Să mergem cu justiția în Plenul Parlamentului ?! O dezbatere necesară.

By | februarie 27, 2010

Deschidere. Textul de față nu se dorește a fi unul mobilizator ci doar o invitație la reflecție. Justiția are în față șansa, oferită formal de legislație, de a se prezenta în Parlament și a cere atenție pentru problemele cu care se confruntă, a cere intervenția statului înainte de a fi prea târziu, de a sensibiliza societatea și a o asocia într-un efort național de consolidare și așezare pe un trend ascendent. Are șansa finalizării  dialogului cu legislativul început toamna trecută. Prezența justiției în Parlament nu este lipsită de riscuri, ieșirea deschisă în fața societății o poate vulnerabiliza, însă legitimitatea unei decizii, oricare ar fi ea, nu poate fi dată decât de o dezbatere largită în interiorul justiției înseși. Ca și anul trecut, judecătorii trebuie să-și asume din nou o atitudine colectivă.

Potrivit legii[i], în fiecare an Consiliul Superior al Magistraturii elaborează, pe lângă raportul privind activitatea proprie, un raport privind starea justiției pe care îl prezintă Camerelor reunite ale Parlamentului României. Raportul ar fi trebuit să fie finalizat și prezentat Plenului reunit înainte de data de 15 februarie.

Din 2005, de când există această dispoziție, doar o singură dată raportul realizat de CSM a fost prezentat și discutat în plenul camerelor reunite. Acest lucru s-a întâmplat în 2008[ii], însă a fost un experiment eșuat, o formalitate lipsită de conținut, neexistând în nici un fel dezbateri serioase și interes real pentru situația complicată deja de atunci a sistemului de instanțe și parchete. Analiza stării justiției a fost expediată rapid în câteva intervenții parlamentare de complezență. Dupa introducerea scurtă facută de președintele CSM, pe atunci d-na judecător Lidia Bărbulescu, doar 11 parlamentari au luat cuvântul, fiecare îngrămadind întreaga arie de probleme legate de justiție în minidiscursuri de câte 5 minute. În mai puțin de o oră starea justiției a fost integral  tranșată, cu tot cu mulțumiri și felicitări reciproce. Ceea ce trebuia să fie o revoluție a raporturilor dintre justiție și societate, reprezentată de Parlament, a fost un eșec răsunător. Consiliul Superior al Magistraturii a evitat repetarea lui, eludând în anii urmatori obligația prezenței în plenul reunit al camerelor. Raportul anual privind starea justiției, în realitate o expunere seacă a unor cifre și statistici neatrăgătoare și prea puțin relevante[iii], a ajuns cel mult în comisiile juridice ale Senatului sau Camerei Deputaților, unde s-a împotmolit în birocrația parlamentară.

Introducerea în 2005 a prevederii referitoare la prezentarea raportului privind starea justiției în Parlament a urmărit, în esență, facilitarea unei dezbateri publice în ce privește starea și evoluțiile justiției, între CSM și Parlament neexistând raporturi de subordonare. Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă interfața dintre justiție, însemnând instanțele, parchetele, judecătorii și procurorii, și societatea românească. Justiția trebuia ca anual să-și facă cunoscute problemele, să-și prezinte evoluțiile sau involuțiile, să ofere publicului și societății datele și informațiile necesare declanșarii unei dezbateri extinse în legătura cu situația și perspectivele justiției. Această finalitate s-a pierdut pe parcurs.

