Autoguvernarea puterii judecatoresti (I)

By | septembrie 19, 2009

In aprilie 2009, Adrian Neacsu, Cristi Danilet si Horatiu Dumbrava publicau un white paper intitulat “Autoguvernarea puterii judecătorești, autoadministrarea și descentralizarea instanțelor judecătorești“, cu subtitlul “De ce este nevoie acum de o Rezoluție a Puterii Judecătorești?”

Materialul era pregătit pentru documentarea adunărilor generale ale judecătorilor convocate prin hotărârea CSM din ședința extraordinară din 23.04.2009 pentru a se pronunța asupra stării financiare și situației administrative a instanțelor judecătorești și explica fundamentul teoretic al mișcării pentru autoadministrare a puterii judecătorești prin intermediul judecătorilor constituiți in adunari generale. În confuzia mediatica de astăzi, cand nimeni nu mai are timp să zabovească asupra ideilor care au făcut posibilă  mișcarea de protest a instanțelor de astăzi, începem (re)publicarea acestei lucrari, cu rugamintea pentru citittorii noștri de a zăbovi un timp asupra argumentelor si viziunilor expuse.

Autoguvernarea puterii judecătorești, autoadministrarea și descentralizarea instanțelor judecătorești (I)

Background

În zilele de 10 și 13 aprilie 2009 s-a derulat una dintre cele mai mari acțiuni comune de protest ale instanțelor judecătorești din România. Judecătorii din peste 80 de instanțe, reuniți în Adunări Generale Extraordinare convocate spontan, au dezbatut și au aprobat textul unui protest prin care și-au manifestat nemulțumirea categorică față de modul în care Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (MJLC) își exercită atribuțiile de ordonator principal de credite.

Judecătorii au acuzat gravele dezechilibre în sistemul de salarizare din instanțe, existenţa unor situații absurde, în care regula devine inegalitatea salarială pentru aceeași activitate prestată,  în care “colegi de instanță sau chiar de complet primesc salarii diferite și în care judecătorii de la instanțe inferioare primesc salarii mai mari decât cei de la instanțele superioare”. În lipsa oricărei reacții din partea MJCL, instanțele s-au adresat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în calitatea sa de garant al independenței justiției, solicitând analizarea de urgență a situației financiare dezastruoase a sistemului judiciar precum și convocarea tuturor adunărilor generale ale instanțelor din țară, în vederea exprimării unui punct de vedere față de starea financiară şi situaţia administrativă a instanţelor judecătoreşti.

La solicitarea insistentă a instanțelor, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a convocat Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţă extraordinară pentru data de 23 aprilie 2009, orele 10.00.

Pe data de 20 aprilie 2009, autorii materialului de față au conceput și au pus în circulație o prima versiune a Rezoluției privind starea financiară și situația administrativă a instanțelor, într-o încercare de sintetizare a preocupărilor și viziunilor rezultate din dezbaterile purtate în cadrul adunărilor generale și în interiorul corpului profesional. Rezoluției i-au fost aduse o serie de modificari ca urmare a sugestiilor sosite din partea judecătorilor, după care a fost supusă dezbaterilor asociațiilor profesionale ale judecătorilor și procurorilor, în special Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Asociaţiei Magistraţilor din România și Asociaţiei Magistraţilor din Iaşi.

În data de 22 aprilie 2009, forma agreată de asociațiile profesionale a fost supusă discuției în cadrul întâlnirii dintre acestea și Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea pregătirii lucrărilor ședinței extraordinare.

Consiliul Superior al Magistraturii, în şedinţa extraordinară din 23 aprilie 2009, şi-a însuşit principiile Rezoluţiei privind starea financiară şi situaţia administrativă a instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, ca rezultat al analizării efectelor subfinanţării sistemului judiciar după rectificarea bugetară.

Aceste principii sunt:

  • asigurarea independenţei efective a sistemului judiciar prin administrarea bugetului instanţelor judecătoreşti de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
  • înlăturarea discrepanţelor şi discriminărilor privind salarizarea magistraţilor şi a personalului auxiliar de specialitate şi conex;
  • readucerea la bugetele instanţelor judecătoreşti şi parchetelor a sumelor provenite din taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar;
  • respectarea principiului universal al independenţei judecătorilor şi procurorilor prin garantarea unui statut stabil şi predictibil din punct de vedere material, cu respectarea standardelor internaţionale în materie;
  • stabilirea unui prag minim de cel puţin 1% din produsul intern brut pentru bugetul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor.

Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât convocarea adunărilor generale ale instanţelor în perioada 24-29 aprilie 2009, pentru a se pronunţa cu privire la textul Rezoluţiei.

În cadrul ședinţei, Plenul a luat act că asociaţiile profesionale ale procurorilor au comunicat că sunt solidare cu demersul iniţiat de judecători, pe care îl susţin în totalitate, astfel încât a extins conținutul Rezoluției și cu privire la parchete, convocând de asemenea adunările generale ale acestora.

Rezoluţia este structurată pe trei capitole – finanţarea puterii judecătoreşti, statutul magistratului şi autoadministrarea și descentralizarea administrativă.

Scopul lucrării de faţă

Prezentul material își propune strângerea laolaltă a informațiilor și problematicilor necesare pentru a facilita dezbaterile adunărilor generale convocate în vederea aprobării principiilor expuse în Rezoluţia privind starea financiară şi situaţia administrativă a instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, înaintată instanțelor de către CSM. Lucrarea nu-și propune să epuizeze temele în discuție și nici să ofere explicații sau interpretări definitive în legătură cu criza financiară a sistemului judiciar pe care o analizează. De altfel, toate soluțiile și principiile la care se face referire au reieșit din dezbaterile corpului profesional din ultimele saptămâni.

În aceasta lucrare nu ne referim la situația parchetelor și a Ministerului Public, considerând ca filosofia inițială a demersului instanțelor și a Rezoluției înseși s-a circumscris exclusiv manifestarii de voință a puterii judecătorești, ca sumă a instanțelor judecatorești, precum și a corpului profesional al judecătorilor. Adeziunea corpului profesional al procurorilor la principiile Rezoluției validează însă, odată în plus, legitimitatea întregului demers al instanțelor și creaza premisele pentru o acțiune solidară în interiorul magistraturii române.


Preambul

AUTOGUVERNAREA PUTERII JUDECĂTOREȘTI

[1] O rezoluţie cu privire la starea sistemului judiciar românesc trebuie să fie adoptată la cel mai larg nivel posibil, fiecarui judecător oferindu-i-se prilejul de a-şi exprima în mod direct opinia.

[2] Scopul rezoluţiei este de a afirma public un aspect important și ignorat până acum al independenţei justiţiei, şi anume cel de natură administrativ-financiară. Independenţa justiţiei este un principiu recunoscut în instrumentele universale şi regionale în materia drepturilor omului. El cunoaşte două aspecte: independenţa instituţională sau structurală a justiţiei (consacrată implicit dispoziţiile art. 1 alin. 4 din Constituţia României) şi independenţa personală a judecătorilor (consacrată în mod expres de art. 124 alin.3 din Constituţia României).

[3] În varianta Rezoluției propusă de CSM se face referire şi la independenţa procurorilor. Acest principiu, neconsacrat încă constituţional[1], a fost introdus pentru prima dată în legislaţia noastră prin reforma legislaţiei judiciare din anul 2005. Este unul din paşii importanţi către independenţa reală a justiţiei care, gândită la nivelul întregului sistem juridic, presupune independenţa judecătorilor, independenţa procurorilor şi independenţa poliţiei judiciare, fără de care nu se poate vorbi de îndeplinirea cu imparţialitate a funcţiilor judiciare.

[4] Enunţarea principiului independenţei judecătorilor în preambulul rezoluţiei s-a făcut cu scopul de a reaminti public că iniţiativa de a redacta şi susţine această rezoluţie a aparţinut corpului judecătorilor, fără niciun fel de sugestie ori presiune externă (din partea politicului, a mass-mediei, a societăţii civile sau a oricăror grupuri de interes) sau internă (din partea conducerilor administrative a instanţelor, a CSM etc). De asemenea, enunţarea principiului independenţei judecătorilor are ca scop sublinierea că fiecare judecător are posibilitatea şi dreptul de a vota asupra prezentei rezoluţii, inclusiv în ce privește stabilirea conținutului final al ei.

[5] Potrivit legii, puterea judecătorească este reprezentată de preşedintele instanţei supreme, prevedere introdusă în lege prin reforma din 2005. Acesta este autoritatea administrativă cea mai înaltă în cadrul sistemului de instanţe organizat piramidal. Enunţarea acestei reguli în cadrul preambulului rezoluţiei are scopul de a anunţa imperativul implicării preşedintelui ICCJ în realizarea măsurilor ce se doresc a fi luate pentru a consacra independenţa reală a justiţiei, sub toate aspectele sale.

