică a faptelor de înşelăciune sub aspectul cărora a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă inculpatul din infracţiunea de înşelăciune calificată în formă continuată (19 acte materiale), prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, în 19 infracţiuni concurente de înşelăciune, astfel: 2 infracţiuni de înşelăciune simple (1 infracţiune de înşelăciune simplă, prev. de art. 244 alin. 1 din noul Cod penal, în dauna părţii civile I.D.P. şi 1 infracţiune de înşelăciune simplă în forma continuată, două acte materiale, prev. de art. 244 alin. 1 cu aplic. art. 35 alin. 1 din noul Cod penal, în dauna părţii civile SC A. SA Petrila) şi 17 infracţiune de înşelăciune calificată.

- a schimbat încadrarea juridică a faptei de fals sub aspectul căreia a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă inculpatul din infracţiunea de din fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 din Codul penal din 1969, în infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 323 din noul Cod penal;

- a schimbat încadrarea juridică a faptei de declarare inexactă la registrul comerţului din infracţiunea de declarare inexactă, cu rea credinţă, în baza căreia s-a operat o înmatriculare ori s-a făcut o menţiune în registrul comerţului, prev. de art. 48 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, în infracţiunea de fals în declaraţii, prev. de art. 326 din noul Cod penal.

În baza art. 396 alin.6 cu raportare la art. 16 alin. 1 lit. i din noul Cod de procedură penală, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului I.A.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal, în dauna părţii vătămate SC S.D. SRL.

În baza art. 396 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul I.A.I. la următoarele pedepse:

- 6 luni închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune simplă, prev. de art. 244 alin. 1 din noul Cod penal (în dauna părţii civile I.D.P.); interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) ca pedeapsă complementară se justifică prin natura relaţiilor sociale nesocotite de inculpat o dată cu săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, anume cele referitoare la încredere, valoare socială care stă la baza exerciţiului drepturilor în discuţie şi care face ca inculpatul să nu fie demna de a ocupa, cel puţin pentru o perioadă determinată de timp, funcţii elective publice sau funcţii ce implică autoritatea de stat; raţiuni similare ar fi putut să întemeieze şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa funcţia de administrator social, de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, interdicţie prev. de art. 66 alin. 1 lit. g din noul Cod penal, dar aplicarea pentru prima dată a acestei interdicţii în apelul inculpatului este oprită de regula neagravării situaţiei în propriul apel; raţionamentele referitoare la pedeapsa complementară sunt valabile şi în cazul celorlalte infracţiuni de înşelăciune, drept pentru care nu vor mai fi reluate;

- 6 luni închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune simplă în forma continuată (două acte materiale), prev. de art. 244 alin. 1 cu aplic. art. 35 alin. 1 din noul Cod penal (în dauna părţii civile SC A. SA Petrila);

- 1 an închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal (în dauna părţii vătămate SC G.T. SRL);

- 1 an închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal (în dauna părţii vătămate SC C.C.T. SRL);

- 1 an închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal (în dauna părţii vătămate SC S.G. SRL);

- 1 an închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal (în dauna părţii vătămate SC H.P.I. SRL);

- 1 an închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal (în dauna părţii vătămate SC A. SRL);

- 1 an închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal (în dauna părţii vătămate SC E.L. SRL);

- 1 an închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal (în dauna părţii vătămate SC T.E.H. SRL);

- 1 an închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal (în dauna părţii vătămate SC U.C. SRL);

- 1 an închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal (în dauna părţii vătămate SC C.A.P. SRL);

- 1 an închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal (în dauna părţii vătămate SC M. SRL);

- 1 an închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal (în dauna părţii vătămate SC T.I.O. SRL);

- 1 an închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal (în dauna părţii vătămate SC C.T. SRL);

- 1 an închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal (în dauna părţii vătămate SC E.A.G. SRL);

- 1 an închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal (în dauna părţii vătămate SC D.L.I. SA);

- 1 an închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal (în dauna părţii vătămate SC C.S. SRL);

- 1 an închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal, pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de înşelăciune calificată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal (în dauna părţii vătămate SC D.92 D. SRL);

- 3 luni închisoare pentru infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 323 din noul Cod penal; la stabilirea duratei pedepsei pentru această infracţiune curtea a păstrat raţionamentului primei instanţe de individualizare la minimul special pentru fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a cărei încadrare juridică a fost schimbată în infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 323 noul Cod penal, o astfel de menţinere fiind în acord cu regula neagravării situaţiei inculpatului în propriul lui apel;

- 3 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în declaraţii, prev. de art. 326 din noul Cod penal; considerentele arătate cu referire la durata pedepsei anterioare îşi menţin, mutatis mutandis (schimbând ceea ce trebuie schimbat) validitatea şi cu referire la prezenta infracţiune.

În baza art. 39 alin. 1 lit. b şi art. 45 alin. 3 lit. a din noul Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 1 an închisoare la care a adăugat un spor de 5 ani şi 6 luni închisoare (adică o treime din totalul celorlalte pedepse), urmând ca inculpatul I.A.I. să execute, în final, pedeapsa principală de 6 ani şi 6 luni închisoare, alături de care a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 2 ani a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal.

A interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul Cod penal.

A înlăturat dispoziţia de obligare a inculpatului la plata sumei de 6.868,7 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC S.D. SRL, cu privire la fapta în dauna acestei părţi dispunându-se soluţia de încetare a procesului penal pentru autoritate de lucru judecat.

Curtea a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Fără soluții publice în criza francului elvețian*

franci-elvetieniNu știu care este patronul protector al clienților băncilor în general, dar în ce mă privește cu siguranță este rudă bună cu zeița Fortuna. Probabil un fel de noroc al debitorului începător a făcut să am contracte de credit la singurele bănci care practic nu au fost găsite în justiție cu probleme la clauzele abuzive (Banca Transilvania și Unicredit Țiriac Bank). Contractele de credit semnate de cetățeni cu aceste bănci sunt printre cele mai curate. Nu o spun eu, ci statisticile judiciare și ale Autorității pentru Protecția Consumatorului.

Aceeași baftă nesperată a făcut să-mi fie imposibil acum câțiva ani buni să iau un credit în franci elvețieni. Și m-am străduit. M-au pus să fac o documentație aiuritoare, mi-au jucat în picioare mărunt răbdarea, m-au trimis pe toate cărările și ungherele întunecate ale birocrației, pentru ca în cele din urmă să-mi închidă dosarul în nas și să-mi comunice rece: nu vă calificați. Așa se face că doar datorită acestui zeu fără nume nu sunt astăzi printre victimele formei absolute a cinismului bancar: creditele ieftine in franci elvețieni. Am făcut această introducere pentru a vă spune că editorialul de față nu este scris nicidecum cu aroganța celui care a știut să se pună la adăpost de voracitatea bancară. Nu am făcut nimic, doar am avut noroc.

Lung prilej de vorbe și de ipoteze
Prăbușirea cursului euro franc elvețian nu este decât încă un prilej, într-un șir lung și care nu vrea să se mai oprească, de defilare publică a populismului cel mai rudimentar. Întreaga societate românească a fost cuprinsă de o febră demagogică contagioasă, de la moderatorii revoltați ai posturilor de știri, la avocații hiperbolizați prin burtiere cât jumătate de ecran în haiduci moderni, la purtătorii de cuvânt ai diferitelor instituții bancare ori de protecția consumatorilor și culminând desigur cu aleșii întru democrație ai neamului. Toată lumea are soluții și soluția fiecăruia este mai bună și mai generoasă, cum altfel, decât cea precedentă. Autoritățile însele oferă în fiecare zi o nouă soluție. Sertarele cele mai întunecate ale birourilor Parlamentului sunt scotocite și sunt scoase la lumină și prezentate drept providențiale tot felul de proiecte legislative prăfuite. Se cere semnarea unui Pact național, se țin conferințe de presă la sediile partidelor în care purtătorii de cuvânt se răstesc unii la alții, se cer ordonanțe de urgență… Doar Patriarhia nu a luat încă o poziție, deși nu e timpul trecut.
Nu lipsesc nici hipsterii politici de ocazie. Sub semnul raționalismului insensibil aceștia clamează regulile capitalismului, în care doar supraviețuirea pe cont propriu este valoroasă, orice formă de solidaritate socială fiind o subminare a sistemului însuși. Dacă ești fraier nu merită să trăiești. Sau, în cuvintele Monicăi Macovei, exponentul acestui tip fanatism, orice intervenție este o măsură aberantă, discreționară, abuzivă și iresponsabilă, care nu are nici o logică economică sau morală. Și pentru ca apocalipsa francilor elvețieni să fie completă, “Efectul unor astfel de propuneri populiste este unul singur: toți românii vor ajunge să plătească din buzunarul propriu.”

Fără perdea despre falimentul personal
Spațiul public este inundat de informații juridice și economice parțiale, deformate, aproximative. Există o Directivă europeană care obligă la conversia creditelor în valută. Ce mai contează că ea intră în vigoare cel mai devreme în 2016? Curtea europeană de justiție a obligat Ungaria să admită denominarea creditului în franci elvețieni, iar decizia se aplică și în România. Hotărârea Kasler vs. OTP Bank se referă la altceva, la cursul de schimb valutar la care trebuie calculată rata, respectiv dacă acesta este al băncii comerciale sau al Băncii Naționale. De altfel Ungaria, în urma unor hotărâri ale instanței supreme naționale, a permis transformarea tuturor creditelor în valută în moneda națională, însă a făcut acest lucru prin lege și la cursul la zi nicidecum la cursul istoric. Legea falimentului personal este salvatoare întrucât te scutește de plata creditului și-ți dă un răgaz să te remontezi. Nimic mai fals, falimentul personal înseamnă că nu-ți mai administrezi singur problemele financiare și nici o parte din deciziile de familie. Timp de 3 sau 5 ani nu mai poți vinde sau cumpăra cum vrei, nu mai poți pleca în vacanțe, nu mai poți plăti copilului facultatea pe care și-o dorește. Datoriile vor fi plătite în continuare, însă prin decizia administratorului judiciar. Bunurile pe care le ai vor fi vândute. Dacă există credite ipotecare acestea trebuie achitat integral, prin vânzarea imobilului. Vei fi trecut într-un registru public al faliților și vei avea unele interdicții care pe viitor îți vor limita libertatea de decizie și acțiune. Alte credite bancare? La revedere. Falimentul personal înseamnă pe scurt că ești incapabil să-ți administrezi singur problemele financiare ale familiei, astfel încât ți se va atribui un administrator judiciar care va lua deciziile în locul tău și al cărui principal scop este să te facă să-ți plătești datoriile. Există desigur și unele avantaje, dar toate sunt create în același scop: să fie plătite măcar în parte datoriile tale. Raiul societăților de lichidare și administrare judiciară. Așa-i că nu seamănă cu flecăreala juridică vânturată doct pe posturile de știri?

