Nu există hotărâri judecătorești relevante

By | august 21, 2013

Hotărârile judecătorești trebuie publicate integralnecondiționat, în forma lor completă șioriginală, fără vreo modificare care vizează editarea sau cosmetizarea lor. Consider drept o ipocrizie instituțională procesul de selectare a hotărârilor judecătorești în vederea publicării doar a celor relevante. Nu există hotărâri relevante. În contextul în care nu numai că jurisprudența nu este izvor de drept, dar practica judecătorească în general este haotică la nivelul instanțelor noastre, în cel mai propriu sens al termenului, pretenția de a controla accesul avocaților și al publicului doar la hotărârile “importante” este o formă de refuz al transparenței. Sistemul judiciar nu poate decela singur jurisprudența relevantă pe care o produce, pentru singurul considerent că acesta nu are autoritate, în primul rând, în fața judecătorilor. Nu există hotărâri respectate de o majoritate importantă a judecătorilor. Orice poate fi contrazis, orice soluție contrară este posibilă oricând. Atâta vreme cât nici măcar jurisprudența instanței supreme nu este acceptată fără critică, general și în mod unitar de judecători, cu excepția, dar și aici cu limite, a recursurilor în interesul legii, cred că este evident că orice formă de pre-selectare a hotărârilor judecătorești ce urmează a fi aduse la cunoștința publicului este artificială.

Încă din 2009 am creat, susținut și consacrat, sper definitiv, principiul accesului liber, general și gratuit la hotărârile judecătorești, ca o contrapondere la practicile restrictive ale conducătorilor sistemului judiciar. Valorile noii concepții privind accesibilitatea în practică a hotărârilor judecătorești sunt asumate astăzi explicit, deși, în mare parte, doar formal de vreme ce încă suntem, din punct de vedere practic, în situația din 2009, de autoritățile publice din România, fie că este vorba de Consiliul Superior al Magistraturii ori de Ministerul Justiției. Mai mult, publicarea hotărârilor judecătorești pe internet constituie, la acest moment, o obligație asumată de statul român în contextul Mecanismului de cooperare și verificare a progreselor înregistrate după aderare în domeniul reformei justiției și a luptei împotriva corupției.

Potrivit principiului accesului liber, general și gratuit la hotărârile judecătorești, cetățenii au dreptul să cunoască orice hotărâre judecătorească pronunțată de instanțele din România, indiferent de gradul lor, iar autoritățile au obligația să garanteze exercitarea acestui drept prin publicarea în mod gratuit și integral a tuturor hotărârilor judecătorești pronunțate, în forma lor originală, fără vreo altă intervenție, decât eliminarea datelor cu caracter personal.

Potrivit art. 127 din Constituția României, toate ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile anume prevăzute de lege. Potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, pronunțarea hotărârilor se face în ședință publică. Caracterul public prin definiție al dezbaterilor purtate în fața instanțelor, precum și al hotărârilor luate de acestea, dau expresie principiului fundamental într-o democrație după care justiția se înfăptuiește în societate și pentru societate, iar nuseparat ori deasupra ei.

Accesul la hotărârile judecătorești trebuie să fie integral, fără să fie limitat de instituirea unor criterii subiective de selectare a lor. Hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele de judecată reprezintă documente de interes public prin excelență, caracterul public al activității de soluționare a litigiilor de către instanțe având o importanță majoră pentru funcționarea corectă a statului de drept. Mai mult, punerea la dispoziția publicului a tuturor documentelor produse de sistemul judiciar în exercitarea procesului de înfăptuire a justiției reprezintă un instrument fundamental pentru dezvoltarea dreptului la informare, care este un principiu de bază al democrației. În mod practic, orice hotărâre judecătorească pronunțată de sistemul judiciar are aceeași importanță, cel puțin pentru părțile implicate, și reprezintă, în aceeași măsură, materializarea înfăptuirii justiției în România. Gradul de responsabilitate a sistemului judiciar pentru deciziile sale este același, indiferent de nivelul instanței care emite o hotărâre judecătorească sau de faza procesuală în care are loc aceasta. Astfel fiind, publicul are dreptul de a cunoaște orice hotărâre judecătorească, orice demers aparținând unei autorități publice în vederea creșterii transparenței sistemului judiciar trebuind să privească totalitatea hotărârilor pronunțate de o instanță de judecată, altfel spus jurisprudența acesteia.

Hotărârile pronunțate de o instanță judecătorească sunt documente oficiale, a căror modificare este supusă unor reguli stricte. Odată pronunțate și comunicate în formele prescrise de lege, hotărârile judecătorești intră în circulație publică, ele devenind documente asupra cărora nu se mai poate interveni. Publicul are dreptul de a cunoaște hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe în exercitarea atribuțiilor lor publice, exact în forma în care acestea sunt emise, orice intervenție asupra acestora, fie prin prelucrare, fie prin rectificare sau îndreptare, denaturând conținutul dreptului societății la informare. Responsabilitatea pentru întreg conținutul unei hotărâri judecătorești revine, în condițiile legii, judecătorului, completului și instanței care a pronunțat-o, aceasta acoperind atât elementele de fond, care țin de interpretarea și aplicarea legii, cât și elementele de formă.

Hotărârile judecătorești trebuie publicate.

* editorial Monitorul Jurisprudenței nr. 5/2013;


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/jurindbd/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273