Judecătorii împotriva pachetului legislativ privind “măsurile de austeritate”

By | iunie 10, 2010

Începând cu 2 iunie 2010, la solicitarea asociațiilor profesionale, a avut loc o procedură amplă de consultare a adunărilor generale ale instanțelor judecătorești în legătură cu măsurile pentru care Guvernul României și-a asumat răspunderea.

Au avut loc adunări generale extraordinare în practic toate  instanțele judecătorești din țară, astfel încat s-a conturat un punct de vedere comun  al corpului  profesional al judecătorilor și al instanțelor judecătorești în legătură cu cele 2 acte normative promovate de Guvern prin intermediul procedurii asumării răspunderii.

Toate adunările generale au acuzat încălcarea flagrantă prin măsurile propuse a unor prevederi constituționale și a  unor reguli elementare de drept și și-au exprimat îngrijorarea cu privire la direcția spre care este îndreptată societatea românească.

Judecătorii, constituiți în formele lor de reprezentare directă, au apreciat că restrângerea drepturilor privind reducerea salariilor şi pensiilor angajaţilor din sistemul bugetar nu se poate fundamenta pe dispoziţiile art. 53 din Constituţia României, că astfel se creează un precedent periculos care se poate transforma într-un atentat la statul de drept.

S-a adoptat hotărârea comună de a se solicita președintelui ICCJ și Avocatului Poporului sesizarea Curtii Constituționale care, potrivit art 146 lit a din Constituția României, să se pronunțe asupra constituționalității pachetului de acte normative pe care Guvernul și-a asumat răspunderea. O serie de instanțe au înaintat deja sesizări către aceste instituții (CA Mureș, Trib Vrancea, CA Brașov s.a.)

A fost adoptat un document tehnic propus de UNJR, conținând critica aspectelor constituționale și legale, care a fost înaintat în numele corpului profesional al judecătorilor și al instanțelor grupurilor parlamentare, pentru a fi avut în vedere și a se evita promovarea unor dispoziții vădit incorecte.

Principalele susțineri ale documentului tehnic sunt:

  • Guvernul și-a asumat față de FMI și Uniunea europeană obligații care încalcă fundamental regulile statului de drept, cum ar fi “promiterea” unei soluții favorabile a Curții Costituționale. De asemena s-au luat masuri neconvenite cu instituțiile internaționale, cum ar fi eliminarea prevederilor referitoare la pensiile de serviciu.
  • promovarea în forță a unor reglementări ce limitează drepturile și libertăţile fundamentale în condițiile art 53 din Constituție, ce limitează funcţionalitatea statului de drept și autoritatea justiției, precum și neluarea unor măsuri de politică economică și socială adecvate pentru  contracararea cauzelor  crizei economice, pot fi considerate acțiuni ce aduc atingere nemijlocit siguranței naționale în sensul Legii 51/1991.
  • Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost consultat astfel încât lipsește avizul obligatoriu al acestuia cu privire la compatibilitatea măsurilor propuse cu independența justiției
  • încălcarea principiilor neretroactivității legii și a autorității hotărârilor judecătorești este de neaccepatat într-o democrație și într-un stat de drept.

Instanțele au convenit și alte măsuri pe termen mediu, inclusiv sesizarea Comisarului european pentru probleme de justiție și a Parlamentului european

DOCUMENT TEHNIC

-adoptat de adunările generale ale instanțelor judecătorești-

Sumar executiv:

  1. Obligaţiile statului român faţă de organismele financiare internaţionale fie cuprind asumări dincolo de limitele funcţionării unui stat de drept, fie nu cuprind anumite măsuri asupra cărora Guvernul îşi asumă răspunderea în faţa Parlamentului.
  2. Fundamentarea juridică a măsurii de restrângere a unor drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor prin invocarea dispoziţiilor art.53 din Constituţia României crează un precedent extrem de periculos şi se poate transforma într-un atentat la statul de drept dacă e folosit în mod abuziv.
  3. Ignorarea şi nesocotirea de către puterea executivă a caracterului executoriu al hotărârilor judecătoreşti
  4. Încălcarea statutului magistraţilor prin operarea de reduceri ale indemnizaţiilor si prin desfiinţarea pensiei de serviciu.
  5. Nesocotirea sistematică a voinţei puterii judecătoreşti