Contextul de astăzi este diferit de cel de acum câțiva ani. Anul trecut sistemul judiciar a cunoscut una dintre cele mai mari crize din istoria sa. Proasta gestiune de către stat, prin toți cei implicați, a problematicii justiției de după 1990 a explodat într-un conflict care printre altele a avut și meritul de a arăta, unei clase politice nepregătită să recunoscă asta în fața populației, că sistemul judiciar se află într-o suferință cronică. Dacă pentru moment iminența colapsului funcțional a fost depașită nu înseamnă ca problemele de fond au fost rezolvate, iar cauzele avariei prelungite din justiție abordate cu rigoare și coerență. Deficitul de personal în justiție a atins cote alarmante, suficient ca ministrul justiției să treacă peste reținerea-i proverbială și să ceară, într-un an al concedierilor masive și al ofensivei deschise împotriva bugetarilor, angajarea unui număr de 1.500 de judecători și procurori. Instanțele sunt sufocate cu cele peste 2 milioane de dosare, investiția statului în justiție pe cap de locuitor este la nivelul Letoniei sau Macedoniei, clădirile și patrimoniul justiției au rămas cele din 1990, statul a abandonat complet sarcina administrării justiției în folosul cetățeanului, investind doar atât cât sa amâne prabușirea unui sistem care și-a atins de mult limitele capacității de efort.

O dezbatere publică extinsă în jurul problemei justiției și a lipsei sale de speranță este mai necesară ca oricând. Prabușirea completă a sistemului judiciar nu poate fi evitată decât dacă toate partidele politice, Parlamentul României, Guvernul, reprezentanții justiției înseși ajung la un acord general, transpartinic și depolitizat, cu privire la evoluțiile sistemului judiciar necesare pentru societatea românească, convenind asupra unui pachet minimal de strategii și politici publice pentru dezvoltarea justiției, relansarea și consolidarea ei în coordonatele unei justiții europene demnă de spațiul unic comunitar în care formal se află.

Riscuri există în continuare. Nimic nu poate garanta ca un astfel de demers nu va eșua într-o politizare maruntă, că resentimentele conflictului justiției cu puterea executivă de anul trecut nu vor asfixia bunele intenții, că dialogului civilizat între puterile statului nu îi va fi preferată retorica bașcalioasă, populistă și inchizitorială. Puterea judecătorească are deja o consolidată tradiție conflictuală în ce privește relația cu celelalte două puteri, executivă și legislativă. De asemenea, la varful CSM justiția are mari probleme de credibilitate și autoritate, iar contestarea prelungită a președintelui CSM de către asociațiile profesionale ale magistraților afectează legitimitatea reprezentării justiției în Parlament. Acest lucru ar putea fi evitat doar printr-o prezență extinsă la dezbaterea raportului pe justiție, a CSM-ului desigur, obligat potrivit legii, dar și a asociațiilor profesionale și, mai ales, a reprezentanților instanțelor însele. Judecătorii, fie reprezentând formele de asociere, fie reprezentând nemijlocit instanțele judecătorești și adunările generale ale judecătorilor au mai fost în Parlament, iar acum nu ar face decât decât să continue și să concretizeze dialogul instituțional demarat în toamna anului 2009.

Momentul actual este unic și oportun și datorită iminenței raportului pe justiție în contextul monitorizării justiției în relația cu Uniunea Europenă, un acord politic general în jurul justiției fiind o cerință explicită a comisiei europene și un orizont de așteptare anunțat deja în precedentul raport. Partidele politice, în special cele aflate la guvernare, au șansa să demonstreze voința unui consens în jurul problemei justiției și determinarea de a depăși întârzierile care fac ca România să trebuiască să fie încă supravegheată. Pentru ele nu ar fi decât un gest de bunăcredință în raport cu  așteptările comisiei europene și o acțiune politică concretă pentru eliminarea până la sfârșitul anului a monitorizării, obiectiv asumat deschis la nivelul Președinției României. Prin suprapunerea dezbaterii în jurul raportului CSM privind starea justiției naționale cu raportul final al Comisiei speciale comune privind analizarea crizei intervenite în funcționarea justiției[iv], ar exista șansa exploatării la maxim a momentului, analizele și concluziile comisiei oferind conținutul și prilejul unei dezbateri riguroase, închegată și aplicată pe probleme reale. De asemenea, justiția ar avea șansa obținerii unei mase critice de sprijin politic pentru adoptarea Pactului Național pentru Justiție, soluția proiectată deja de sistemul judiciar însuși pentru crearea acordului național în ce privește problematica justiției, vazută ca domeniu strategic al României în perioada următoare.