Și când va trece valul?…
E ușor de intuit că tot acest val de compasiune populistă pentru victimele francului elvețian se va stinge în perioada următoare. Pe cât de mare e graba convocărilor în ședințe extraordinare acum, pe atât de lente vor fi acțiunile imediat ce cursul valutar se va stabiliza iar subiectul va fi înlocuit cu altul în agenda media. Probabil va fi evitată o soluție decisivă de implicare legislativă în contractele comerciale dintre clienți și bănci. Se va miza pe alte paliative, băncile însele reușind prin acțiunea lor de înghețare a cursului să domolească presiunea asupra lor. E foarte probabil ca legea falimentului personal să beneficieze de acest vânt din pupa nesperat și să fie adoptată. Însă soluții reale și directe pentru clienții băncilor nu se întrevăd. Ca și până acum, nu ar trebui să le aștepte de la bănci, politicieni sau Guvern, ci ar trebui să le caute individual.
Despre acestea, altă dată.

* editorial publicat în Ziarul de Vrancea, 22.01.2015

Scrisoare deschisa Distinsului meu Confrate, Domnul Avocat Adrian Toni NEACSU, membru al Baroului Bucuresti

corneliu_liviu_popescuAm primit, prin intermediul www.luju.ro, o foarte lunga si complexa scrisoare deschisa adresata mie de catre maestrul si profesorul Corneliu Liviu Popescu.  Ea vine ca raspuns la materialul publicat de mine aici acum doua saptamani. Recunosc ca asteptam o reactie si eram sigur ca va veni. Pentru ca problema abordata de Corneliu Liviu Popescu este foarte serioasa, ma voi rezuma sa reproduc aici integral scrisoarea, asa cum am primit-o. O sa mai spun doar ca ma bucur ca profesorul si avocatul Corneliu Liviu Popescu si-a adus aminte de telefonul meu din 2009 in care imi exprimam sincer entuziasmul pentru faptul ca se alaturase, concret, protestului generalizat al sistemului judiciar  si actiunilor revendicative ale instantelor judecatoresti. De asemenea, am gustat cu satisfactie ironia mai fina sau mai neaosa ce-mi era adresata .

Textul integral al scrisoriii poate fi citit aici.

Il asigur pe distinsul meu coleg ca am primit scrisoarea si ca o voi studia cu atentie. Pana la un eventual raspuns, care va veni doar daca voi considera ca prelungirea acestei dezbateri poate ajuta cu adevarat fondul discutiei, acolo unde de altfel valorile noastre sunt identice,  va invit sa lecturati scrisoarea.

Scrisoare deschisa Distinsului meu Confrate, Domnul Avocat Adrian Toni NEACSU, membru al Baroului Bucuresti

Moto:

Un sistem de supraveghere secreta destinat sa protejeze securitatea nationala creeaza un risc de a submina si chiar de a distruge democratia, pe motivul apararii ei.

(Curtea Europeana a Drepturilor Omului)

Distinse Confrate,

Am citit cu mult interes textul Dumneavoastra intitulat “Raspuns confratern scrisorii inchise a domnului avocat Corneliu Liviu Popescu“, pe care l-ati publicat pe blogul Dumneavoastra in data de 17 octombrie 2014 si care a fost preluat si de site-urile de informatii juridice www.luju.ro, www.juridice.ro si www.avocatura.com.

Data fiind forma publica in care ati initiat o discutie intre noi, inteleg sa va raspund in acelasi mod. Intarzierea prezentului raspuns este cauzata de faptul ca, in scopul respectarii indatoririi statutare de confraternitate, l-am anuntat intai in scris pe Decanul Baroului Bucuresti despre intentia mea (prin cererea inregistrata la Baroul Bucuresti sub nr. 10508/C din 20 octombrie 2014), dandu-i posibilitatea sa se opuna daca aprecia ca demersul dorit de mine ar fi adus atingere acestei indatoriri. Raspunsul l-am primit prin adresa nr. 10772/C din 27 octombrie 2014, fiindu-mi comunicat in data de 28 octombrie 2014.

Inainte de a trece la expunerea opiniei mele privind chestiunea de fond a posibilitatii – sustinute de Dumneavoastra a – cumulului calitatii de avocat cu aceea de agent acoperit al serviciilor secrete, va rog sa-mi ingaduiti cateva observatii personale.

1. Prezenta mea scrisoare deschisa catre Dumneavoastra nu incearca in niciun fel sa va convinga de faptul ca teza pe care o sustineti este, in opinia mea, complet gresita. Ea urmareste completa informare a membrilor Corpului profesional al avocatilor si a publicului larg asupra unei chestiuni pe care o consider de un interes general evident.

Acesta este si motivul pentru care i-am alocat un timp corespunzator.

De altfel, ea nu reprezinta decat un text auxiliar prin raportare la o scrisoare deschisa a mea din 23 octombrie 2014, adresata tuturor Consorelor Avocate si tuturor Confratilor Avocati (inregistrata la Uniunea Nationala a Barourilor din Romania sub nr. 285-DIV-2014 din 23 octombrie 2014 si publicata la 27 octombrie 2014 pe site-ul oficial al UNBR, www.unbr.ro), prin care am argumentat din nou faptul ca, in opinia mea, conform normelor conventionale, constitutionale, legislative si statutare in vigoare, unui avocat aflat in exercitiul profesiei ii este interzis sa fie agent acoperit al vreunui serviciu secret si i-am invitat ca, in mod voluntar, pentru a marca o convingere intima profunda, sa depuna la Barourile din care fac parte o declaratie privind faptul ca nu sunt agenti acoperiti, dand in acest sens exemplul declaratiei pe care personal am depus-o la Baroul Bucuresti la 20 octombrie 2014, inregistrata sub nr. 10509/C.

Pentru a nu va rapi din timpul Dumneavoastra mai mult decat este cazul, nu voi relua in prezenta scrisoare catre Dumneavoastra toate argumentele de acolo, ci doar voi particulariza cateva aspecte.

2. Va prezint de la inceput scuze pentru faptul ca, in dialogul cu Dumneavoastra, deci cu un Confrate, nu voi adopta stilul pe care l-ati folosit in texul Dumneavoastra: “[…] intr-o logica de tip unde dai si unde crapa […]“; “[…] imi da un fel de leapsa, dupa care cand s-o intorc iocandi causa fuge si se ascunde prin vecini. Pai asa, Maestre, se duce tot farmecul jocului!”; “Nu, dumnealui, gaseste de cuviinta sa faca o sesizare la adresa organelor de conducere ale profesiei in care sa strecoare mici barfe si despre sustinerile confraternului autor (subsemnatul, repet).“; “D-le CLP […]“.

Inteleg din textul Dumneavoastra ca v-am fost, probabil, asistent in timpul facultatii. Eu nu imi permit sa ma adresez asa nici studentilor, masteranzilor, doctoranzilor ori post-doctoranzilor, nici fostilor studenti.

Evident, este libertatea unui fost student sa mi se adreseze cum doreste, art. 10 din Conventia europeana a drepturilor omului garantand oricui nu doar continutul, dar si forma ideilor si opiniilor exprimate. Tot atat de evident, tot Conventia, prin art. 9, imi garanteaza si mie libertatea de gandire, dar ceea ce cred eu despre stilul Dumneavoastra ramane in forul meu interior. Este bine ca un fost student isi depaseste profesional un fost profesor, ceea ce il indreptateste sa i se adreseze oricum. Personal, am antrenament si sunt calit din instante, unde (este drept, foarte rar) cate un fost student, devenit judecator sau procuror, are o placere perversa de a ma umili ca avocat. Ca profesor, incerc sa-mi formez studentii atat profesional, cat si in privinta caracterului, dar obligatia mea academica este doar de diligenta, iar nu de rezultat. Este povara pe care orice profesor o duce, de a nu reusi intotdeauna si de a se intreba mereu ce trebuie sa faca mai bine in viitor, cu noile generatii.

3. Cu regret ca va dezamagesc, am luat cunostinta de primul Dumneavoastra text, din 10 septembrie 2014, intitulat “Cine este candidatul acoperit la Presedintie? Trei truisme“, nu de pe blog (imi recunosc ignoranta, nici nu stiam de existenta sa), ci din presa on line, care i-a redat continutul.

Ulterior abia, in verificarea existentei si acuratetei textului, am ajuns si la blogul Dumneavoastra.

4. Tot cu regret va informez ca nu Dumneavoastra sunteti obiectul cererii mele din 16 octombrie 2014, inregistrate la UNBR si prin care faceam anumite propuneri in atentia Consiliului UNBR, ci chestiunea – de interes general a – cumulului calitatii de avocat cu aceea de agent acoperit al unui serviciu secret.

Referirea la textul Dumneavoastra, din care am citat o singura fraza, explica doar imboldul respectivei mele cereri (si aici, evident, referirea este la Dumneavoastra). Nu am indicat nici numele Dumneavoastra, nici adresa blogului, nici titlul articolului initial, ci doar calitatea Dumneavoastra de avocat, precum si fostele Dumneavoastra calitati in magistratura. Explicatia este simpla: intrucat solicitam Consiliului UNBR adoptarea unei hotarari interpretative, am simtit nevoia (deformatie profesionala ….) sa arat ca exista si o opinie contrara, care are greutate – chiar daca nu prin forta argumentelor (deoarece nu se insotea de niciun argument), ci prin autoritatea formala a functiilor detinute in trecut de autorul ei. Altfel spus,daca o persoana care a detinut functiile Dumneavoastra poate ajunge la o asemenea concluzie, inseamna ca este mai mult decat necesara o hotarare interpretativa, pentru ca este posibil ca si altii sa ajunga la aceeasi concluzie cu Dumneavoastra, concluzie pe care eu o apreciez ca profund eronata.