Prin chiar jurământul pe care îl depun, judecătorii, prin întreaga lor activitate, au obligația să vegheze la supremația Constituţiei şi a legilor ţării și să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei în România. Ei au obligația, prin toate formele de exercitare a autorității lor publice, inclusiv prin constituirea în forma directă de reprezentare, adunările generale ale instanțelor judecătorești, să avertizeze societatea românească asupra devierilor de la ordinea de drept fundamentată pe preeminența Constituției și caracterul sacru într-o democrație al drepturilor și libertăților fundamentale.

Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepţie și doar dacă nu există o altă soluţie pentru a proteja valori ale statului care sunt puse în pericol. Autoritatea justiției, caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătorești, neretroactivitatea legii civile prin voința arbitrară a Guvernului, dreptul de proprietate, dreptul la un trai decent, dreptul la viață, la integritate fizică și psihică sunt valori fundamentale ce nu pot fi îngrădite decât prin renunțarea la caracterul democratic și social al statului roman, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor și dreptatea reprezintă valori supreme.

Prin încălcarea dispozițiilor art.38 alin 3 din Legea nr. 317/2004, proiectele de lege privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar respectiv privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, nu au fost supuse avizului Consiliului Superior al Magistraturii. În acest fel, Consiliul Superior al Magistraturii nu a putut verifica compatibilitatea măsurilor propuse cu independența justiției ca valoare inviolabilă într-o democrație, iar autoritățile judiciare și corpul profesional al judecătorilor și procurorilor au fost excluși din procesul de consultare și fundamentare constituționala și legală a măsurilor asumate de Guvernul României.

Adunările generale ale judecătorilor din instanțele judecătorești atrag atenția asupra riscului afectării a înseși naturii democratice a statului român prin impunerea societății românești de către clasa politică a unor măsuri incompatibile cu valorile supreme care stau la baza construcției și existenței statului român.

I. Obligaţiile statului român faţă de organismele financiare internaţionale fie cuprind asumări dincolo de limitele funcţionării unui stat de drept, fie nu cuprind anumite măsuri asupra cărora Guvernul îşi asumă răspunderea în faţa Parlamentului:

Guvernul României, îşi asumă, ca „acţiune prealabilă”, o hotărâre favorabilă a Curţii Constituţionale pentru punerea în aplicare a măsurilor de reducere bugetară (iată textul complet din scrisoarea de intenţie adresată FMI: „Punerea în aplicare a măsurilor (inclusiv cu o hotărâre favorabilă emisă de către Curtea Constituţională în ceea ce priveşte constituţionalitatea acestora) de pe partea de cheltuieli enumerate la punctele (i-iii) şi a măsurilor de lărgire a bazelor de impozitare va constitui acţiune prealabilă pentru finalizarea evaluării.”)

Pentru prima dată în România se recunoaşte, de către puterea executivă, încălcarea separaţiei puterilor în stat prin faptul că se promite o hotărâre judecătorească a unei instanţe înainte ca aceasta să se pronunţe, în urma cercetării judecătoreşti şi deliberării.

Acest fapt este cu atât mai grav cu cât el este asumat în faţa unei organizaţii internaţionale, ceea ce arată că, azi, fundamentele statutului de drept sunt grav afectate.

În chiar situaţia unei „crize economice profunde”, nu este permisă încălcarea separaţiei puterilor în stat. Dimpotrivă, în situaţii de profundă criză economică, socială şi politică, singura putere capabilă să asigure stabilitate, echilibru, echidistanţă şi să confere substanţă apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, este puterea judecătorească.

Aşadar, prin astfel de obligaţii asumate în mod neconstituţional conform scrisorii de intenţii adresată în luna mai 2010, Guvernul României aduce atingere siguranţei naţionale, ordinii de drept publice şi chiar fundamentelor statului român.

