De la gânduri la fapte. Începutul democratizării judiciare.

By | aprilie 7, 2010

jud. Adrian Neacsu, Cristi Danilet, Horatius Dumbrava*

Ideea, înrădăcinată chiar în sânul corpului magistraţilor – a cărei istorie începe în mod evident în anii de dinaintea evenimentelor din 1989 şi care a continuat să domine până nu de mult – cum că activitatea magistraţilor se rezumă la soluţionarea dosarelor, s-a dovedit una revolută ca urmare a unor transformări şi conectări la modernitate a justiţiei, instanţelor şi corpului profesional al magistraţilor.

Tendinţa bruscă spre modernitate şi conectarea cvasimajorităţii componentelor justiţiei mai mult ca o presiune exterioară decât una interioară a sistemului a făcut ca aşa numita reformă a justiţiei declanşată la finalul anului 2004 să fie percepută de corpul magistraţilor cu multă reticenţă, probabil şi datorită unor mecanisme de putere şi de interese interne greu de înlăturat.

Au fost însă magistraţi care au sesizat rapid oportunitatea de a se manifesta prin modalităţi specifice care aveau la bază libertatea de exprimare şi astfel a început difuzarea ideilor prin care se exprima necesitatea unei noi arhitecturi judiciare, a unei finanţări corespunzătoare a sistemului, a unui nou sistem de recrutare şi evaluare a magistraţilor, a integrităţii acestora, a creşterii transparenţei sistemului, a îmbunătăţirii relaţiei cu mass-media etc.

Ca urmare, în anii următori lucrurile s-au schimbat radical. Prin schimbul intens de idei în diverse medii asociative sau pe internet, magistraţii români au reuşit să fundamenteze din punct de vedere ideologic turnura pe care trebuie să o ia justiţia din ţara noastră pentru ca scopul acesteia – acela de a face dreptate – să fie realizat. În acest context, magistraţii români au decis (la început timid, dar „recuperarea” pe parcurs a fost una impresionantă, în bunul sens al cuvântului) să iasă din pretoriu şi să(-şi) afirme noile valori, idei ale unei justiţii eficiente, profesioniste şi transparente.

Anul 2009 nu a venit decât să confirme faptul că pentru modernizarea justiţiei presiunea a devenit de data aceasta una din interior către exterior, marcând evoluţia întregului sistem. În acest context se poate spune că organizarea şi desfăşurarea celei mai mari mişcări revendicative din istoria justiţiei din România nu reprezintă altceva decât un aspect din procesul propriei modernizări a justiţiei, dorinţa instanţelor şi judecătorilor spre o justiţie europeană, conectată la ce se întâmplă în ţările din Uniunea Europeană.

Nu se greşeşte prea mult dacă se afirmă că, acum, justiţia din România este una din profesiile cele mai pregătite pentru a face faţă noilor provocări născute odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, chiar dacă încă se mai pot consemna „insule” ale unui conservatorism desuet şi inadecvat, ca şi „insule” ale unor tendinţe spre birocratizare excesivă a justiţiei.

Fondat pe necesitatea unei finanţări adecvate a sistemului, protestul din 2009 a avut ca rezultat documente programatice – adevărate strategii şi planuri de acţiune – care vin să completeze sau chiar să înlocuiască documentele adoptate până acum la nivel statal. S-a dat astfel în mod public semnalul cum că de acum încolo magistraţii vor putea milita pentru o independenţă completă şi reală, care presupune pe de o parte ocrotirea şi asigurarea stabilităţii statutului de magistrat, iar pe de altă parte autoadministrarea şi descentralizarea administrativă a instanţelor, precum şi întărirea profesionalismului corpului magistraţilor.

Protestul din justiţie din anul 2009 s-a fondat pe câteva solicitări esenţiale pentru buna organizare şi funcţionare a acesteia. În urma lui se pot consemna câteva realizări concrete:

  • s-a pus în dezbatere publică poziţia justiţiei ca putere statală, egală cu cea legislativă şi executivă;
  • s-a înfiinţat Reţeaua Naţională a Adunărilor Generale ale Judecătorilor (R.N.A.G.), concepută drept structura cu cea mai corectă forma de reprezentare (câte un judecător ales democratic din fiecare instanţă judecătorească) şi cea mai fidelă formă de comunicare (informaţii exacte şi în timp real comunicate în mediul virtual atât pe orizontală între colegii aceleiaşi instanţe, cât şi pe verticală între instanţe de grad diferit);
  • s-a obţinut alocarea unui buget mai mare sistemului pentru anul 2010;
  • prin legea de salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice au fost incluse în indemnizaţia lunară a magistraţilor drepturile salariale litigioase;
  • au fost eliminate definitiv atribuţiilor extrajudiciare ale judecătorilor cu privire la activitatea desfăşurată la Registrul Comerţului;
  • s-a pus în discuţie în mod sistematic eficienţa gestionării resurselor materiale în justiţie, ceea ce a dus în cele din urmă la reducerea preţurilor practicate de furnizorii de servicii specifice în sistemul monopolului de stat (costurile trimiterilor poştale);
  • a fost iniţiat şi derulat un dialog absent până acum, dar firesc, între puterile statului, ce a culminat cu crearea de către cele două camere ale Parlamentului a unei comisii speciale privind criza din justiţie.

