Justitia din spatele cazului “Voicu”

By | martie 22, 2010

jud. Horatius Dumbrava, Adrian Neacsu, Cristi Danilet

Cazul „Voicu” are potentialul devastator al unui tsunami pentru justitia romana ce se va produce inevitabil in lipsa unei reactii imediate si ferme din partea corpului judiciar. Pentru magistrati tacerea inseamna acum, mai mult ca niciodata, nu discretie izvorata din obligatia de rezerva, ci complicitate tacita la comportamente deviante. In situatii exceptionale, precum cea de fata, pentru supravietuirea principiilor etice ale profesiei de magistrat se impune nu doar afirmarea lor, ci intarirea acestora prin gesturi explicite si ferme de delimitare si condamnare. Aceasta pentru a atrage atentia ca magistratii, in marea lor majoritate profesionisti, se delimiteaza de cazurile izolate de magistrati incorecti si conduite inadmisibile.

Trebuie precizat ca nicaieri in aceast material nu vorbim de fapte dovedite, ci doar de aparenta lor publica, asa cum a fost construita prin devoalarea unor stenograme in presa, precum si de persoane aflate pe deplin sub protectia juridica a prezumtiei de nevinovatie si chiar a celei morale de onorabilitate.

De ce tac magistratii? Justificarea rezistentei colective a magistratilor, ancorati de altfel intr-o lunga istorie a pasivitatii in raport cu afirmarea propriei conditii de reala putere constituita in stat, este aceea ca justitia este atacata pe nedrept din toate partile; ca celelalte puteri isi doresc subordonarea si supunerea judecatorilor; ca mass media saboteaza fundamentul democratic al statului crucificand magistratii pe nedrept si generalizand cazurile particulare in interesul senzationalului; ca printr-un plan concertat si mai degraba ocult se intentioneaza slabirea autoritatii si prestigiului singurei puteri a carei menire este mentinerea echilibrului si a pacii sociale in societatea romaneasca.

Oare asa sa fie? Lipsa de incredere in justitie sa isi aiba originea doar in exteriorul profesiei? Cazul intens mediatizat in aceste zile arata clar ca magistratii trebuie sa accepte ca atacurile pot veni si din interiorul profesiei. Ca turpitudinea, lasitatea, servilismul unor magistrati isi au izvorul in tocmai deficitul lor personal de etica si nu numai in faptul ca sunt constransi, fara optiunea rezistentei, de elemente exterioare profesiei.

Cel mai mare si concret pericol la adresa independentei justitiei il constituie caracterul coruptibil al magistratului insusi. Fata de politicieni ori fata de presiunea grupurilor sociale, economice si de interese, ne putem izola, singuri sau colectiv, prin apelul la forta nenegociabila a statutului nostru; corpul profesional este insa total expus si lipsit de aparare in fata  tradarilor etice din interior si a cedarilor mercantile la nivel individual.

Fermitatea reactiei si intransigenta condamnarii trebuie sa fie aceeasi atat fata de atacurile din exterior la adresa independentei, cat si fata de cele din interior, care sunt mult mai oculte si mai josnice. Acele cazuri, izolate desigur, dar reale, de trafic al integritatii profesiei la adapostul luptei solidare a corpului profesional pentru apararea prestigiului si inviolabilitatii justitiei, trebuiesc expulzate, blamate, tratate fara nicio indulgenta.

Implicatii asupra imaginii. Daca suntem sinceri pana la capat si dorim, asa cum am afirmat pe parcursul intregului protest desfasurat in anul 2009, sa fim un corp profesional de elita, independent si curat, atunci trebuie sa ne delimitam si sa asanam  comportamentele toxice din sistem.

Negocierea individuala pentru profit, material sau de influenta, a integritatii profesiei submineaza insusi fundamentul luptei pentru independenta justitiei. Oare ce crede un observator neutru cand, dupa ce afla prin canalele oficiale ca, intr-un gest de maxima demnitate, magistratii si-au trimis reprezentanti in Parlament unde si-au prezentat in mod transparent si public problemele de sistem si au purtat astfel discutii cu celelalte puteri in stat, negociind solutii si remedii in limitele constitutionale, asadar oare ce crede acest observator care, nu peste mult timp, afla din transcrierea unor convorbiri telefonice publicate de mass media ca sunt si magistrati care discuta in mod obisnuit pe sub masa cu politicieni ori oameni de afaceri despre dosare si afaceri judiciare?! Oare nu este tentat sa considere primul demers ca fiind unul ipocrit, coborand totul in derizoriu?

Pentru a salva imaginea unei profesii, care ea insasi se percepe ca fiind una de elita, avand la baza un inalt profesionalism si etica intransigenta, ne intrebam cum ar trebui sa se procedeze in astfel de situatii? Caci daca corpul judiciar nu reactioneaza si nu gaseste rapid raspunsuri ferme si clare se va ajunge la afundarea in derizoriu a principiilor de etica si morala pe care magistratii le vehiculeaza.