De aceea, intervenţia Parlamentului, pentru a restabili echilibrul şi separaţia puterilor în stat, prin asigurarea echidistanţei necesare a Curţii

II. Fundamentarea juridică a măsurii de restrângere a unor drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor prin invocarea dispoziţiilor art.53 din Constituţia României crează un precedent extrem de periculos şi se poate transforma într-un atentat la statul de drept dacă e folosit în mod abuziv.

Pornind de la principiul legal că magistraţii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii, atragem atenţia asupra pericolului legat de fundamentarea de către Guvern a măsurilor de reducere a cuantumului salariilor, pensiilor şi altor ajutoare sociale pe dispoziţiile art.53 din Constituţia României.

În expunerea de motive a proiectului de Lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar se invocă date de natură financiară, precum şi prognozele efectuate de autorităţile abilitate în domeniu care “conturează imaginea unei crize economice profunde, care poate pune în pericol stabilitatea economică a României şi, prin aceasta, ordinea publică şi siguranţa naţională”.

Tot în expunerea de motive se arată că drepturile a căror restrângere va fi făcută prin măsurile adoptate de guvern sunt cele prevăzute la art.41–dreptul la muncă şi art.47-dreptul la pensie din Constituţia României, iar soluţiile preconizate se integrează în interpretarea dată de Curtea Constituţională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului conceptelor de „ordine publică” şi „siguranţă naţională” şi respectă principiul proporţionalităţii măsurii restrictive în raport cu scopul legitim urmărit.

Din perspectiva respectării dispoziţiilor legii fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerăm că actele supuse spre aprobare parlamentului în procedura asumării răspunderii guvernului sunt neconstituţionale pentru considerentele pe care le vom expune în cele ce urmează:

1.-invocarea din nou a dispoziţiilor art.53 din Constituţie pentru a fundamenta măsurile de diminuare a cuantumului drepturilor salariale, a pensiilor şi a altor prestaţii sociale denotă o atitudine extrem de periculoasă din partea puterii executive, ce se poate transforma într-un atac la statul de drept prin restrângerea exerciţiului drepturilor cetăţenilor.

În acest sens, din chiar argumentele reţinute de Curtea Constituţionala în considerentele Deciziei nr.1.414 din 4 noiembrie 2009 rezultă că „de esenţa legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi este caracterul excepţional şi temporar ai acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepţie, dacă nu există o altă soluţie pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol”.

În plus, Curtea Constituţionala a statuat expres că „este sarcina statului să găsească soluţii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică şi socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autorităţile şi instituţiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporţională cu situaţia invocată de iniţiatorul proiectului de lege. Dimpotrivă, eventuala intervenţie legislativă în sensul prelungirii acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor publice.

Întrucât o astfel de măsura de restrângere a dreptului la muncă a fost deja luata în cursul anului 2009, iar ea este reiterată acum sub altă formă, dar cu acelaşi efect al diminuării cuantumului salariilor şi  indemnizaţiilor, ea nu se mai supune condiţionalităţilor impuse de Curtea Constituţionala pentru a nu contraveni literei şi spiritului legii fundamentale.

În plus, Guvernul este obligat la acest moment să arate în mod clar care sunt măsurile de natură economică şi socială pe care le-a luat de la finele anului 2009 şi până în prezent pentru a contracara efectele crizei economice, cu atât mai mult cu cât potrivit dispoziţiilor art.47 alin.1 din Constituţie, statul este obligat să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent prin masuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială.

Invocarea în acest context a Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 1 iulie 1967 pronunţată în cauza Lawless c/ Irlande, care se referă la posibilitatea adoptării de măsuri derogatorii de către state de la dispoziţiile convenţiei in situaţii excepţionale. Curtea a apreciat că afectarea drepturilor prevăzute de Convenţie sunt permise doar “în caz de război” şi “în caz de pericol public privitor la viaţa naţiunii“. Aceste sintagme desemnează într-adevăr “o situaţie de criză sau de primejdie excepţională şi iminentă, care afectează ansamblul populaţiei şi constituie o ameninţare pentru viaţa organizată a comunităţii statale”.