Nu este nicio ironie in faptul ca v-am indicat fostele calitati din magistratura – de care este dreptul Dumneavoastra sa fiti mandru -, ci este vorba doar “stupefactie si revolta” ca un jurist care a ocupat asemenea functii poate face o asemenea afirmatie.

5. In cel de-al doilea text al Dumneavoastra (cel din 17 octombrie 2014) afirmati: “D-ul avocat, fiind probabil o persoana mult prea serioasa, nu-mi adreseaza aceasta critica pe blog, pe care vad ca l-a citit, nici in particular pentru a-mi cere, confratern dar ferm, sa-mi revizuiesc afirmatiile pentru a nu submina profesia din care fac parte, nici macar in mod direct intr-o scrisoare deschisa sa zicem. Nu, dumnealui, gaseste de cuviinta sa faca o sesizare la adresa organelor de conducere ale profesiei in care sa strecoare mici barfe si despre sustinerile confraternului autor (subsemnatul, repet).”; “In al treilea rand, pe blogul meu scriu ceea ce vreau, in stilistica pe care mi-o aleg si pentru cititorii pe care mi-i doresc eu. Demonstratia de judiciarism doct o voi face acolo unde vreau eu, astfel incat d-ul avocat Corneliu Liviu Popescu, ca orice alt cititor, citind materiale de pe acest blog trebuie sa accepte aceasta conventie.

Nimic din cererea mea din 16 octombrie 2014, adresata Consiliului UNBR, nu contine nici cea mai mica aluzie la interdictia de a scrie ce doriti pe blogul Dumneavoastra si la modul in care doriti sa va expuneti ideile. Nu am caderea de a va “cere”, in niciun mod (“confratern“, “ferm” sau altfel), sa va “revizuiti” afirmatiile. Dimpotriva, in cererea mea gasiti urmatorul paragraf: “Fara a nega in vreun fel libertatea de exprimare a Confratelui nostru (desi personal cred ca a fi fost normal ca, intr-un text in care se face o demonstratie juridica, aceasta afirmatie extrem de serioasa si de transanta sa nu fie pur si simplu lansata, fara a fi insotita de cel mai mic argument juridic in sprijinul ei), mediatizarea deosebita de care se bucura Confratele nostru si aceasta opinie a sa ma determina sa va scriu prezenta scrisoare.” Dumneavoastra sunteti protejat, cu privire la ceea ce publicati pe blogul Dumneavoastra (continut si forma), de art. 10 din Conventie si de art. 1 din Protocolul aditional nr. 1, care consacra libertatea de exprimare si dreptul de proprietate.

Tot Conventia imi garanteaza insa si mie, prin art. 9 si art. 10, libertatea de gandire si de constiinta, precum si libertatea de exprimare. Am, deci, dreptul sa fiu “stupefiat si revoltat de faptul ca un Confrate, care a dobandit de foarte putin timp calitatea de avocat (de altfel, sunt dator sa va informez onest ca m-am opus la admiterea sa in profesie), face o afirmatie complet neargumentata, prin care in opinia mea aduce prejudicii imense profesiei si corpului profesional si submineaza grav increderea de care avocatul trebuie sa se bucure in ochii justitiabililor si ai celorlalti clienti“, sa-mi exprim aceste sentimente si sa trimit o cerere Consiliului UNBR pentru a analiza o chestiune de interes general (iar nu afirmatiile Dumneavoastra). Am, de asemenea, dreptul sa cred ca ar fi fost normal ca o asemenea afirmatie grava facuta de Dumneavoastra sa fie insotita de o minima argumentare, fara sa cadeti astfel in “judiciarism doct” (personal cred ca este vorba de “juridicism”, iar nu de “judiciarism”, deoarece nu vad nimic “judiciar”, ci doar ceva “juridic”; poate, insa, distinctia este “docta”).

Regret deci ca nu am dat curs (anticipat) injonctiunii Dumneavoastra (ulterioare) privind formele in care ar fi trebuit sa ma exprim (sa va scriu pe blog, sa va contactez in particular ori sa va trimit o scrisoare deschisa) si mi-am permis sa recurg la o cerere (propunere) trimisa unui organ de conducere al profesiei din care fac parte. Cu atat mai putin, nu pot califica actiunea mea drept un “joc”, deci problema ca acest “joc” inexistent sa aiba ori nu “farmec” nu se pune. Cu regret va informez ca, pentru mine, nu sunteti pe acelasi plan cu organele statutare ale profesiei de avocat, deci ma simt indreptatit ca, atunci cand doresc, sa trimit o cerere organelor profesiei din care fac parte, fara sa va cer aprobare. Sunt (inca) liber sa-mi aleg formele de exprimare. Prin urmare, “raspunsul” Dumneavoastra la o pretinsa “scrisoare inchisa” a mea este de fapt un non-raspuns la o non-scrisoare, non-inchisa si catre un non-destinatar.

6. Pentru informarea Dumneavoastra, precum si a celor care au citit cel de-al doilea text al Dumneavoastra (cel din 17 octombrie 2014), va aduc la cunostinta faptul ca respectiva mea cerere catre Consiliul UNBR a fost postata (cu acordul meu) intai de toate pe site-ul oficial al UNBR, www.unbr.ro, in dimineata zilei de 16 octombrie 2014. Astfel, eu am depus pur si simplu cererea la registratura. Apoi, in discutia telefonica avuta - la initiativa acestuia - cu un membru al conducerii UNBR, am acceptat propunerea sa de postare a cererii pe site, ca urmare a caracterului sau de interes general.

Ulterior abia, in dupa-amiaza respectivei zile, informatia a fost publicata si pe site-urile de informatii juridice www.luju.ro, www.juridice.ro si www.avocatura.com. Cererea mea adresata UNBR nu s-a “devoalat” deci pe site-ul www.luju.ro, sa aveti vreo problema cu “redactia” acestuia. Era suficient sa verificati site-ul oficial al Ordinului profesional din care faceti parte pentru a constata acest lucru, ceea ce v-ar fi evitat o concluzie eronata.

Nu a fost deci, in niciun caz, dorinta mea de a ajunge la vreun dialog public direct cu Dumneavoastra, initiativa apartinandu-va prin cel de-al doilea Dumneavoastra text, cel din 17 octombrie 2014, pe care l-atipostat pe blog, sub forma unui “raspuns” catre mine. Evident, nu am niciun motiv sa ma opun libertatii Dumneavoastra de exprimare, doresc doar sa stabilesc in mod corect faptele.

Chiar credeti ca imi inspirati atata teama incat sa “fug” si sa ma “ascund” de Dumneavoastra?! Imi puteti indica vreun motiv pentru care ar trebui sa-mi fie frica de Dumneavoastra? Eu (poate sunt inconstient …) nu-mi imaginez vreunul, de nicio natura (psihologica, intelectuala, fizica etc.). Va repet,scrierea Dumneavoastra mi-a produs (doar) stupefactie si revolta, dar in niciun caz frica.

7. Afirmand din nou ca art. 10 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 va dau dreptul deplin sa actionati asa cum ati facut-o, cred ca art. 9 si art. 10 din Conventie imi dau si mie dreptul sa cred si sa afirm ca nu exista o eleganta deosebita in faptul ca ati postat pe blogul Dumneavoastra cel de-al doilea text pe care l-ati scris (cel din 17 octombrie 2014) – cititorii blogului dispunand evident si de primul Dumneavoastra text (cel din 10 septembrie 2014) -, fara a insera si textul cererii mele catre UNBR din 16 octombrie 2014 (ori macar un link direct catre aceasta, iar nu doar unul general catre www.luju.ro), desi v-ati referit constant (si inexact) la ea.

Cititorii blogului Dumneavoastra au luat cunostinta de criticile Dumneavoastra din 17 octombrie 2014 la adresa cererii mele din 16 octombrie 2014, fara a avea alaturi si cererea mea.

De altfel, intr-o postare din 17 octombrie 2014, un cititor al blogului (culmea coincidentei, cu numele “Liviu“!) va scrie (in mod genial cred eu …): “Habar nu am, dar mi-e greu sa urmaresc logica contorsionata a lui CLP (si nu cred ca merita sa pierd timp pe luju sa vad). Oricum, sa zicem ca pentru motive eronate CLP […]“. Persoana fizica anonima “Liviu” afirma expres ca nu a citit argumentele mele, dar stie, cu profesionalism desavarsit, ca pozitia mea este gresita (“logica contorsionata” – cacofonia ii apartine -, “motive eronate“). Ca o paranteza, din stilul in care se exprima, din ideile pe care le reda, din frazele utilizate pentru expunerea acestora, din precaritatea cunostintelor de limba romana am indicii privind identitatea misteriosului (si curajosului!) “Liviu” (cred eu: domnul D, un fost student, pe care si Dumneavoastra il cunoasteti bine).

Evident, intrucat v-ati exercitat un drept, Dumneavoastra nu aveti a raspunde nici macar pentru fapta proprie, deci cu atat mai putin nu sunteti raspunzator pentru fapta altuia, tert desavarsit in raport cu mine (si – sunt convins – in raport si cu Dumneavoastra). Eleganta nu este consacrata de vreo norma juridica, deci ea nu se poate manifesta decat voluntar, din convingere.