[6] Toate instrumentele universale[2] şi regionale[3] garantează dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe independente şi imparţiale. În plus, Convenţia Europeană privind Drepturile Omului prevede şi necesitatea soluţionării procesului într-o perioadă rezonabilă de timp. Pentru ca sistemul judiciar să funcţioneze la aceste standarde, este nevoie de o organizare adecvată. Astfel, din punct de vedere instituţional, e nevoie la nivel macro de protecţie împotriva imixtiunilor legislativului şi executivului, iar la nivel practic de consacrarea independenţei în chestiuni administrative, independenţei în chestiuni financiare, independenţei în luarea deciziilor şi autorităţii judecătorilor[4].

[7] Aceste cerinţe organizatorice sunt esenţiale pentru funcţionarea justiţiei la cele mai înalte cerinţe de performanţă. Prin urmare, textul rezoluţiei consacră legătura directă dintre finanţarea şi administrarea instanţelor pe de o parte (ca input) şi rezultatul final al activităţii judiciare, adică un act de justiţie eficient şi profesionist pe de altă parte (ca output)[5].

[8] Rezoluția declară, pentru prima dată în România, principiul autoguvernării instanţelor judecătoreşti.

[9] Nu este vorba de autoguvernarea justiţiei, un termen prea vag şi care are o conotaţie politic-declarativă, acest lucru fiind pus mai degrabă în legătură cu crearea CSM ca organism independent în anul 2004. De data aceasta este vorba de independenţa justiţiei sub aspectul capacităţii instanţelor judecătoreşti, ca instituţii administrativ-judiciare, de a decide autonom în chestiunile administrative şi financiare. În prezent, din aceste puncte de vedere, instanţele sunt dependente ierarhic una de alta, iar în capătul acestei piramide este Ministerul Justiţiei, organ eminamente politic.

[10] Eşecul administrării bugetului instanţelor de către Ministerul Justiției de-a lungul anilor şi subfinanţarea cronică a sistemului pe parcursul anilor 2008 şi 2009, sunt factorii care au declanşat o regândire a organizării optime a puterii judecătorești, prin asumarea autogestionării de către instanțe a ceea ce le priveşte în mod direct.

Concluzii:

  1. Instanțele judecătorești nu dețin independența administrativ-financiară.
  2. Președintele ICCJ este singurul reprezentant legal al puterii judecătorești. Acesta trebuie să se implice în acțiunea de reașezare organizațională a puterii judecătorești.
  3. Între finanțarea corespunzatoare și administrarea instanțelor, pe de o parte, și existența unui proces echitabil, pe de alta parte, exista o legătură directă și de condiționalitate.
  4. Adoptarea Rezoluției reprezintă asumarea de către instanțele judecătorești a principiului autoguvernării, ca soluție optimă de prezervare a independenței puterii judecătorești.

[1] Art. 132 alin.1 din Constituţia României: „Procurorii îşi desfaşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”.

[2] Art. 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului (ONU, 1948); art. 14 alin. 1 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice (ONU, 1966); Art. 40 pct.2 lit.b(V) din Convenţia cu privire la drepturile copilului (ONU, 1989); Principiile de bază privind independenţa justiţiei (ONU, 1985); art. 67 din Statutul Curţii Penale Internaţionale (ONU, 1988).

[3] Art. 6 par. 1 din Convenţia europeană privind drepturile omului (Consiliul Europei, 1950), alin.2 al art.47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

[4] Pentru dezvoltări, a se vedea H.Dumbravă, D.Cigan, C.Danileţ, „Factorii de presiune şi conflictele de interese în justiţie. Ghid pentru judecători”, Editat de Societatea pentru Justiţie şi Konrad Adenauer Stiftung, 2007, p.22, disponibil la www.sojust.ro.

[5] De altfel, în cauza Scordiono c. Italia (2006), Curtea Europeană a Drepturilor Omului sublinează necesitatea soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, oferind ca soluţie de bune practici studiile CEPEJ (Comisia Europeană pentru Eficienţa Justiţiei). Ulterior, în cauza Schutte c. Franţa (2007), judecătorul Maliverni, în opinia sa concordantă, menţionează ca măsuri: creşterea numărului de judecători şi grefieri sau chiar a numărului de instanţe, măsuri în sfera organizării judiciare cum ar fi judecătorul unic în primă instanţă, recurgerea la metode alternative de solţionare a litigiilor. Or, toate acestea presupun investiţii financiare de substanţă din partea statutului.


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/jurindbd/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273