În aceeaşi hotărâre, Curtea a arătat care poate fi originea pericolului public ce impune măsura derogatorie, şi anume: catastrofele naturale, insurecţia armată sau rebeliunea, războiul internaţional sau lovitura de stat.

Echivalarea situaţiei actuale cu una din aceste situaţii excepţionale prin trimiterea la aceasta hotărâre, este de natura să indică panică populaţiei şi să creeze premisele pentru impunerea unor măsuri care să ducă la anihilarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale specifice democraţiei.

Un guvern responsabil este obligat ca mai întâi să îşi respecte obligaţiile pe care le are faţă de cetăţenii săi, să ia toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea şi exercitarea neîngradită a drepturilor şi libertăţilor legale de către cetăţenii săi şi să nu uzeze de situaţiile de excepţie prevăzute de Constituţie sau legile ţării decât atunci când sunt absolut justificate, orice abuzare de astfel de situaţii lovind la temelia statului de drept.

Securitatea naţională nu există fără securitate juridică. Nu este corectă interpretarea guvernului în sensul că doar serviciile de securitate şi  armata  reprezintă securitatea naţională, întrucât apărarea drepturilor fundamentale ale omului face parte integrantă din strategia de securitate naţională, iar istoria a demonstrat legătura între negarea drepturilor omului şi marile catastrofe al omenirii

Alături de piaţa internă, Uniunea Europeană a configurat respectarea drepturilor fundamentale ale omului ca elemente principale ale spaţiului comun de prosperitate şi pace al cetăţenilor europeni.

Securitatea naţională presupune în primul rând apărarea individuală şi colectivă adică, protejarea populaţiei în cadrul respectării prioritare a drepturilor fundamentale ale omului  şi valorilor care au fundamentat Carta Naţiunilor Unite, Carta drepturilor fundaamntale,  Convenţia Europeană a drepturilor omului 1950, Tratatul Uniunii Europene consolidat,  în vigoare de la 1 decembrie 2009 şi Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene , Constituţia României.

Edificatoare în acest sens sunt dispoziţiile art.1 din Legea 51/1991 prin siguranţă naţională a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economica si politica necesara existentei si dezvoltarii statului national roman, ca stat suveran, unitar, independent si indivizibil, mentinerii ordinii de drept, precum si climatului de exercitare neingradita a drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, potrivit principiilor si normelor democratice statornicite prin Constitutie.  Tocmai promovarea in forta a unor reglementari ce limiteaza drepturile si libertatile fundamentale, ce limiteaza functionalitatea statului de drept si autoritatea justitiei, precum si neluarea unor masuri de politica economica si sociala adecvate pentru  contracararea cauzelor  crizei economice, pot fi considerate actiuni ce aduc atingere nemijlocit sigurantei nationale,

2. Încălcarea caracterului temporar al măsurilor de restrângere a drepturilor cetăţeneşti

De esenţa unei măsuri temporare este limitarea duratei de aplicare a acestei masuri, cu consecinţa firească a încetării efectelor ei la expirarea duratei de aplicare. Or, din chiar expunerea de motive a proiectului de act normativ precum şi din declaraţiile publice făcute de premier şi de unii miniştrii ai guvernului, rezultă foarte clar că la data de 01.01.2011 drepturile salariale, pensiile şi celelalte prestaţii sociale care sunt supuse reducerilor în baza acestui act normativ nu vor reveni în mod automat la cuantumul actual, cel dinainte de aplicarea măsurilor de reduce, ci sunt supuse unor noi condiţionalităţi, (adoptarea unor  politici sociale şi de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare) ceea ce le conferă practic un caracter definitiv.

3. Atingerea dreptului in substanţa sa ca urmare a reducerii considerabile a cuantumului drepturilor salariale, a pensiilor si a celelalte prestaţii sociale vizate de acest proiect de act normativ.

Fără a nega posibilitatea legală de opera modificări în privinţa cuantumului drepturilor salariale, reamintim că jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. evidenţiază că este extrem de important ca prin modificările aduse cuantumului drepturilor vizate să nu se ajungă la o afectare a respectivelor drepturi în substanţa lor.