Ca o paranteza, din observatiile mele personale pana la data prezentei scrisori deschise (sper sa nu ma insel), informatii complete au fost prezentate numai pe site-ul www.luju.ro: cererea mea din 16 octombrie 2014 adresata Consiliului UNBR si postata initial pe site-ul UNBR; “raspunsul” Dumneavoastra din 17 octombrie 2014; scrisoarea mea deschisa din 23 octombrie 2014 catre toti avocatii romani, postata initial pe site-ul UNBR la 27 octombrie 2014. Site-urile www.juridice.ro si www.avocatura.com au prezentatcorect cererea mea din 16 octombrie 2014 si “raspunsul” Dumneavoastra din 17 octombrie 2014, dar apoi s-au oprit, fara a prelua de pe site-ul UNBR (evident, nu aveau nicio obligatie in acest sens) si scrisoarea mea deschisa din 23 octombrie 2014 catre toti avocatii romani (cu toate ca o alta informatie, postata tot pe site-ul UNBR in aceeasi zi de 27 octombrie 2014, privind Asociatia Sportiva a Avocatilor si participarea avocatilor la un campionat de fotbal, a fost prompt prezentata de cele doua site-uri, www.juridice.ro si www.avocatura.com; surprinzator, aceasta informatie sportiva pare sa fi scapat “redactiei” www.luju.ro, care nu i-a dat importanta cuvenita). Cu certitudine nu este treaba mea sa ma amestec in politica editoriala a celor doua site-uri de informatii juridice, dar intrucat numai site-ul www.luju.ro a prezentat complet chestiunea (parere personala), am ales (subiectiv) sa ma adresez “redactiei” acestuia pentru publicarea prezentei scrisori deschise catre Dumneavoastra. Ca o (alta) paranteza (in interiorul parantezei), sa nu credeti ca eu consider ca fiind perfecta intreaga activitate a “redactiei” www.luju.ro, fiind mirat si neplacut surprins de faptul ca se permite postarea de comentarii anonime continand exprimari vulgare (orice frustrat patologic sau securist libidinos poate sa minta cat vrea sub acoperirea anonimatului, dar macar sa nu o faca intr-o forma gretoasa).

8. Afirmand din nou ca este libertatea Dumneavoastra de exprimare, pe care o exercitati cum credeti de cuviinta, sunt si mai stupefiat si mai revoltat decat in cererea mea din 16 octombrie 2014 catre Consiliul UNBR de faptul ca, in calitate de avocat, sustineti in continuare, prin postarea Dumneavoastra din 17 octombrie 2014, ca legea in vigoare da dreptul unui avocat sa fie agent acoperit al unui serviciu secret.

Inteleg din scrisoarea Dumneavoastra deschisa din 17 octombrie 2014 ca sunteti nemultumit de stupefactia si de revolta mea. Eu, prin prezenta scrisoare deschisa, afirm mentinerea si amplificarea acestor sentimente. Va voi explica pe fond motivele, in completarea celor (principale si detaliate) din scrisoarea mea deschisa din 23 octombrie 2014 catre membrii Corpului profesional al avocatilor romani (postata la 27 octombrie 2014 pe site-ul oficial al UNBR).

Credeti ca ar fi fost mai bine ca, in loc sa fiu stupefiat si revoltat, eu sa fi scris ca inteleg perfect si ca mi se pare normal ca Dumneavoastra, ca avocat, sa sustineti ca un avocat poate fi agent acoperit al serviciilor secrete?

9. Ca o (noua) paranteza, fara nicio legatura cu Dumneavoastra, extrem de insidios, persoane anonime (pe care nu am cum sa le prezum de buna-credinta) comenteaza pe bloguri sau site-uri ca nu este nicio problema ca un avocat ar fi agent acoperit, deoarece o persoana care nu are sa-si reproseze nimic nu are motive sa se teama de un ofiter acoperit. Am banuiala ca o asemenea afirmatie nu poate veni decat de la personalul serviciilor secrete care monitorizeaza internetul si se ocupa cu dezinformarea (nobila ocupatie …).

Pentru omul obisnuit, afirmatia este inselatoare ca un cantec de sirena. Orice avocat rade insa in hohote de atata prostie si/sau rea-credinta. Chiar daca un avocat ar avea drept clienti numai niste sfinti, pana si unii dintre sfinti au avut probleme inainte sa dobandeasca acest statut. Oare tot ce si-ar putea dori un client de la un avocat este sa stie ca, dupa ce i-a expus problemele sale, acesta da fuga sa il toarne la serviciile secrete

Oricum, dincolo de perceptia personala despre agentii acoperiti (am, totusi, dreptul sa cred ce vreau si sa spun acest lucru), chestiunea princip(i)ala nu este aceea a legalitatii, utilitatii sau onorabilitatii agentilor acoperiti, ci aceea a legalitatii si onorabilitatii cumulului avocat – agent acoperit. Cu exceptia cazurilor in care legea le interzice cumulul ori anumite activitati, eu cred ca agentii acoperiti sunt legali si utili. Eu mai cred insa (este – inca – dreptul meu) ca aceasta ocupatie, oricat ar fi de legala si de utila, nu este onorabila (ca o comparatie, intr-un stat democratic in care prostitutia este legala, o persoana poate sa creada ca ocupatia de prostituat/a este legala si utila, dar ca nu este onorabila). Si mai cred ca faptul de a cumula calitatea de avocat cu aceea de agent acoperit nu este nici legal, nici onorabil (desi acest cumul se poate dovedi util atat serviciilor secrete, cat si personal avocatului, care poate beneficia de protectie oculta in schimbul prestatiilor sale). De altfel, un veritabil agent acoperit (un brav care se infiltreaza in medii teroriste, in cancelarii straine ostile etc. si care isi risca libertatea ori viata in fiecare clipa), iar nu un banal post-securist (un limitat intelectual, cu un salariu nemeritat, care asculta telefoane ori se uita pe gaura cheii si raporteaza ce dosare sunt impotriva Romaniei la Curtea Europeana a Drepturilor Omului sau ce discuta un judecator, un procuror, un parlamentar, un ministru, un ambasador ori un om de afaceri cu amantul/amanta), nici nu se poate simti lezat de sentimentele mele, intrucat un veritabil, brav, cult, nobil si patriot agent acoperit al unui respectabil serviciu secret democratic nu este spion sau contra-spion pentru onoruri sau aprecieri publice, sentimentul datoriei implinite fiindu-i absolut suficient.

10. Afirmati in cel de-al doilea text al Dumneavoastra, cu referire la mine, ca: “Ipocrizia este antecamera relei credinte. Iar cu aceasta din urma nu poti dialoga.“; “Exista prea mult exces de zel in ce priveste persoana mea din partea sa, insa sunt sigur ca intr-o zi o vom lamuri. Cred mult insa in buna sa credinta in general.

Nu este menirea mea sa explic unui Confrate ce inseamna regulile confraternitatii si curtoaziei. Va voi explica pe fond de ce nu sunt nici ipocrit, nici de rea-credinta, asa cum voalat (dar indiscutabil) ma acuzati.Eu, prin formatia profesionala, atat ca profesor, cat si ca avocat, pot incerca sa dialoghez cu oricine, inclusiv cu cei de rea-credinta ori incompetenti profesional. Cu atat mai mult, pot dialoga cu Dumneavoastra, deoarece va bucurati de prezumtia legala de buna-credinta si de prezumtia statutara de competenta profesionala.

Evident, pentru ca dialogul sa fie real si efectiv, iar nu doar teoretic si iluzoriu, este necesar ca partenerul de dialog sa aduca argumente, iar nu sa faca o simpla afirmatie, sub forma adevarului revelat, adevar de inspiratie divina pe care trebuie sa il cred fara sa cercetez.

Intrucat ati adus insa in mod direct problema pretinsului “prea mult exces de zel” din partea mea fata de Dumneavoastra, trebuie sa va dau o explicatie in acelasi mod in care ati ridicat problema, adica public. Nu am absolut nimic personal cu Dumneavoastra. Desi mi-ati fost – dupa propriile spuse – student, eu nu v-am retinut. Profesional, cred (daca nu am o falsa amintire sau lipsuri de memorie) ca ne-am intalnit o singura data, cand eu am pledat ca avocat in fata Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (cand erati membru al acestuia), unde am pierdut cu succes, castigand insa ulterior de doua ori irevocabil in fata instantelor romane si o data in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului. in memoria mea mai exista amintirea unui apel telefonic primit de la un judecator care ma felicita pentru faptul ca am fost primul avocat care s-a solidarizat cu protestul judecatorilor referitor la finantarea sistemului judiciar si care a aparat pro bono in contencios administrativ Inalta Curte de Casatie si Justitie, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul National al Magistraturii si scoala Nationala de Grefieri (pe primii doi regret acum amarnic ca i-am acceptat drept clienti, dar decidentii de atunci ai respectivelor institutii aveau o alta calitate umana) impotriva Ministerului Finantelor Publice (cand magistratii si restul personalului acestor institutii nu au incasat cateva luni niciun drept de natura salariala), dar nu as putea sa jur in fata unei instante ca respectivul apel provenea de la Dumneavoastra (desi eu asa retin).

Prin cererea pe care am adresat-o Consiliului UNBR am solicitat rezolvarea unei chestiuni de interes general, privind independenta si demnitatea profesiei si ale Corpului profesional, privind secretul profesional si privind dreptul la aparare. Nu apar in acest text “barfe” (nici “mici“, nici mari, nici medii) la adresa Dumneavoastra. Faptul ca am explicat ca declansatorul cererii mele a fost un text scris de Dumneavoastra nu are nimic personal, as fi reactionat in acelasi mod daca o alta persoana avand autoritatea formala data de fostele Dumneavoastra functii ar fi facut respectiva afirmatie.

De altfel, nici prezenta scrisoare deschisa nu a fost conceputa si data publicitatii decat pentru a raspunde nevoii de lamurire a chestiunii de interes public.

Am banuiala ca aceasta convingere intima a Dumneavoastra, privind pretinsul exces de zel care m-ar caracteriza in ceea ce va priveste, se refera (si) la faptul ca am formulat o opozitie la Baroul Bucuresti la intrarea Dumneavoastra in profesia de avocat (aspect pe care m-am simtit dator sa il mentionez in cererea catre Consiliul UNBR, pentru a nu fi acuzat ca am ascuns o informatie care ar putea face pe cineva sa se indoiasca eventual de buna mea credinta).

Acea buna “zi” de “lamurire” este aceasta, forma publica este cea pe care Dumneavoastra ati ales-o.

Opozitia pe care am formulat-o la Baroul Bucuresti la cererea Dumneavoastra de intrare in profesie s-a intemeiat in fapt pe afirmatiile continute intr-o creatie intelectuala, pe care le-am apreciat a fi de rea-credinta, false, generalizatoare, defaimatoare la adresa profesiei de avocat, a Corpului avocatilor si a Ordinului profesional: avocatii se imbogatesc rapid facand trafic de influenta si evaziune fiscala; numai cine nu a vrut nu a ajuns avocat; spaga la primirea in profesie; avocatura este formata din fosti judecatori comunisti, fosti procurori, fosti politisti, fosti securisti; vechea garda care controleaza avocatura din pozitii cheie; maestri venali; caracterul nereprezentativ si neserios al organelor profesiei de avocat; “Baroul Bucuresti isi castiga reputatia unei adunaturi de iresponsabili“; ordinul profesional al avocatilor este traditional, barourile descalecatoare, fara acte de infiintare, recunoscuta legal fiind structura condusa de domnul Pompiliu Bota; actiunile organelor profesiei de avocat sunt calificate drept isterice, neconstitutionale, inguste, ipocrite, absurde, de nejustificat, ineficace.