Atât Consiliului Superior al Magistraturii, cât și asociațiilor profesionale din justiție, dar și formele de reprezentare directă ale judecătorilor, adunările generale ale instanțelor, vor trebui în perioada următoare să reflecteze asupra șanselor unice pe care le conține contextul actual. Îndemn la o dezbatere largită în interiorul justiției, astfel încât poziționarea finală față de problema prezentării raportului privind starea justiției în Parlamentul României să ofere maximul de rezultate practice posibile. Este nevoie de o abordare rațională și rece, neemoțională și neresentimentară față de experiențele similare din anii trecuți și în general față de relația dificilă cu celelalte puteri constituite în stat. Contestările interne, îndoielile privind persoanele, fărâmițarea voinței sistemului, trebuie să lase loc, măcar pentru un timp,  unei abordări solidare și unui compromis pentru un interes superior.  

Momentul poate fi ocolit, însă acest lucru ar trebui să se datoreze unei decizii comune asumate, precedată de o analiză lucidă și de o explorare completă a posibilelor avantaje risipite dar și a riscurilor. Este incorect ca decizia sa fie lasată doar pe seama Consiliului Superior al Magistraturii, care în această chestiune nu are decât rolul de reprezentare a justiției, dupa cum ar fi un abuz ca această instituție să-și asume unilateral o decizie în ce privește strategia din jurul obligației prezentării în Parlament a stării justiției, cu ignorarea voinței corpului profesional, a instanțelor și a asociațiilor profesionale. Ultima oară când voința comună, revelată democratic, s-a manifestat, întreaga justiție a avut câștiguri palpabile.

Nu avem libertatea să ne ignorăm interesele comune și nu  ne putem delega dreptul de a decide asupra exploatării șanselor momentului.

Incheiere. Rog administratorul juridice.ro sa faciliteze această dezbatere necesară, după cum aștept poziționarea asociațiilor profesionale, a comunităților virtuale ale judecătorilor și eventual a  judecătorilor constituiți în unica formă de reprezentare directă, adunările generale.

NOTE


[i] art. 38  alin (6) din legea nr. 317/2004, republicată: “Consiliul Superior al Magistraturii elaborează anual un raport privind starea justiţiei şi un raport privind activitatea proprie, pe care le prezintă Camerelor reunite ale Parlamentului României până la data de 15 februarie a anului următor şi le publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii.”

 [ii] Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 14 octombrie 2008,  Prezentarea şi dezbaterea raportului privind activitatea Consiliului Superior al Magistraturii în anul 2007, a raportului privind starea justiţiei – 2007, elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii, şi a raportului comun al Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului cu privire la raportului privind activitatea Consiliului Superior al Magistraturii în anul 2007 şi a raportului privind starea justiţiei – 2007, elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii, dezbaterea poate fi urmărit aici http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6548&idm=31&idl=1

 [iii] Rapoartele anterioare privind starea justiției pot fi urmărite pe pagina de interent a CSM (http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=24). Anual, fiecare instanță de judecată este obligată să-și prezinte activitatea în conținutul unui raport (bilanț). Instanțele superioare de regulă integreaza datele instanțelor din circumscripția lor în propriul raport de activitate, raportul privind starea justiției fiind de fapt sinteza celor 15 rapoarte individuale ale curților de apel din România.  

 [iv] Comisia specială comună parlamentară s-a înființat în timpul conflictului dintre justiție si executiv din toamna anului 2009 și și-a încheiat activitatea cu un Raport final care, pe lângă analizarea cauzelor crizei din justiție, conține și o serie de propuneri, precum și conținutul Pactului național pentru justiție. Raportul poate fi accesat aici http://www.cdep.ro/co/docs/F14165/rp_idc201_final.pdf.


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/jurindbd/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273