Dincolo, însă, de aceste câteva realizări concrete, cele mai importante realizări sunt legate de solidarizarea întregului corp al magistraţilor, poate cel mai important câştig, precum şi participarea activă a majorităţii judecătorilor la acţiuni legate atât de profesia de magistrat ca şi de activitatea instanţelor, ceea ce până în anul 2009 erau considerate ca fiind doar atributul unor structuri din sistemul de justiţie. Cu alte cuvinte, s-a realizat un fel de democraţie participativă în interiorul profesiei, însuşi Consiliul Superior al Magistraturii (perceput până la această dată de înşişi magistraţi ca fiind un corp birocratic, neadecvat la nevoile concrete ale acestora) fiind nevoit să ţină seama de aceste noi realităţi.

Tot atât de adevărat este că au mai rămas multe lucruri de realizat şi obiectivele următoare trebuie avute în vedere de toate cele trei puteri în scopul de a fonda o justiţie independentă şi responsabilă:

  • finalizarea lucrărilor de către comisia specială ce a fost înfiinţată, prin adoptarea concluziilor la care a ajuns această comisie de către Parlament, precum şi implementarea într-un orizont cât mai scurt de timp a acestor concluzii de către puterile legislativă, executivă şi judecătorească;
  • iniţierea cât mai urgentă şi derularea unui dialog instituţional cu puterea executivă, dialog ce a lipsit în anul 2009, aspect ce a acutizat de altfel conflictul dintre puterea judecătorească şi puterea executivă;
  • semnarea Pactului pentru Justiţie de către toate cele trei puteri;
  • preluarea de către justiţia însăşi a bugetului instanţelor judecătoreşti;
  • eliminarea magistraţilor din componenţa structurilor ce ţin de administraţia de stat;
  • readucerea taxelor judiciare de timbru de la bugetele administraţiilor locale la bugetul justiţiei;
  • alocarea unui buget adecvat pentru finanţarea justiţiei printr-un mecanism care să înlăture amestecul altor puteri în activitatea puterii judecătoreşti, inclusiv prin prevederea unui procent minim de alocare bugetară şi prin interzicerea de rectificări negative pe parcursul unui an bugetar;
  • pregătirea corpului magistraţilor şi a instanţelor cu privire la implementarea noilor coduri civil, penal şi de procedură civilă şi penală, prin alocarea unor resurse financiare pentru a face această implementare una rapidă şi de natură a aduce un plus de transparenţă şi celeritate justiţiei;
  • realizarea coerentă şi cât mai rapid posibil a unei normări a activităţii magistraţilor pentru a evita situaţiile de supraaglomerare a instanţelor şi parchetelor, prin implicarea activă a CSM şi Ministerului Justiţiei, dar şi a instanţelor şi parchetelor;
  • garantarea de către celelalte puteri a consultării corpului magistraţilor cu privire la schimbările legislative ce ar viza statutul profesiei;
  • reajustarea grilei de salarizare din legea unitară de salarizare în aşa fel încât să se elimine discrepanţele şi discriminările în primul rând între diferitele categorii de magistraţi;
  • asigurarea unor pensii adecvate statutului de magistrat, cu respectarea instrumentelor internaţionale în materie.

Privind din nou tot ceea ce s-a realizat şi tot ceea ce magistraţii şi-au propus să realizeze, nu greşim când afirmăm că justiţia română a reuşit să demonstreze că este cu adevărat o putere publică. Că îşi poate asuma rolul de participare la conducerea ţării de pe poziţii egale cu celelalte două puteri. Că dincolo de frământările sociale şi instabilitatea politică, poate contribui la siguranţa cetăţeanului şi respectarea drepturilor sale. Tocmai de aceea, civismul în interiorul sistemului de justiţie este necesar a continua, inclusiv şi mai ales prin critici constructive care să aibă la bază proiecte proprii, iar magistraţii români să continue într-un mod raţional şi în limitele legii activităţile necesare pentru realizarea obiectivelor propuse.

Fiind convinşi că documentele întocmite de magistraţi în timpul protestului vor sta la baza oricărei strategii viitoare în domeniul justiţiei, ele reprezentând voinţa însăşi a puterii judecătoreşti, şi fiind printre cei care s-au implicat activ în redactarea şi susţinerea majorităţii acestora, autorii au decis să le prezinte într-o colecţie unică, în forma pe care au avut-o la data adoptării fiecăruia. Lucrarea nu se doreşte a face doar rememorarea cronologica a evenimentelor din timpul protestului justiţiei din 2009, ci îşi propune mai ales să strângă laolaltă acele documente şi luări de poziţie care, împreună sau separat, construiesc ideologia mişcării fără precedent pentru independenţă a instanţelor judecătoreşti.

februarie 2010

* articolul reprezinta introducerea la volumul “Protestul justitiei romane – documentele programatice ale miscarii revendicative ale instantelor judecatoresti din aprilie – octombrie 2009


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/jurindbd/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273