Respectiva creatie intelectuala are mai multi autori, intre care si Dumneavoastra, contributia fiecaruia nefiind individualizata (opera colectiva), in plus aparand sub egida unei organizatii neguvernamentale al carei presedinte erati la acel moment. Prin urmare, raspunderea juridica pentru continutul operei va revine (si) Dumneavoastra, in conditiile art. 6 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.

Asa cum am scris si in opozitie, nu neg nimanui libertatea de exprimare, dar contestarea legalitatii insesi a Ordinului profesional, defaimarea grava a profesiei si a Corpului avocatilor fac nedemna (in opinia mea) persoana in cauza sa fie avocat. Am aratat ca o persoana care a facut respectivele afirmatii nu are decat sa se inscrie in structura pe care o considera “legala”, dar ca noi, avocatii, dupa ce am fost calcati in picioare de un judecator, nu trebuie sa ne punem singuri in pozitia de a saruta respectivele picioare.

Va rog sa ma credeti, Distinse Confrate, ca as fi facut opozitie la intrarea in profesie oricarei alte persoane aflate in situatia Dumneavoastra, deci iar nu este nimic personal. Evident, nu as fi facut opozitie (nici Dumneavoastra, nici altcuiva) la inscrierea in structura pe care o considerati “legala”.Opozitia mea va impiedica tocmai sa comiteti o “ilegalitate” si sa va identificati cu aceia carora le atribuiati caracteristici atat de putin onorabile.

M-as fi asteptat chiar sa realizati buna mea credinta. in procedura derulata la Baroul Bucuresti ati sustinut ca nu ati scris personal respectivul capitol (desi acest lucru nu are vreo semnificatie juridica si oricum nu mi s-a parut a fi fost dovedit, intrucat – cu toate ca nu ati negat existenta si continutul operei ori calitatea de autor – ati refuzat sa depuneti vreun exemplar din respectiva opera de creatie intelectuala, sustinand ca nu il aveti). Eu am afirmat expres ca nu va pun la indoiala cuvantul de judecator si ca, daca veti declara oral in sedinta Consiliului Baroului Bucuresti si in scris ca regretati afirmatiile si ca ele nu exprima pozitia Dumneavoastra actuala, imi voi retrage (conditionat) in scris opozitia. La stiinta mea, conditiile nu au fost indeplinite, dar opozitia mea a fost respinsa de Baroul Bucuresti.

Asa cum am scris in notele suplimentare anterioare deciziei Consiliului Baroului Bucuresti, avocatura nu este portul de vreme rea al magistratilor care au calcat in picioare institutia apararii si au injosit avocatii, iar nobletea profesiei de avocat, demnitatea Corpului profesional al avocatilor nu se proclama prin lege, ci se apara constant de avocati, punand Consiliul Baroului Bucuresti in fataraspunderii apasatoare nici de a nu prigoni un judecator, nici de a nu da un cec in alb magistratilor abuzivi fata de avocatura.

Prin faptul ca am adus la cunostinta Baroului pozitia mea, eu mi-am facut datoria de avocat. De cate ori voi avea cunostinta despre vreun judecator sau procuror care a subminat sistematic si masiv institutia apararii, care a adus atingere grava demnitatii profesiei de avocat in ansamblul ei ori care a negat legalitatea Ordinului profesional, voi actiona similar si voi face opozitie la primirea in profesia de avocat (cu exceptia cazurilor in care respectivul magistrat ia vreo nota sub 5 la examenul de primire in profesie, cand opozitia este inutila …). Daca m-as fi incrancenat impotriva Dumneavoastra, as fi facut o noua opozitie (deoarece prima a fost respinsa doar ca prematura, pe motivul ca trebuia facuta nu inainte, ci dupa examenul de admitere in profesie), iar apoi, daca era cazul, puteam sa o contest la Consiliul UNBR, sa solicit instantei de contencios administrativ suspendarea executarii actului, apoi sa introduc actiune in anulare in contencios administrativ, apoi sa declar recurs. Procedura ar fi durat probabil cativa ani, timp in care – chiar daca in final poate nu as fi castigat – v-ati fi aflat in incertitudine. Daca m-as fi incrancenat impotriva Dumneavoastra, as fi facut publica opozitia mea imediat dupa introducerea ei, creand o presiune indirecta asupra decidentului. Nu am facut nimic din toate acestea, deci nu regasesc “prea mult exces de zel“ in purtarea mea fata de Dumneavoastra (am retinut si subtilitatea exprimarii Dumneavoastra, nu doar “exces” de zel, ci “prea mult exces” de zel).

Am dezvaluit public in aceasta buna “zi” toate acestea, deoarece tot public v-ati exprimat dorinta “lamuririi” “excesului de zel” din partea mea. Nu stiu daca v-am convins ori m-am facut inteles, dar eu alte “lamuriri” pe aceasta tema nu mai pot da intr-o (alta) “zi”. Intrucat ati dorit ca lucrurile sa fie publice, acum Consorele si Confratii nostri, precum si publicul larg pot aprecia in cunostinta de cauza atat atitudinea Dumneavoastra, cat si atitudinea mea.

11. Trecand peste sentimentele personale generate de continutul si forma celei de-a doua postari a Dumneavoastra, nu pot decat sa fiu fericit si sa va fiu recunoscator ca ati facut aceasta a doua postare(din 17 octombrie 2014).

Prin aceasta, nu numai ca ati intretinut personal subiectul in actualitate si i-ati dat notorietate, dar mi-ati dat si mie posibilitatea prezentei scrisori deschise.

Tot ceea ce isi doresc “acoperitii” este liniste, intuneric. “Zgomotul” pe care si Dumneavoastra, si eu il facem pe acest subiect nu le convine, ramele se simt bine sub pamant, in intuneric, iar nu in plin soare, la lumina zilei (or fi ramele utile, dar aceasta nu le face mai putin dezgustatoare). Macar acest fapt ar fi trebuit sa ii impiedice pe criticii Dumneavoastra anonimi de pe site-uri (tot atat de “curajosi” precum criticii mei anonimi, trecuti si viitori) sa va denigreze ca ati fi “acoperit”.

Terminand cu chestiunile personale din raspunsul meu catre Dumneavoastra si trecand la problemele de fond, imi voi permite sa combat, argumentat, opinia Dumneavoastra repetata, in sensul ca, potrivit legislatiei in vigoare, un avocat poate fi agent acoperit al unui serviciu de informatii. Practic, argumentele sunt aceleasi cu cele din scrisoarea deschisa adresata la 23 octombrie 2014 tuturor membrilor Corpului profesional al avocatilor romani si publicata la 27 octombrie 2014 pe site-ul UNBR. Din acest motiv, argumentele pe fond sunt mult mai reduse cantitativ si calitativ in prezenta scrisoare, pe care am calificat-o ca fiind doar auxiliara.

Va repet ca, in temeiul legii, prezum ca sunteti de buna-credinta, iar, in temeiul confraternitatii consacrate statutar, prezum ca sunteti competent profesional.

1. In primul Dumneavoastra text (postarea de pe blog din 10 septembrie 2014) ati afirmat: “Agentii acoperiti […] in avocatura […] sunt cat se poate de legali“.

In cel de-al doilea text al Dumneavoastra (cel din 17 octombrie 2014, aparut ca reactie la cererea mea catre Consiliul UNBR din 16 octombrie 2014) sustineti: “Afirmatia gasita vinovata este aceea ca in momentul de fata nu este interzis expres prin legislatia Romaniei ca un avocat sa fie si agent acoperit al unei serviciu de informatii.

Comparand cu profesionalism si buna-credinta textele Dumneavoastra, se observa ca ele nu spun deloc acelasi lucru. Eu nu am criticat vreo afirmatie a Dumneavoastra in sensul ca legislatia romana actuala nu interzice expres unui avocat sa fie agent acoperit, deoarece nu aceasta ati scris prima data. Prima Dumneavoastra afirmatie a fost ca agentii acoperiti in avocatura sunt cat se poate de legali.

Altfel spus, eu nu sunt de acord ca ar fi legal ca un avocat sa fie agent acoperit. Eu sustin ca legislatia in vigoare interzice unui avocat sa fie agent acoperit. Eu nu am sustinut insa niciodata ca aceasta interdictie ar fi expresa. Prin urmare, nu puteam sa critic afirmatia pe care (oricum) nu ati facut-o (ca legea ar interzice expres acest lucru), si eu fiind de acord ca o interdictie expresa nu exista.

Absenta unei interdictii exprese nu inseamna insa absenta unei interdictii. Un jurist cunoaste metodele de interpretare (interpretarea unui text general si abstract, interpretarea sistematica, interpretarea teleologica etc.), deci nu poate sa traga o concluzie inginereasca.

2. In cea de-a doua postare a Dumneavoastra, din 17 octombrie 2014 (“raspunsul” la cererea mea din 16 octombrie 2014 catre Consiliul UNBR), afirmati ca “Singurele domenii in care in mod explicit se interzice serviciilor sa recruteze personal sunt cele din magistratura si politica. N-o spun eu, o spune legea.” De aici, pentru Dumneavoastra rezulta concluzia ca, intrucat pentru avocati nu exista o interdictie expresa, ei pot fi agenti acoperiti.

Premisele sunt false, iar concluzia Dumneavoastra este eronata.

In scrisoarea mea deschisa din 23 octombrie 2014 catre toti avocatii romani am demonstrat ca prima premisa (legea interzice expres magistratilor sa fie agenti acoperiti) este corecta illo tempore, darincompleta, incompatibilitatea fiind introdusa expres in Legea nr. 303/2004 abia prin completarea ei prin Legea nr. 247/2005. Sa inteleg ca, in opinia Dumneavoastra, anterior anului 2005, in absenta unei interdictii exprese, un judecator ori un procuror putea fi agent acoperit al unui serviciu de informatii?Nu cumva interdictia exista si anterior, chiar daca nu era expresa, ci decurgea din interpretarea (simpla si cu buna-credinta a) normelor constitutionale si legale?

