Fără soluții publice în criza francului elvețian*

By | ianuarie 22, 2015

franci-elvetieniNu știu care este patronul protector al clienților băncilor în general, dar în ce mă privește cu siguranță este rudă bună cu zeița Fortuna. Probabil un fel de noroc al debitorului începător a făcut să am contracte de credit la singurele bănci care practic nu au fost găsite în justiție cu probleme la clauzele abuzive (Banca Transilvania și Unicredit Țiriac Bank). Contractele de credit semnate de cetățeni cu aceste bănci sunt printre cele mai curate. Nu o spun eu, ci statisticile judiciare și ale Autorității pentru Protecția Consumatorului.

Aceeași baftă nesperată a făcut să-mi fie imposibil acum câțiva ani buni să iau un credit în franci elvețieni. Și m-am străduit. M-au pus să fac o documentație aiuritoare, mi-au jucat în picioare mărunt răbdarea, m-au trimis pe toate cărările și ungherele întunecate ale birocrației, pentru ca în cele din urmă să-mi închidă dosarul în nas și să-mi comunice rece: nu vă calificați. Așa se face că doar datorită acestui zeu fără nume nu sunt astăzi printre victimele formei absolute a cinismului bancar: creditele ieftine in franci elvețieni. Am făcut această introducere pentru a vă spune că editorialul de față nu este scris nicidecum cu aroganța celui care a știut să se pună la adăpost de voracitatea bancară. Nu am făcut nimic, doar am avut noroc.

Lung prilej de vorbe și de ipoteze
Prăbușirea cursului euro franc elvețian nu este decât încă un prilej, într-un șir lung și care nu vrea să se mai oprească, de defilare publică a populismului cel mai rudimentar. Întreaga societate românească a fost cuprinsă de o febră demagogică contagioasă, de la moderatorii revoltați ai posturilor de știri, la avocații hiperbolizați prin burtiere cât jumătate de ecran în haiduci moderni, la purtătorii de cuvânt ai diferitelor instituții bancare ori de protecția consumatorilor și culminând desigur cu aleșii întru democrație ai neamului. Toată lumea are soluții și soluția fiecăruia este mai bună și mai generoasă, cum altfel, decât cea precedentă. Autoritățile însele oferă în fiecare zi o nouă soluție. Sertarele cele mai întunecate ale birourilor Parlamentului sunt scotocite și sunt scoase la lumină și prezentate drept providențiale tot felul de proiecte legislative prăfuite. Se cere semnarea unui Pact național, se țin conferințe de presă la sediile partidelor în care purtătorii de cuvânt se răstesc unii la alții, se cer ordonanțe de urgență… Doar Patriarhia nu a luat încă o poziție, deși nu e timpul trecut.
Nu lipsesc nici hipsterii politici de ocazie. Sub semnul raționalismului insensibil aceștia clamează regulile capitalismului, în care doar supraviețuirea pe cont propriu este valoroasă, orice formă de solidaritate socială fiind o subminare a sistemului însuși. Dacă ești fraier nu merită să trăiești. Sau, în cuvintele Monicăi Macovei, exponentul acestui tip fanatism, orice intervenție este o măsură aberantă, discreționară, abuzivă și iresponsabilă, care nu are nici o logică economică sau morală. Și pentru ca apocalipsa francilor elvețieni să fie completă, “Efectul unor astfel de propuneri populiste este unul singur: toți românii vor ajunge să plătească din buzunarul propriu.”

Fără perdea despre falimentul personal
Spațiul public este inundat de informații juridice și economice parțiale, deformate, aproximative. Există o Directivă europeană care obligă la conversia creditelor în valută. Ce mai contează că ea intră în vigoare cel mai devreme în 2016? Curtea europeană de justiție a obligat Ungaria să admită denominarea creditului în franci elvețieni, iar decizia se aplică și în România. Hotărârea Kasler vs. OTP Bank se referă la altceva, la cursul de schimb valutar la care trebuie calculată rata, respectiv dacă acesta este al băncii comerciale sau al Băncii Naționale. De altfel Ungaria, în urma unor hotărâri ale instanței supreme naționale, a permis transformarea tuturor creditelor în valută în moneda națională, însă a făcut acest lucru prin lege și la cursul la zi nicidecum la cursul istoric. Legea falimentului personal este salvatoare întrucât te scutește de plata creditului și-ți dă un răgaz să te remontezi. Nimic mai fals, falimentul personal înseamnă că nu-ți mai administrezi singur problemele financiare și nici o parte din deciziile de familie. Timp de 3 sau 5 ani nu mai poți vinde sau cumpăra cum vrei, nu mai poți pleca în vacanțe, nu mai poți plăti copilului facultatea pe care și-o dorește. Datoriile vor fi plătite în continuare, însă prin decizia administratorului judiciar. Bunurile pe care le ai vor fi vândute. Dacă există credite ipotecare acestea trebuie achitat integral, prin vânzarea imobilului. Vei fi trecut într-un registru public al faliților și vei avea unele interdicții care pe viitor îți vor limita libertatea de decizie și acțiune. Alte credite bancare? La revedere. Falimentul personal înseamnă pe scurt că ești incapabil să-ți administrezi singur problemele financiare ale familiei, astfel încât ți se va atribui un administrator judiciar care va lua deciziile în locul tău și al cărui principal scop este să te facă să-ți plătești datoriile. Există desigur și unele avantaje, dar toate sunt create în același scop: să fie plătite măcar în parte datoriile tale. Raiul societăților de lichidare și administrare judiciară. Așa-i că nu seamănă cu flecăreala juridică vânturată doct pe posturile de știri?

Și când va trece valul?…
E ușor de intuit că tot acest val de compasiune populistă pentru victimele francului elvețian se va stinge în perioada următoare. Pe cât de mare e graba convocărilor în ședințe extraordinare acum, pe atât de lente vor fi acțiunile imediat ce cursul valutar se va stabiliza iar subiectul va fi înlocuit cu altul în agenda media. Probabil va fi evitată o soluție decisivă de implicare legislativă în contractele comerciale dintre clienți și bănci. Se va miza pe alte paliative, băncile însele reușind prin acțiunea lor de înghețare a cursului să domolească presiunea asupra lor. E foarte probabil ca legea falimentului personal să beneficieze de acest vânt din pupa nesperat și să fie adoptată. Însă soluții reale și directe pentru clienții băncilor nu se întrevăd. Ca și până acum, nu ar trebui să le aștepte de la bănci, politicieni sau Guvern, ci ar trebui să le caute individual.
Despre acestea, altă dată.

* editorial publicat în Ziarul de Vrancea, 22.01.2015


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/jurindbd/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273