În acest context, diminuările aduse salariului şi celorlalte drepturi salariale trebuie să fie rezonabile, o reducere substanţială a cuantumului acestora putând fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a însuşi dreptului fundamental la muncă.

Din acest punct de vedere, măsura de reducere a cuantumului drepturilor salariale cu 25% este criticabilă şi din acest punct de vedere, astfel că acest aspect trebuie avut în vedere la momentul la care parlamentul se va pronunţa asupra actului normativ adoptat de guvern şi ulterior, de către Curtea Constituţională, în procedura verificării constituţionalităţii.

Puterea executivă nu beneficiază de puteri speciale,  cum este  cel de expropriere a pensiei sau salariului.  Executivul este ţinut să asigure pacea şi securitatea cetăţenilor, obligaţia principală fiind aceea de a contribui la soluţionarea crizei prin măsuri economice şi prin respectarea măsurilor asumate în faţa Comisie Europene.

Practica exproprierii sau anulării totale sau parţiale a dreptului la pensie şi la salariu reprezintă violarea drepturilor fundamentale şi contravine măsurilor de acordare a asistenţei financiare convenite cu, Comisia Europeană.

III. Ignorarea şi nesocotirea de către puterea executivă a caracterului executoriu al hotărârilor judecătoreşti

Respectarea hotărârilor judecătoreşti şi asigurarea executării acestora este de esenţa unui stat de drept, iar încălcarea caracterului executoriu al hotărârilor judecătoreşti deschide calea arbitrarului şi abuzului împotriva cetăţenilor.

Considerăm că la acest moment se impune o reacţie puternică din partea magistraţilor faţă de acţiunile şi atitudinile reprezentanţilor puterii executive prin care este subminată autoritatea puterii judecătoreşti prin ignorarea sau chiar încălcarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile pronunţate de instanţele judecătoreşti.

În acest sens, reamintim ca la data de 20 mai 2010 s-a publicat O.U.G. nr. 45/2010 prin care Guvernul reeşalonează la plată în anii 2012, 2013 şi 2014 sumele prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, după ce anterior prin O.U.G. nr.71/2009 reeşalonase plata acestora pentru anii 2010, 2011, 2012.

Este vorba de sumele de bani datorate de către angajatori (instituţii publice) funcţionarilor publici, cadrelor didactice, poliţiştilor, magistraţilor, personalului auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete etc.  Aşadar, Guvernul -o entitate fără nicio calitate procesuală în litigiile dintre angajaţi şi angajatori- a stabilit modalitatea de executare a hotărârilor judecătoreşti irevocabile, arogându-şi atribuţii pe care numai instanţele judecătoreşti le au în a stabili termene de graţie, şi fără nicio convenţie pentru aceasta cu creditorii. În acest fel Guvernul a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat şi autoritatea justiţiei, făcând inutilă pronunţarea hotărârilor judecătoreşti în care părţi sunt instituţii statale.

Prin declaraţiile publice făcute de reprezentanţi ai puterii executive se pune o presiune inadmisibilă întru-un stat de drept asupra magistraţilor, prin inducerea la nivel public a ideii responsabilităţii magistraţilor pentru eventuala intrare a României în incapacitate de plată.

În această categorie, se includ declaraţiile publice făcute de ministrul finanţelor, d-nul Sebastian Vlădescu, care într-una din ieşirile sale publice a afirmat că în ipoteza în care instanţele judecătoreşti vor admite cererile pe care cetăţenii le vor promova împotriva măsurilor luate de executiv prin pachetul de acte normative pe care îşi asumă acum răspunderea, instanţele judecătoreşti îşi asuma riscul intrării României în incapacitate de plată.

Tot astfel, în luna martie a anului 2010, în cadrul unor întâlniri în ţară cu magistraţii, ministrul justiţiei, d-nul Cătălin Marian Predoiu a atras atenţia magistraţilor asupra modului în care aceştia „soluţionează procese cu statul”.

