Cum mai stăm cu finanțarea justiției

By | septembrie 4, 2014

budgetÎn 2009, ca judecător și președinte al Tribunalului Vrancea, realizam o analiză rămasă unică până în prezent privind bugetarea sistemului judiciar.

Lucrarea s-a numit Finanțarea justiției în România. Am avut în vedere perioada 2006 -2009 și întrucât demersul era fără precedent a trebuit să fac un important efort de inovare în domeniul analizei cheltuielilor bugetare. Dincolo de dificultatea documentării și obținerii informațiilor corecte de la Ministerul Justiției, poate cel mai greu a fost să găsesc indicatorii statistici care să reflecte cel mai bine situația financiară reală a sistemului judiciar.

Metodologia aplicată a presupus și compararea datelor bugetare cu cele similare din celelalte țări europene. În acest fel am putut dovedi atunci, cu cifre, starea reală de sub-finanțare (inventasem un indicator numit chiar așa, de sub-finanțare!) a justiției, în special a instanțelor judecătorești. Printre cei mai importanți indicatori pe care i-am folosit atunci pentru a arăta diferențele majore între o finanțare corectă a sistemului judiciar în Europa și sub-finanțarea cronică din România a fost cel intitulat Bugetul alocat justiției pe cap de locuitor.

Acesta este un standard la nivel european și prin modul de calculare permite compararea corectă a sistemelor judiciare.

În acest fel am putut stabili atunci, de exemplu, că în 2009 statul român a investit doar 12,3 euro per locuitor, în timp ce media în Europa era de peste 25 de euro. România se afla pe ultimele locuri în rândul țărilor membre ale Consiliului Europei, plasându-se pe un rușinos loc 29 din 36 de țări monitorizate în 2006, de exemplu.

Între timp, au apărut noi date comparative referitoare (și) la finanțarea sistemelor judiciare la nivel European. Datele privesc perioada 2010-2012, altele mai noi nefiind accesibile. În ce privește indicatorul de care vorbeam mai sus, bugetul public anual alocat instanțelor judecătorești per locuitor, România este în continuare mult sub media europeană.

În medie, la nivel european se investesc 27 Euro/locuitor. În România investiția este de 16,6 Euro și ocupă locul 29 dintr-un clasament de 40 de locuri, unde codașele sunt Moldova (2,4 E), Albania (3,3 E) ori Armenia (3,5 E).

Pentru a compara cu țări similare nouă, în Ungaria se investesc 26 E/locuitor, în Polonia 35,7 E, în Croația 47,9 E iar în Bulgaria 15,2 Euro. Împreuna cu Bulgaria, Romania ocupă, desigur, ultimele două locuri dintre țările Uniunii Europene în ce privește investiția în funcționarea sistemului judiciar. Elveția este pe primul loc, cu un incredibil 116,5 E/locuitor, în timp ce media în UE este de peste 40 E/ locuitor.

Însă poate cel mai înfricoșător indicator statistic este ponderea cheltuielilor de personal (salarii) din cheltuielile publice totale cu instanțele judecătorești. În europa standardul acceptat este de 65%, respectiv 35% reprezintă cheltuieli cu funcționarea propriu zisă a instanțelor, ajutorul public judiciar ori cheltuieli de dezvoltare.

Ei bine, în România salariile acoperă peste 85% din întreg bugetul, cheltuielile pentru investiții fiind de doar 4% și cele pentru funcționarea propriu zisă a celor 238 de instanțe judecătorești fiind sub 10%. Parchetele de exemplu stau mult mai bine, ponderea cheltuielilor de personal fiind aici doar de 70%, rămânând astfel bani mai mulți pentru diferite achiziții de echipamente ori servicii.

 


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/jurindbd/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273