Am demonstrat si ca a doua premisa, in sensul ca legea interzice expres oamenilor politici care ocupa functii statale sa fie agenti acoperiti, este complet falsa. Puteti sa citati macar un articol de lege prin care sa se interzica expres (asa cum sustineti) deputatilor, senatorilor, Presedintelui Romaniei ori membrilor Guvernului sa fie agenti acoperiti?

3. Nu am gasit in cel de-al doilea text al Dumneavoastra, in care va referiti la cererea mea adresata Consiliului UNBR, niciun “raspuns” la argumentele mele, in sensul ca independenta profesiei, secretul profesional si dreptul la aparare fac incompatibila calitatea de agent acoperit pentru un avocat.

Distinse Confrate, puteti sa afirmati explicit ca un agent acoperit al unui serviciu secret, fiind subordonat sefilor sai, poate fi independent ca avocat? Ca un agent acoperit al unui serviciu secret, avand tocmai menirea de a cauta si transmite informatii serviciului secret din care face parte, poate respecta secretul profesional ca avocat? Ca daca justitiabilii au reprezentarea faptului ca avocatul lor poate fi agent acoperit, vor mai apela cu deplina incredere la un avocat, cel care asigura calificat dreptul la aparare?

Faptul ca art. 15 lit. b) din Legea nr. 51/1995 interzice avocatului “ocupaţiile care lezeaza […] independenta profesiei de avocat […]“ nu vi se pare suficient pentru a concluziona ca un avocat nu poate fi agent acoperit? Credeti ca un avocat ar putea fi ofiter activ (sau politist) “descoperit”, “la vedere”, intr-un serviciu secret? Nici aceasta interdictie nu este expresa - argumentul Dumneavoastra. Exact ceea ce ii interzice unui avocat sa fie ofiter la vedere intr-un serviciu secret ii interzice si sa fie acoperit, problema nefiind gradul de acoperire sau de descoperire, ci calitatea de membru al personalului serviciului secret.

Mutatis mutandis, intrucat sunt interzise de lege si ocupatiile care lezeaza demnitatea profesiei de avocat ori bunele moravuri, dar fara a fi indicate expres, imi permit sa va intreb daca, in logica Dumneavoastra – in sensul ca absenta interdictiei exprese semnifica absenta interdictiei insesi -, credeti ca un avocat poate fi gigolo/dama de companie sau patron/matroana de bordel. La stiinta mea, legea nu o interzice expres, deci in logica Dumneavoastra cumulul ar fi perfect posibil.

Concluzia este absurda, deci premisa este falsa.

4. Cea de-a doua postare a Dumneavoastra pe blog, din 17 octombrie 2014 (prin care va referiti la cererea mea din 16 octombrie 2014), contine si afirmatia ca: “Doar magistratii si politicienii acestia sunt obligati sa dea, anual sau la depunerea candidaturii, declaratii pe propria raspundere cu privire la inexistenta calitatii de lucrator acoperit. Avocatii nu dau o astfel de declaratie, iar Consiliul Suprem de Aparare a tarii nu-i verifica sub acest aspect.” Concluzia Dumneavoastra este in sensul ca, in absenta obligatiei declaratiei pe propria raspundere privind inexistenta calitatii de agent acoperit, avocatii pot avea aceasta calitate.

Si in acest caz, premisele sunt false, iar concluzia Dumneavoastra este eronata.

Cum am demonstrat tot in scrisoarea mea deschisa din 23 octombrie 2014 catre toti avocatii, obligatia judecatorilor si a procurorilor de a da declaratii ca nu sunt agenti acoperiti a fost introdusa in Legea nr. 303/2004 abia prin Legea nr. 247/2005. Nici anterior magistratii nu puteau fi insa agenti acoperiti, desi nu dadeau astfel de declaratii. Credeti, Distinse Confrate, ca daca in Legea nr. 303/2004 ar exista doar interdictia pentru magistrati de a fi agenti acoperiti, dar nu si obligatia de a da o declaratie anuala, magistratii ar putea fi agenti acoperiti?

Dumneavoastra credeti, Distinse Confrate, ca numai daca exista obligatia de a da o declaratie de respectare a legii exista si obligatia de respectare a legii?

A doua premisa este complet falsa. Niciuna din legile in vigoare nu include obligatia deputatilor, a senatorilor, a Presedintelui Romaniei, a candidatilor la aceste functii ori a membrilor Guvernului de a da vreo declaratie ca nu sunt agenti acoperiti ai serviciilor secrete. Legislatia electorala parlamentara si prezidentiala, atunci cand ii are in vedere pe candidati, nu se refera la agentii acoperiti ai serviciilor secrete actuale, ci exclusiv la lucratorii sau colaboratorii Securitatii comuniste. Cel putin din punct de vedere formal juridic, serviciile secrete actuale nu pot fi calificate drept fosta Securitate comunista. Mai mult decat atat, legile electorale nici macar nu interzic fostilor securisti sa candideze, tot ceea ce trebuie ei sa declare fiind faptul daca au fost ori nu au fost securisti; ei pot foarte bine sa declare ca au fost securisti, candidatura lor fiind valida. Numai pentru magistrati exista doua texte distincte, privitoare la securistii comunisti, respectiv la agentii acoperiti ai serviciilor secrete actuale. Unde legea distinge, si interpretul trebuie sa o faca.

Dublez deci rugamintea de a-mi arata textele exprese prin care se prevede ca deputatii, senatorii, Presedintele Romaniei ori membrii Guvernului nu pot fi agenti acoperiti ai serviciilor secrete curugamintea de a-mi indica textele legislative prin care deputatii, senatorii, Presedintele Romaniei, candidatii la aceste mandate elective si membrii Guvernului sunt obligati sa depuna declaratii din care sa rezulte ca nu sunt agenti acoperiti ai serviciilor secrete actuale (care nu se confunda cu fosta Securitate). La stiinta mea, dupa cercetarea legislatiei aplicabile, o asemenea norma legala nu exista, deci daca nici Dumneavoastra nu mi-o puteti indica voi trage concluzia ca si aceasta afirmatie pe care ati facut-o este falsa.

5. Cum afirmam si in cazul inexistentei interdictiei exprese de cumul, inexistenta obligatiei de a face declaratie privind absenta calitatii de agent acoperit nu poate duce la concluzia ca avocatul poate avea si aceasta calitate.

Legea nu permite unui avocat sa fie salariat, dar nu il obliga sa declare anual ca nu este salariat. Faptul ca nu are obligatia unei declaratii anuale nu semnifica inexistenta interdictiei de a fi salariat.

Ca sa reiau exemplul anterior, credeti, Distinse Confrate, ca daca legea nu impune avocatilor sa dea anual o declaratie in acest sens, ei ar putea cumula calitatea de avocat cu aceea de gigolo/dama de companie ori de patron/matroana de bordel?

Absurdul concluziei demonstreaza falsitatea premisei.

6. Argumentul “zdrobitor” al Dumneavoastra provine – in opinia Dumneavoastra – chiar de la mine: “In al treilea rand, ce argumente sa aduc cand cele mai bune argumente sunt aduse chiar de d-ul avocat Corneliu Liviu Popescu? Pai, domnule confrate, daca lucrurile ar fi altfel, iar interdictia ar fi prevazuta in lege, de ce mai e nevoie sa cereti UNBR sa interpreteze actele normative in sensul ca exista aceasta interdictie? De ce mai solicitati modificarea Legii nr. 51/1995 dar si a Statutului profesiei de avocat tocmai pentru a consacra aceasta interdictie?

O lectura cu un minimum de atentie si de buna-credinta a cererii adresate de mine UNBR arata ca eu consider ca interdictia este prevazuta de lege. Eu nu am cerut initierea demersurilor pentru completarea Legii nr. 51/1995 in sensul de a se introduce pur si simplu aceasta interdictie (ceea ce v-ar fi permis sa sustineti ca ea nu exista in forma actuala a legii). Punctele 3 si 4 ale cererii mele, privind modificarea Statutului profesiei de avocat, respectiv a Legii nr. 51/1995, propuneau introducerea in aceste acte normative a interdictiei exprese.

Spus altfel si extrem de simplu, in opinia mea normele juridice in vigoare stabilesc fara putinta de tagada aceasta interdictie. Interdictia nu este insa expresa, ci ea rezulta din interpretarea sistematica a textelor. Eu am propus nu introducerea pentru prima data a interdictiei, ci doar introducerea ei expresa. Pana la introducerea interdictiei exprese (de competenta Congresului avocatilor, respectiv a Parlamentului), am propus adoptarea unei norme de interpretare (nu a legii, ci a Statului), care este doar de competenta Consiliului UNBR, deci decizia poate fi luata mai repede.

Ceea ce am propus sa se introduca pentru prima data este doar obligatia de a da o declaratie de neapartenenta la serviciile secrete, in scopul responsabilizarii avocatilor.

Motivul propunerii mele de a introduce o interdictie expresa? Sunteti tocmai Dumneavoastra, Distinse Confrate, intrucat ati afirmat in primul Dumneavoastra text ca agentii acoperiti in avocatura sunt cat se poate de legali. Necesitatea de a se introduce aceasta interdictie expresa imi este intarita de faptul ca, si dupa ce ati luat cunostinta de argumentele mele, referitoare in special la independenta avocatului si la secretul profesional, ati continuat sa sustineti ca nimic din legislatia in vigoare nu interzice avocatilor sa fie agenti acoperiti. Daca un avocat care a ocupat pozitiile pe care le-ati ocupat Dumneavoastra in magistratura poate sa faca o asemenea interpretare a legii, atunci este nevoie de o lege “inginereasca”, cu dispozitii exprese, comprehensibile pentru toti.

Pe baza tuturor argumentelor expuse atat supra, cat si (mai ales) in scrisoarea mea deschisa din 23 octombrie 2014 catre toti avocatii romani (publicata la 27 octombrie 2014 pe site-ul UNBR), in opinia mea nimic din demonstratia Dumneavoastra nu poate fi stiintific si cu buna-credinta retinut ca justificand solutia conform careia legislatia actuala ar permite avocatilor sa fie si agenti acoperiti ai serviciilor de informatii.