Aceste declaraţii încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi al independenţei structurale a justiţiei, aşa cum este el stabilit intr-o vastă jurisprudenţă a C.E.D.O[1] şi reprezintă un atac direct la drepturile şi libertăţile cetăţenilor, cărora li se transmite din partea puterii executive mesajul subordonării justiţiei faţă de puterea judecătorească şi li se induce o stare de neîncredere în justiţie, reprezentând totodată o presiune asupra corpului profesional al magistraţilor.

Puterea judecătorească şi fiecare magistrat în parte reafirmă că îşi va onora obligaţiile de a veghea la respectarea supremaţiei  Constituţiei şi a legilor ţării şi de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor în România.

IV. Încălcarea statutului magistraţilor prin operarea de reduceri ale indemnizaţiilor si prin desfiinţarea pensiei de serviciu.

Asumarea răspunderii Guvernului în Parlament are ca scop măsuri de austeritate bugetară, asumate ca fiind temporare, prin scrisoarea de intenţie adresată FMI.

În niciun text al acestei scrisori nu se preconizează obligaţia luării unor măsuri în domeniul pensiilor, în afară de reducerea unui procent de 15% pentru pensiile aflate în plată.

Din acest punct de vedere, cu atât mai mult cu cât aşa – numitul proiect de lege al reformei pensiilor se află într-o fază avansată de dezbatere în Parlament, Guvernul României abuzează nejustificat de această asumare a răspunderii în sensul în care deşi nu îşi asumă obligaţii faţă de FMI prin scrisoarea de intenţie, totuşi declară că-şi asumă răspunderea pe un proiect de lege care se dezbate în Parlament.

Cu alte cuvinte, Guvernul României încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi în ce priveşte puterea legiuitoare în ce priveşte proiectul măsurilor privind stabilirea pensiilor. De asemenea, Guvernul României în mod nereal declară că asumarea răspunderii are la bază asumarea obligaţiilor faţă de FMI, din moment ce astfel de obligaţii nu sunt cuprinse în scrisoarea de intenţie.

Este indubitabil că dispoziţiile proiectului de lege analizat atrag o modificare definitivă a regimului juridic al pensiilor în curs, acordate în baza legii vechi cu încălcarea clară a principiului neretroactivităţii legii.

Jurisprudenţa Curţii Constituţională este relativ constantă în constatarea imposibilităţii aplicării unei recalculări pe baza unei legi noi a pensiilor deja aflate în plată cu afectarea în sens negativ a acestora şi implicit cu efectul pierderii unor drepturi deja câştigate.

Amintim în acest sens Decizia nr.4612.02./2002 , Decizia nr. 375/2005, Decizia nr. 57/ 2006.

Curtea Constituţională a reţinut în mod clar şi neechivoc că „In cazurile in care din recalculare rezulta un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar daca noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda in continuare pensia anterior stabilita si aflata in plata, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior ( Decizia nr. 375/2005).

În ceea ce priveşte abrogarea în sine a pensiilor speciale, reamintim că şi această măsură a făcut în trecut obiectul controlului de neconstituţionalitate, concluzionându-se că o astfel de măsură este neconstituţională.

Decizia 20 din 20 februarie 2000, publicată în M.Of nr.72/2000 că este neconstituţional art.198 din legea privind sistemul public de pensii prin care se abroga art.103 din Legea nr.92/1992 ce reglementa pensia specială a magistraţilor.

Astfel prin decizia menţionată se statuează că  :” Constatând că exista elemente care diferenţiază regimul de pensionare al militarilor şi al magistraţilor de regimul general al pensiilor asigură un tratament juridic specific celor două categorii de asiguraţi, Curtea Constituţională reţine că instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii şi magistraţii.

Curtea face de asemenea trimitere în justificarea acestui tratament diferenţiat la riscul pe care-l implică exercitarea celor două profesii, având un rol esenţial în respectarea drepturilor omului , a ordinii publice, a valorilor statului de drept şi reţine încălcarea exigenţelor documentelor internaţionale şi a jurisprudenţei CEDO prin nerespectarea drepturilor magistraţilor în considerarea importanţei rolului magistraţilor în apărarea statului de drept.