Reactia CSM. Faptele in care este implicat un senator al Romaniei, Catalin Voicu, fata de care Directia Nationala Anticoruptie a demarat si desfasoara o ampla ancheta specifica, sunt cunoscute publicului inca din luna decembrie 2009. Totodata, presa si comunicarile institutionale ale DNA au relevat faptul ca in scandal sunt implicati si magistrati. Consiliul Superior al Magistraturii ar fi trebuit sa reactioneze chiar in luna decembrie 2009 prin demararea anchetei disciplinare cu privire la acesti magistrati. Independent de ancheta desfasurata de DNA, pentru a apara reputatia marii majoritati a magistratilor, ce asistau neputinciosi la desfasurarea unor evenimente in care erau si ei tarati, fara voie, era necesar ca CSM sa fi dispus demararea procedurilor disciplinare. Sau cel putin sa fi avut o pozitie oficiala de delimitare de practicile situate in afara statutului magistratilor si a codului deontologic.

Se vede insa ca CSM, organism special construit constitutional pentru a apara independenta justitiei, reputatia magistratilor, inclusiv de a o apara de comportamentul deviant al unor magistrati, are ca prioritati cu totul altceva decat acest scandal ce tinde a compromite iremediabil profesia de magistrat. Preocuparile CSM in momentul de fata sunt: cine si cum ar trebui sa ocupe functiile de conducere, daca mai pot sau nu candida membrii actualului CSM pentru un al doilea mandat la CSM, transformarea unor posturi de grefieri si de soferi de pe la instante si parchete etc.

Reactia tardiva a CSM este de neinteles. Iar scandalul de la varful justitiei romane, inca neconsumat integral, consfinteste in mod evident esecul politicilor de recrutare a judecatorilor la ICCJ, care de ani de zile au loc netransparent si arbitrar, precum si a evaluarii profesionale absolut formale a magistratilor. Fiecare judecator ajuns la instanta suprema a primit girul profesional si moral al CSM, improvizat in comisie de examinare, spre nedumerirea corpului profesional.  Dezinteresul CSM intareste suspiciunile si ingrijorarea cu privire la posibilitatea folosirii procedurii de promovare la ICCJ pentru a rasplati obedientele, pentru a intari centrele de putere si influenta, ori pentru a asigura o retragere a actualilor membri CSM sau staff-ului tehnic al acestuia la iminenta incetare a actualului mandat.

Cazul Voicu are potentialul de a explica publicului, chiar si numai la nivelul aparentei, si resortul real al intarzierilor in definitivarea criteriilor de performanta agreate cu Comisia europeana in cadrul mecanismului de cooperare si verificare privind justitia. Cine mai poate acorda incredere presupuselor eforturi care se fac la nivelul ICCJ pentru unificarea practicii judecatoresti, implicit pentru introducerea caracterului partial previzibil al solutiilor judecatoresti? Pai, intr-un sistem judiciar in care judecatorii nu s-ar mai bucura de libertatea absoluta de a interpreta original legea, urmand a fi nevoiti sa se supuna disciplinei jurisdictionale si sa-si justifice public orice abatere de la o jurisprudenta constanta si imobila, acestia si-ar pierde libertatea de a-si trafica nelimitat propria incorectitudine. Unificarea practicii judiciare prin efectul legii ar fi cel mai eficient mijloc de prevenire a coruptiei. Eficienta mai mare nu poate avea decat integritatea individuala, pusa deocamdata, pana vom avea solutii definitive, sub semnul suspiciunii la nivelul ICCJ.

Reactia asociatiilor profesionale. Asociatiile profesionale s-au implicat foarte activ in apararea drepturilor si statutului profesiei de magistrat, lucru reflectat pe deplin pe parcursul protestului anului 2009. Statutul magistratului este construit pe conceptul central al independentei sistemului de justitie si al independentei magistratilor, aceasta insemnand ca magistratii nu se supun niciunei influente din exterior in ce priveste activitatea specifica profesiei si, bineinteles, ca se opun unei astfel de influente.

Dar cel putin unul dintre judecatorii asupra carora planeaza suspiciuni este membru marcant al Asociatiei Magistratilor din Romania, cea mai veche asociatie profesionala din justitie. Sub coordonarea acestui judecator asociatia a publicat ghiduri de etica profesionala pentru magistrati, cu pretentia legitima de autoreglementare a deontologiei, aspect care nu poate fi gestionat de CSM – cu rol preponderent de instanta disciplinara. Si atunci ne punem intrebarea fireasca: care sunt criteriile etice ale profesiei promovate de asociatiile profesionale pentru proprii sai membrii; care sunt standardele integritatii propuse pentru restul corpului profesional si chiar a societatii; care este reactia adecvata a colegilor de asociatie fata de un asemenea magistrat?

