Ratarea desemnarii presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie

By | ianuarie 8, 2010

Una din cerintele marginale din toamna ale instantelor judecatoresti se referea la necesitatea organizarii unor audieri publice pentru desemnarea propunerii de presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Se cerea organizarea unei selectii publice reale si alegerea candidatului in urma implicarii instantelor judecatoresti in ansamblu, consultate si asociate efectiv dreptului exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii de a face formal aceasta propunere.

Propunerea instantelor nu s-a bucurat de o atentie sporita din partea presei, interesata mai ales de aspectele materiale ale miscarii revendicative a instantelor. Ea nu s-a bucurat insa nici de atentia Consiliului, cel caruia in fapt, chiar in pragul declansarii procedurii de numire a viitorului presedinte al instantei supreme, i se adresa.

Ca unul din initiatorii acestei propuneri, inedita pentru sistemul judiciar romanesc, consider ca functia de presedinte al ICCJ nu este doar una tehnica si cu continut exclusiv managerial si nu are implicatii doar in ce-i priveste pe judecatorii de la instanta suprema. Potrivit legii, presedintele ICCJ este reprezentantul puterii judecatoresti, adica a tuturor judecatorilor. Incarcatura acestei functii este mai pronuntat una simbolica si de delegat permanent al puterii judecatoresti. Prestatia presedintelui ICCJ afecteaza pe fiecare dintre cei peste 4000 de judecatori din Romania si fiecare dintre acestia ar trebui sa se regaseasca reprezentat pe deplin in evolutia publica in stat si societate a presedintelului. Or, actuala procedura de numire  a presedintelui ICCJ garanteaza putin spre deloc in fata instantelor judecatoresti si a corpului profesional al judecatorilor adecvarea, competentele, calitatile si abilitatile persoanei ce va fi numita.

Un sondaj aproximativ si fara mari pretentii de rigoare stiintifica care se realizeaza zilele acestea printre magistrati arata ca aproximativ 60% dintre cei ce au raspuns sunt de parere ca d-na judecator Lidia Barbulescu ar trebui propusa pentru a doua oara pentru presedintia ICCJ, dupa refuzul presedintelui Romaniei de a o numi in functie. Diferenta de 40% considera ca CSM ar trebui sa faca o noua propunere. Cercetarea nu este una riguroasa si trebuie privita cu maxima retinere, insa este suficient de relevanta in ce priveste evidentierea ezitarii existente in interiorul corpului profesional in acest moment.

Optiunea majoritara poate exprima  adeziunea pentru un principiu: puterea judecatoreasca ar trebui lasata sa-si stabileasca singura reprezentantii, obstructia acestui drept prin exploatarea imperfectiunilor Constitutiei insemnand un amestec neigienic al politicului. Daca pentru functia cea mai inalta in justitie se folosesc alte criterii decat cele care tin exclusiv de vointa si decizia corpului judecatoresc, inseamna ca intreg sistemul judiciar este contaminat de influente straine, de natura politica.

Nu putini insa au vazut in gestul respingerii candidaturii o provocare adresata CSM pentru declansarea unui nou conflict institutional, al carui arbitru ar urma sa fie Curtea Constitutionala. O decizie nefavorabila justitiei, previzibila dupa ce toate  conflictele de natura constituionala intre puterile statului deduse judecarii ei au avut acelasi castigator –  executivul, ar consacra definitiv dreptul suveran al presedintelui Romaniei de a stabili practic cine sa exercite aceasta functie importanta in stat.  Ca atare, riscurile asumate de CSM privesc nu aceasta institutie ci intreg sistemul judiciar, confruntat cu posibilitatea desfiintarii principiului potrivit cu care puterea judecatoreasca trebuie sa se gestioneze singura in problemele administrative. Bresa creata in dreptul la autoadministrare a puterii judecatoresti ar putea fi apoi comod urmata de actiuni publice concertate, legitimate deja de Curtea Constitutionale, impotriva statutului si organizarii actuale a puterii judecatoresti, in sensul intaririi ascendentului executivului asupra justitiei.

Audierile publice si asocierea intregului corp profesional al judecatorilor la desemnarea unui presedinte al ICCJ ar fi putut fi ocazia crearii unei solidaritati naturale a judecatorilor de oriunde din tara cu soarta acestei functii. Amplitudinea functiei de presedinte al ICCJ nu poate fi restransa doar la nivelul acestei instante, o astfel de viziune izolationista facand-o in contextul actual extrem de vulnerabila. Daca presedintele ICCJ ar fi degajat chiar de puterea judecatoreasca in ansamblu,  ar beneficia de un surplus de prestigiu, autoritate si legitimitate. Presedintele Romaniei ar fi avut, in mod normal, retineri mai mari in a invalida o decizie asumata de intreg sistemul judecatoresc, rezultat al vointei omogene a puterii judecatoresti si reprezentativa pentru intreg corpul profesional al judecatorilor. Apelul la o posibila sugestie cuprinsa in raportul pe justitie al comisiei europene ar fi fost insuficient si ar fi trebuit gasite alte justificari publice.

In orice caz, voluntarismul puterii executive s-ar fi lovit de o rezistenta mai consistenta si mai dificil de gestionat, asa cum  nu pare sa se intample acum.


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/jurindbd/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273