În concluzia Curtea a stabilit în decizia citată că tratamentul diferenţiat şi reglementarea specială a pensiei magistraţilor se impune ca o necesitate pentru apărarea statutului acestuia nu ca un privilegiu ci ca o compensare pentru toate inconvenientele severe ale funcţiei, pentru riscul pe care-l implică exercitarea funcţiei, magistratul având un rol fundamental în apărarea ordinii de drept, o asemenea protecţie specială fiind justificată şi de exigenţele impuse de documentele internaţionale care vizează statutul magistraţilor cât şi de jurisprudenţa CEDO.

Documente internaţionale ce reglementează statutul magistraţilor, documente asumate şi de România, prevăd că  un element esenţial al asigurării independenţei magistratului îl reprezintă şi dreptul la o indemnizaţie şi o  pensei adecvată care trebuie să fie garantat prin lege.

Astfel “Principiile fundamentale privind independenţa magistraturii“, adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor (Milano, 26 august – 6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, care prevăd în mod expres prin art. 11 că “durata mandatului judecătorilor, independenţa acestora, siguranţa lor, remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de muncă, pensiile şi vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege”.

-  “Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor“, adoptată la 13 octombrie 1994 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, a stabilit, printre alte importante măsuri pe care statele membre urmează să le adopte, şi pe aceea “de a veghea ca statutul şi remuneraţia judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi a responsabilităţilor pe care şi le asumă”.

- art. 6.4 din “Carta europeană privind statutul judecătorilor“, adoptată în anul 1998, prevede că “În mod special, statutul garantează judecătorului sau judecătoarei care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională“.

- art.13 alin 3 şi 4 din  “Statutul Universal al Judecătorului “ adoptat la Uniunea Internaţională a Magistraţilor, la Taipei in 1999 prevede că:” Judecătorului îi este permis să iasă la pensie şi să primească o pensie corespunzătoare categoriei sale profesionale.”

Toate documentele internaţionale amintite fac aşadar referire la  obligaţia statelor de a asigura magistraţilor indemnizaţii şi  pensii speciale, condiţii în care atitudinea Guvernului României faţă de aceste aspect este extrem de gravă.

Reamintim Guvernului că aceste obligaţii îi revin nu numai în virtutea unor reglementări internaţionale, ci în baza unor legi interne, pe care executivul are obligaţia constituţională de a le pune în aplicare.

Prevederile Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt elocvente în acest sens, le reamintim Guvernului, pentru o mai bună analiză:

Art. 73. – Stabilirea drepturilor judecătorilor şi procurorilor se face ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea şi complexitatea funcţiei de judecător şi procuror, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii şi urmăreşte garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora.

Art. 74. – (1) Pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi cu alte criterii prevăzute de lege.

(2) Drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială.

  1. V. Nesocotirea sistematică a voinţei puterii judecătoreşti

Anul trecut în perioada 7.04.2009-28.09.2009 s-a desfăşurat cel mai amplu protest din istoria justiţiei romane, ca urmare a unei subfinanţări cronice a sistemului judiciar şi în condiţiile unei reglementari haotice a drepturilor magistraţilor. Reacţia corpului profesional faţă de degradarea fără precedent, pe parcursul anului 2009, a statutului profesional şi economic al judecătorilor, a fost fermă, solidară şi omogenă la nivelul tuturor instanţelor judecătoreşti din România, începând cu Înalta Curte de Casaţie si Justiţie. Protestul puterii judecătoreşti a arătat clasei politice şi societăţii în ansamblu ca independenţa justiţiei, ca valoare inviolabila a statului, nu este o chestiune negociabila între decidenţii publici, ci este un imperativ al statului de drept.

Principalele revendicări au fost: recunoaşterea justiţiei drept domeniu strategic de interes naţional, administrarea bugetului instanţelor nu de către Ministerul Justiţiei, ci de către ICCJ; înlăturarea discrepantelor si discriminărilor privind salarizarea magistraţilor şi personalului auxiliar; readucerea la bugetele instanţelor a sumelor încasate drept taxe de timbru şi timbru judiciar; garantarea unui statut stabil şi predictibil al magistratului, respectând standardele internaţionale în materie; stabilirea unui prag minim de 1% din PIB pentru bugetul instanţelor şi parchetelor; respectarea hotărârilor judecătoreşti; încheierea unui Pact pentru justiţie intre cele trei puteri.