Asociatiile profesionale ale magistratilor, altadata atat de active in comunicate, luari de pozitie in cazurile in care unul dintre magistrati sau profesia era atacata de politicieni sau mass media, au ales, cu exceptia recenta dar importanta a UNJR,  sa taca. Contraproductiva tacerea de pana acum, de neinteles pentru ca lipsa de reactie nu conduce la altceva decat la culpabilizarea unei profesii intregi. Si mai dureros este faptul ca prin astfel de eschivari se arunca o pata de neincredere asupra revendicarilor din anul 2009, iar afirmarea unor principii de independenta si inamovibilitate nu par altceva decat balmajeli menite pentru a amagi exteriorul.

Falsa iluzie: exteriorul ne percepe asa cum actionam sau nu actionam – profesie care lupta eficient pentru bani si tace atunci cand, prin cativa magistrati, este culpabilizata. O reactie de delimitare fata de practici care nu fac cinste profesiei ar arata ca intr-adevar justitia a ajuns unde-si doresc multi dintre magistrati, adica o reala coloana vertebrala a societatii romanesti. Aici nu este vorba de comportamentul de natura penala (ce nu este inca stabilit, prezumtia de nevinovatie fiind valoarea absoluta aparata de orice magistrat), ci de comportamentul etic al magistratului, de modul in care magistratul, in viziunea asociatiilor profesionale, ar trebui sa reactioneze ipotetic in situatii ca cele dezvaluite de mass media. O presiune pozitiva a asociatiilor profesionale pe astfel de coordonate ar putea schimba imaginea, si asa sifonata, ca in sistem se aranjeaza dosare la comanda oamenilor politici sau a oamenilor de afaceri. Dovada ca nu este tocmai asa este chiar denuntul pe care un judecator al ICCJ se pare ca l-a facut in cauza „Voicu”, element care ar fi trebuit sa atraga atentia asociatiilor profesionale. Pe cine aparam, ca asociatii profesionale, mai ales cand prin contagiune suspiciunile se pot intinde in mod nemeritat si asupra celei ai caror membri fac obiectul campaniei de presa? Pe colegii, putini la numar, ce se preteaza, ca aparenta si acuzatie publica, la aranjamente de dosare? Pe cei care denunta astfel de presiuni? Chiar nu intereseaza asociatiile profesionale astfel de dileme etice? Sunt poate mai importante castigurile salariale si lupta pentru pensii speciale?

Reactia magistratilor implicati In scandalul mediatic legat de senatorul Voicu, subiect al scandalului sunt si cativa magistrati. Aici nu intra in discutie presupusele fapte penale, neexistand nici un fel de vinovatie in acest moment, ci cum s-au comportat sau cum ar fi trebuit sa se comporte acesti magistrati, in primul rand in raport cu tagma profesionala din care fac parte, si, mai apoi, cu exteriorul. Colegii magistrati, subiect al scandalului mediatic, au ales sa taca, sau sa afirme ca „telejustitia” nu este justitie.

Este adevarat ca „telejustitia” nu face dreptate. Dar ea, „telejustitia”, semnaleaza posibile comportamente etice indoielnice ce se cer urgent explicate, inclusiv de cei implicati, fie prin a afirma fara echivoc ca nimic din ce se spune la „telejustitie” nu este adevarat, fie ca e partial adevarat, adevarul fiind insa trunchiat, fie ca e totul adevarat, dar ca acest adevar nu are nimic in afara eticii profesionale, si asta tocmai pentru a indica, ferm si la obiect, ca justitia nu a fost implicata in faptele alegate de mass media si comentatori.

Avand in vedere ca cel putin unul din magistrati are o functie foarte importanta de conducere, era esential ca acesti magistrati sa fi explicat colegilor lor  magistrati ce s-a intamplat. Oare cum se simte un tanar judecator auzind acuzatii extrem de grave la adresa unor colegi de-ai lui cu functii foarte inalte, decat ca fara vina sa face parte dintr-o cooperativa?

Si oare, pornind de la prezumtia ca nu s-a intamplat nimic in afara eticii profesionale, dar atunci cand in spatiu public apar acuzatii foarte grave, nu este normal ca, pentru a fi confirmata prezumtia, cei acuzati sa explice fie Colegiului Inaltei Curti de Casatie si Justitie (colegii lor pana la urma), fie chiar sa renunte pe perioada desfasurarii anchetelor la functiile de conducere, tocmai pentru a arata ca ei se pun la dispozitia colegilor lor, pana la finalizarea anchetei disciplinare, neavand nimic de ascuns?

Care este viitorul profesiei noastre intr-o astfel de valtoare a unor evenimente in care justitia apare ca fiind in cardasie cu persoane din alte structuri constitutionale ale statului?

Este importanta reactia hotarata de delimitare fata de astfel de practici, ca cele relevate de mass media in ultimele zile, si care sa vina din partea oficialitatilor autoritatii judecatoresti (CSM prin membrii sai, dar si prin Inspectia Judiciara), precum si a asociatiilor profesionale?

Cum se poate spala rusinea pe care zilele astea o traiesc, suntem convinsi, toti magistratii? Putem spune public: „noi nu suntem asa, ci suntem corecti, cinstiti si facem dreptate!”? Putem face asta? Suntem in stare?


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/jurindbd/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273