Afirmatiile false, rationamentele gresite si tacerile profunde din al doilea text al Dumneavoastra, prin care ati dorit sa combateti afirmatiile mele din cererea pe care am adresat-o Consiliului UNBR, ma pun intr-o dilema indisolubila: daca aplic concomitent prezumtia legala de buna-credinta si prezumtia statutara de profesionalism profesional, atunci ajung intr-un impas. Ma puteti ajuta, Distinse Confrate?

Va precizez insa ca mi-am epuizat argumentele, deci nu voi mai putea raspunde unei eventuale noi scrisori publice provenind de la Dumneavoastra. Nu “va dau leapsa”, nu “fug”, nu ma “ascund”, dar alte argumente marturisesc ca nu am.

Personal, voi continua lupta, cu toate injuriile si inventiile unor curajosi anonimi (acoperiti!) din comentariile pe site-uri sau bloguri, emanand dupa caz orice altceva decat competenta profesionala, buna-credinta, buna-crestere ori independenta fata de serviciile secrete. Duhoarea pestilentiala nu ma impresioneaza, nu ma intimideaza, doar ma dezgusta.

Exemplul personal este important. Cum am spus deja, la 20 octombrie 2014 am inregistrat la Baroul Bucuresti, sub nr. 10509/C, o declaratie pe proprie raspundere, data in mod voluntar, constient, liber si in deplina cunostinta de cauza, ca nu am fost – nici inainte, nici dupa 22 Decembrie 1989 – si ca nu sunt nici in prezent membru al personalului descoperit sau acoperit (ofiter, cadru, agent sau orice altceva), colaborator descoperit sau acoperit ori informator descoperit sau acoperit al niciunui serviciu secret, serviciu sau organ de informatii, serviciu special, serviciu de securitate, serviciu de siguranta, structura politieneasca ori organ judiciar, nici din Romania, nici din strainatate. Prin aceeasi declaratie am imputernicit Baroul Bucuresti sau orice alt organ al profesiei de avocat sa efectueze orice demersuri considera necesare pentru verificarea respectivei declaratii si am aratat expres ca accept sa fiu supus unui test privind detectarea comportamentului simulat (test poligraf). Si sotia mea a depus, la 28 octombrie 2014, o declaratie pe propria raspundere la Baroul Bucuresti ca nu este agent acoperit al serviciilor secrete, inregistrata sub nr. 10824/C.

Tot asa cum am spus deja, la 23 octombrie 2014 am adresat o scrisoare deschisa adresata tuturor Consorelor si Confratilor din Corpul profesional al avocatilor romani (publicata pe site-ul UNBR la 17 octombrie 2014), prin care i-am indemnat ca, in mod spontan, pentru a exprima o convingere profunda de atasament la independenta si demnitatea profesiei, la secretul profesional si la dreptul la aparare, sa dea voluntar declaratii la Barourile din care fac parte ca nu sunt agenti acoperiti ai serviciilor secrete.

Chiar daca va respect pe deplin dreptul de a considera ca legislatia in vigoare nu interzice avocatilor calitatea de agent acoperit (desi sunt in profund dezacord cu aceasta opinie), va rog, Distinse Confrate, sa dati si Dumneavoastra un exemplu de atasament la valorile nobile ale profesiei de avocat, depunand voluntar o asemenea declaratie la Baroul Bucuresti. Sper ca nu apreciati ca simplul fapt al depunerii spontane si voluntare a unei astfel de declaratii ar fi ilegal.

Nu pot sa inchei prezenta scrisoare deschisa catre Dumneavoastra fara a multumi public Consorelor Avocate si Confratilor Avocati, membri ai unor instante conducatoare ale profesiei de avocat la nivel national si la nivelul Bucurestilor, pe care i-am simtit din nou profund atasati nobilelor principii ale profesiei de avocat, prin faptul ca au propus si au decis publicarea pe site-ul UNBR a cererii mele din 16 octombrie 2014, prin faptul ca au aprobat publicarea pe site-ul UNBR a scrisorii mele deschise catre avocatii romani din 23 octombrie 2014, prin faptul ca nu s-au opus sa va adresez prezenta scrisoare deschisa ori prin faptul ca mi-au transmis direct (marturie pot sta inregistrarile ambientale si cele telefonice de care ma bucur constant din partea aparatului de represiune post-comunist) sustinerea lor pentru pozitia mea.

Cu regretul caracterului divergent al opiniilor noastre, dar cu satisfactia dezbaterii publice a unei chestiuni de interes general privind profesia de avocat si dreptul la aparare,

Va rog sa primiti, Distinse Confrate, multumiri pentru schimbul public de idei, salutarile mele confraternale si urari de succes in intreaga activitate avocatiala, in care sunt convins ca promovati valorile noastre profesionale comune.

Bucuresti, 29 octombrie 2014

Av. Corneliu-Liviu POPESCU

Răspuns confratern scrisorii închise a domnului avocat Corneliu Liviu Popescu

Primesc pe cale ocolită, într-o logică de tip unde dai și unde crapă, o replică întârziată la articolul meu referitor la acoperiții serviciilor secrete din justiție. Un cunoscut avocat, iar pentru mine personal un și mai cunoscut profesor, îmi dă un fel de leapșa, după care când s-o întorc iocandi causa fuge și se ascunde prin vecini. Pai așa, Maestre, se duce tot farmecul jocului!

Mai exact, d-ul avocat Corneliu Liviu Popescu adresează UNBR o solicitare de interpretare a dispozițiilor legale în vigoare în sensul că avocații nu pot fi agenți acoperiți ai serviciilor secrete, dar și de promovare a unor propuneri de modificare legislativă în acest sens. D-ul Corneliu Liviu Popescu ține să explice în sesizarea pe care o face publică faptul că demersul său este determinat de faptul că a fost “stupefiat” dar și „revoltat” de faptul că un confrate (subsemnatul) “face o afirmație complet neargumentată, prin care în opinia mea aduce prejudicii imense profesiei și corpului profesional și subminează grav încrederea de care avocatul trebuie să se bucure în ochii justițiabililor și ai celorlalți clienți“. Confratele (subsemnatul, repet) a făcut următoarea afirmație, pierdută de altfel într-o analiză care urmărea cu totul altceva: potrivit legilor în vigoare nu este interzis ca serviciile de informații să aibă agenți acoperiți în avocatură.

D-ul avocat, fiind probabil o persoană mult prea serioasă, nu-mi adresează această critică pe blog, pe care văd că l-a citit, nici în particular pentru a-mi cere, confratern dar ferm, să-mi revizuiesc afirmațiile pentru a nu submina profesia din care fac parte, nici măcar în mod direct într-o scrisoare deschisă să zicem. Nu, dumnealui, găsește de cuviință să facă o sesizare la adresa organelor de conducere ale profesiei în care să strecoare mici bârfe și despre susținerile confraternului autor (subsemnatul, repet).

Am dificultăți enorme în a răspunde și le împărtășesc cu cititorii mei.

Mai întâi, pe ce canal s-o fac?

Primul impuls a fost să trimit un punct de vedere în scris pe adresa președintelui UNBR. Ar fi totuși nepoliticos să mă bag așa tam-nesam în seamă. Apoi am zis că trebuie să răspund în același loc în care s-a devoalat sesizarea, pe site-ul de știri din domeniul judiciar luju.ro. Tot nepoliticos ar fi, confratele autor (subsemnatul) e pomenit acolo în trecere. N-am primit nici o scrisoare deschisă pe adresa redacției, eventual doar una foarte închisă. Așa încât voi face ceea ce este natural să fac, eu nefiind la fel de serios ca d-ul avocat, și anume voi răspunde în același loc unde am publicat materialul incendiar în opinia d-lui Corneliu Liviu Popescu.

În al doilea rând, la ce să răspund? Afirmația găsită vinovată este aceea că în momentul de față nu este interzis expres prin legislația României ca un avocat să fie și agent acoperit al unei serviciu de informații. Afirmație simplă, neutră, rece, pozitivistă, așa cum șade bine unui jurist. Singurele domenii în care în mod explicit se interzice serviciilor să recruteze personal sunt cele din magistratură și politică. N-o spun eu, o spune legea. Doar magistrații și politicienii aceștia sunt obligați să dea, anual sau la depunerea candidaturii, declarații pe propria răspundere cu privire la inexistența calității de lucrător acoperit. Avocații nu dau o astfel de declarație, iar Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu-i verifică sub acest aspect.

În al treilea rând, ce argumente să aduc când cele mai bune argumente sunt aduse chiar de d-ul avocat Corneliu Liviu Popescu? Păi, domnule confrate, dacă lucrurile ar fi altfel, iar interdicția ar fi prevăzută în lege, de ce mai e nevoie să cereți UNBR sa interpreteze actele normative în sensul că există această interdicție? De ce mai solicitați modificarea Legii nr. 51/1995 dar și a Statutului profesiei de avocat tocmai pentru a consacra această interdicție? Ipocrizia este antecamera relei credințe. Iar cu aceasta din urma nu poți dialoga. 

Am să mai fac câteva precizări totuși.

Mai întâi, înainte de a-mi fi confrate, d-ul Corneliu Liviu Popescu mi-a fost un profesor pe care îl respect și-l voi respecta foarte mult. Există prea mult exces de zel în ce privește persoana mea din partea sa, însă sunt sigur că într-o zi o vom lămuri. Cred mult însă în buna sa credință în general.

În al doilea rând, sunt ferm de părere că lucrătorii acoperiți ai serviciilor secrete nu au ce căuta în rândurile avocaților. Cred la fel că nu au ce căuta printre jurnaliști. Însă una e una, alta e alta. Legea actuală le permite, legea viitoare încă nu există. Încă.

În al treilea rând, pe blogul meu scriu ceea ce vreau, în stilistica pe care mi-o aleg și pentru cititorii pe care mi-i doresc eu. Demonstrația de judiciarism doct o voi face acolo unde vreau eu, astfel încât d-ul avocat Corneliu Liviu Popescu, ca orice alt cititor, citind materiale de pe acest blog trebuie să accepte această convenție.