Acel protest a culminat cu sistarea activităţii instanţelor şi parchetelor în luna septembrie a anului 2009.

Protestul din 2009 a fost suspendat ca urmare a constituirii prin Hotararea nr.34/2009 a camerelor reunite ale Parlamentului a Comisiei speciale pentru analizarea crizei intervenite în funcţionarea justiţiei care îşi propunea să explice cauzele crizei, să propună soluţiile adecvate, şi să susţină încheierea unui Pact intre cele trei puteri ce urma sa constituie punctul de plecare al oricărei strategii viitoare in domeniul reformei justiţiei. Convenţia puterilor legislativă, executivă şi judecătorească privind separaţia şi echilibrul acestora în stat (Pactul Naţional pentru Justiţie) trebuia să reunească cele trei puteri sub semnul colaborării şi echilibrului constituţional, precum si în vederea identificării unor soluţii imediate, pe termen mediu şi pe termen lung de rezolvare a gravei crize prin care trece statul de drept, în primul rând de natură legislativă, dar şi prefigurarea unor soluţii de natură administrativ tehnică pe care ar trebui să le adopte celelalte două puteri pentru asigurarea independenţei puterii judecătoreşti şi a echilibrului interinstituţional între puterile statului.

În data de 30 martie 2010 Raportul Comisiei comune speciale a fost respins de către Parlament, întrunind doar 46 de voturi “pentru” raport, 108 voturi “împotriva” şi o abţinere, deşi parlamentarii au fost într-o situaţie evidentă de lipsă de cvorum.

Nu numai modalitatea în care a decurs votarea, ci şi faptul că acest raport s-a respins fără nici un fel de dezbatere şi fără invitarea reprezentanţilor justiţiei, denotă modul demagogic în care sunt tratate aspectele legate de justiţie.


[1] Autoritatea executiva nu poate sa solutioneze ea insasi, definitiv sau irevocabil, niciun proces, sa impiedice cursul judecatii sau sa se opuna executarii hotararilor judecatoresti (CEDO, hotararea Hirschhorn vs. Romania, din 26 iulie 2007; hotararea Sandor vs. Romania din 24 martie 2005, hotararea Sacaleanu vs. Romania din 6 septembrie 2005). Ministrul nu poate emite circulare sau instructiuni cu privire la solutionarea anumitor cauze. Puterea judiciara nu poate sub nicio forma sa tolereze avertismentele, obiectiunile, dezaprobarile, sugestiile sau solicitarile puterii executive cu privire la modalitatea in care cauzele sau un anumit tip de cauze sunt solutionate. Standardele Minime de Independenta Judiciara, adoptate de International Bar Association (1982, New Delhi) prevad ca ministrii nu vor exercita nici un fel de presiuni asupra judecatorilor nici vadit, nici in secret si nu vor face declaratii care afecteaza negativ independenta judecatorilor, priviti individual sau a puterii judecatoresti, ca intreg (pct. 16). Interventiile autoritatilor guvernamentale, ale sefului Statului intr-o procedura in curs, oricare ar fi motivele invocate pentru a le justifica, pot sa fie incompatibile cu independenta tribunalelor, prin continutul si modalitatea in care ele sunt exercitate. Oricare ar fi impactul real al unor asemenea interventii asupra derularii procedurii, in mintea justitiabililor pot trezi suspiciuni obiective privind independenta justitiei. Acestea releva „o lipsa de respect fata de puterea judiciara” (CEDO, hotararea Sovtransavto Holding vs. Ucraina din 25 iulie 2002). Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca o decizie a ministerului privatizarii ucrainean prin care se suspenda executarea silita a unor hotarari judecatoresti impotriva unui combinat industrial reprezinta atat o atingere grava a dreptului de acces la justitie, cat si o lipsa de independenta a justitiei, a carei activitate este perturbata grav de executiv.


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/jurindbd/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273