În sfârșit, mă ofer și eu umăr la umăr cu d-ul avocat Corneliu Liviu Popescu să ajut la redactarea textelor normative care să interzică pe viitor infiltrarea acoperiților în avocatură. Îl rog pe d-ul președinte Gheorghe Florea să ia act de oferta mea de voluntariat. Îl pot  asigura că am experiență, participând activ la interzicerea infiltrărilor în magistratură prin redactarea textelor normative din 2005.

A, semnează, pentru că cineva trebuia s-o facă, un Confrate – fost judecător, fost președinte de instanta și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii. D-le CLP, mă recunosc cu mândrie în această triadă.

Cum poate fi câștigat războiul cu băncile pe frontul clauzelor abuzive

contractÎn România există în acest moment aproximativ 5,6 milioane de credite bancare. Cifra vizează toate tipurile de contracte de credit în vigoare, adică atât creditele de consum, cât și cardurile de credit ori creditele ipotecare. Statisticile BNR arată că pentru aceste credite populația României înregistrează restanțe într-o lună de circa 27,8 miliarde lei. Un număr impresionant de 660.000 de persoane fizice sunt în imposibilitate de a-și plăti ratele creditelor contractate. Creditele în valută reprezintă cumulat peste 64% din sumele pe care românii nu au reuşit să le plătească la timp. După euro, cele mai mari restanţe sunt cele la creditele în franci elveţieni.

Situația la nivel național este replicata la un nivel mai mic în Vrancea. La sfârșitul lui august 2014 vrâncenii aveau rate neplătite de 130,8 milioane la creditele în lei și de 87,9 milioane la creditele în valută. Vrancea se află cam la jumătate într-un clasament al județelor cu cele mai mari credite neperformante, însă având în vedere mărimea mică a județului nostru, situația este de fapt mult mai dificilă.

Cea mai mare parte a contractelor bancare nu sunt versiuni unice, negociate individual cu clienții, ci sunt pre-tipizate. Astfel se face că în acest moment pe piață nu se găsesc sute de mii de contracte de credit în care există dificultăți de returnare, ci doar un număr relativ determinat de contracte cadru, pe care practic clienții nu au avut puterea de a le adapta situației lor. Fiecare bancă mare are de fapt câte un model unic pentru fiecare tip de credit, cu aceleași conținut și aceleași clauze. Tocmai de aici vine dificultatea afișată de sistemul bancar în fața legislației care permite anularea clauzelor abuzive în instanțe. Temerea nu este legată de sumele de bani “pierdute” în mod direct ca urmare a proceselor, fie ele individuale sau colective. Deși se derulează deja de peste 4 ani, campania de anulare a clauzelor abuzive în justiție nu a privit până acum decât în jur de 15.000 de procese la nivel național. Nesemnificativ, câtă vreme se apreciază că sunt încă în vigoare peste 3 milioane de credite contractate în anii 2010, când legislația nu proteja aproape de loc împotriva clauzelor abuzive. Sistemul bancar pierde doar firimituri din contractele de credit rescrise de judecători. Imensa majoritate a populației debitoare la bănci suportă în tăcere greutatea clauzelor bancare.

Băncile sunt cu adevărat terorizate doar de riscul de contagiere. Odată ce o clauză dintr-un contract a fost declarată abuzivă de către o instanță de judecată și a fost anulată, ea poate fi îndepărtată cu minim efort din toate contractele identice. Cele 15.000 de procese vizează de fapt un număr restrâns de bănci, de contracte și de clauze. Clauzele deja anulate de judecători sunt multiplicate în sute de mii de alte contracte identice. Este predictibil că ori de câte ori acea clauză va ajunge în fața unui alt judecător acesta o va anula din nou. Pentru asta însă, ea trebuie să ajungă de fiecare dată pe masa judecătorului. Din păcate legislația actuală nu permite foarte ușor anularea de drept din toate contractele în vigoare a clauzelor deja considerate abuzive. Este încă nevoie de decizie personală, iar fiecare persoană care are un credit care nu a fost negociat și care conține clauze deja constate abuzive față de alte persoane, trebuie să aibă inițiativă și să formuleze o acțiune în instanță.

Principalii aliați ai sistemului bancar sunt lipsa de informare și lipsa de organizare. Lipsa de informare privește situația la nivel național, iar lipsa de organizare este o deficiență specifică Vrancei. Cetățenii nu cunosc cât de întinsă este epidemia clauzelor abuzive și cât de mult din aceasta au asanat deja instanțele. Deja contractele de creditare standard folosite majoritatea băncilor au fost demascate ca având clauze abuzive. Volksbank România SA (comision risc și comision de administrare), Alpha Bank România SA (dobânda, comision de risc și administrare), Piraeus Bank (dobânda, marja băncii), Raiffesen Bank (dobândă, comisioane), Banca Comercială Româna (dobânda, comision de risc, administrare și acordare), Banca Românească (comision administrare și monitorizare), OTP Bank (dobânda, taxe și comisioane) dar și alte bănci au sute de mii de contracte în vigoare care conțin clauze abuzive. După știința mea, dintre băncile mari doar Unicredit Tiriac și Banca Transilvania au scăpat până acum de cenzura instanțelor. Oamenii nu cunosc acest lucru, iar informațiile autentice, cu atât mai puțin cele locale, sunt puține. În al doilea rând, victimele unor astfel de credite abuzive nu reacționează organizat. Atunci când acum 4 ani amicul meu Gigi Piperea, singur împotriva tuturor, punea la cale conceptul proceselor colective, cu zeci, sute sau chiar mii de reclamanți, lansa un model care din păcate nu a fost urmat pe scară largă și cu siguranța nu în Vrancea. Aici debitorii băncilor încă preferă să-și rezolve problemele individual. Pe rolul instanțelor noastre locale se găsesc în mod sporadic cauze având ca obiect clauzele abuzive.

Un plus de informații privind ceea ce deja s-a întâmplat la alte instanțe din țară și mai ales o minimă organizare în cadrul unor plângeri colective a celor ce se consideră victime ale clauzelor abuzive impuse de bănci, pot schimba radical și în Vrancea raportul de forțe față de puternicul sistem bancar.

Bătălia clauzelor abuzive este ca și câștigată, cu singura condiție ca victimele creditării să decidă să o poarte împreună, iar nu de unii singuri.

* Editorial publicat în cotidianul Ziarul de Vrancea din 8.10.2014

Comunicarea Judiciară eficientă… în 10 pași practici

Newsletter-mare_CJ (2)E timpul potrivit să recunosc. Mai mult decât să scriu o carte, de succes sau nu, atunci când am lucrat la Convinge Judecătorul – tehnica și arta convingerii instanței mi-am dorit să pun bazele unei metode. Este o metodă de comunicare judiciară, adică a relaționării complexe avocat –instanță ce are loc în cadrul procesului de soluționare a litigiilor. Este o metodă pentru că analizez în mod sistematic procedeele, tehnicile, regulile și principiile pentru practicarea unei comunicări judiciare eficiente.

Cartea mea reprezintă o introducere accesibilă, sper că și agreabilă, pentru o abordare complet necunoscută în România și care la prima vedere poate descumpăni. Este abordarea de tip legal writing, procedeul educațional cel mai respectat în țările de drept anglo-saxon pentru formarea profesioniștilor în drept. Tocmai de aceea, abordarea autorului familiară, directă, la un per tu este în realitate promisiunea unei activități cvasi – didactice.

Capacitatea cărții mele de a crea revelații profesionale este uneori copleșitoare. Mesajele pe care le primesc, din care o mică parte le puteți vedea sub forma testimonialelor, îmi confirmă, dacă mai era nevoie, că metoda comunicării judiciare este necesară. În România, formarea practică a profesioniștilor în drept se face pe holurile instanțelor, iar avocații intră în profesie fără kit-ul de supraviețuire la ei.

Ca orice metodă, comunicarea judiciară pe care o propun are regulitehnici și instrumente specifice. Valorile ei fundamentale sunt pragmatismul, realismul, minimalismul, eficiența și dezambiguizarea. Dar haideți să dăm un exemplu, pentru a nu teoretiza acolo unde putem ilustra.

Scopul final al avocatului litigator este convingerea judecătorului. Ne dorim să-l convingem de dreptatea noastră, să ne dea câștig de cauză. E pragmatic și eficient să gândim astfel și mai ales să ne adecvăm întregul comportament judiciar acestui scop. Pentru a reuși persuasiunea judecătorului  trebuie să știm ce așteaptă de la noi acesta.

Prima condiție, necesară dar nu suficientă, pentru a convinge judecătorul este ca el să înțeleagă exact ceea ce îi cerem să facă. Dacă nu înțelege repede, complet și corect solicitarea noastră, comunicarea este bruiată iar răspunsul juridic al instanței poate fi unul aleatoriu. Aceasta e regula: judecătorul trebuie să înțeleagă cererea noastră.

Solicitarea ta trebuie să fie foarte clară, evidentă. Pretenția ta trebuie să fie explicată simplu și cât mai precis. Frazele trebuie să fie cât mai scurte, iar toate cuvintele de prisos trebuie eliminate. Propozițiile simple nu trebuie să aibă mai mult de 25 de cuvinte, iar frazele mai mult de 75 de cuvinte. Aceasta e tehnica folosită. Caracterul vag al cererii tale este principalul dușman în calea succesului tău. Repetă până totul devine clar și ușor de comunicat. Există un test simplu pe care îl poți face pentru a verifica acuitatea propriei înțelegeri. TESTUL PROPOZIȚIEI SAU AL FRAZEI. Dacă nu-ți poți sintetiza solicitarea juridică într-o singură propoziție, mai mult ca sigur că tu însuți nu știi exact ceea ce îi ceri instanței. Atunci când comunici instanței ai grijă să scoți în evidență solicitarea propriu-zisă. Începe cu concluzia dacă e posibil, scoate în evidență argumentele și dă-i posibilitatea să aibă un prim contact reușit vizual. Acesta e instrumentul.

Îmi voi prezenta metoda comunicării judiciare în mod sistematic în cadrul cursurilor organizate sub egida Institutului de Drept Practic, al cărui fondator sunt. Primul eveniment a fost deja anunțat și va avea loc Sâmbăta, 11 octombrie 2014 sub titlul Convinge judecătorul ……în 10 pași practici. Vă invit să facem împreună primii pași pentru o comunicare judiciară profesionistă, pragmatică și eficientă.

Newsletter-mare_CJ (2)