Se platesc restantele catre avocatii din oficiu

By | august 6, 2009

baniMinisterul Justitiei s-a tinut de cuvant si, dupa ce a anuntat ca in 7 zile problema se va rezolva, a gasit o modalitate de a achita restantele uriase acumulate catre barourile de avocati in contul asistentei juridice din oficiu. Datele oficiale vorbesc despre o cifra de 6.901.000 lei, reprezentand restante pana la 30.06.2009 acumulate din luna aprilie, dar si mai vechi, de cand ministerul a fost incapabil sa mai faca plati.

Astazi, 6.08.2009, curtile de apel au primit o circulara de la ordonatorul principal de credite, semnata de  secretarul general adjunct Radu Ragea, prin care sunt instiintate ca s-a facut o noua deschidere de credite, destinata exclusiv suportarii restantelor catre avocatii din oficiu.

Desi pare o veste buna, respectiv o dovada de seriozitate a managementului ministerului justitiei, lucrurile nu stau chiar asa.

In primul rand, pentru a se realiza aceasta plata a fost nevoie ca fondurile prevazute pentru trimestrul IV in bugetul MJCL sa fie realocate pentru a fi consumate in trimestrul III. Altfel spus, acum se consuma ultimii bani prevazuti cu aceasta destinatie in bugetul ministerului justitiei pentru intreg anul. Ceea ce trebuia sa ajunga pentru a suporta costul asistentei juridice din oficiu pana la sfarsitul anului 2009 va fi folosit pentru a acoperi arieratele acumulate, asigurand cel mai probabil cel mult plata la zi. Pentru acoperirea diferentei necesare pentru activitatea juridica din oficiu aferenta lunilor iulie-decembrie (trimestrele III si IV) va fi nevoie, chiar potrivit declaratiilor oficiale, sa se apeleze la ruleta unei rectificari bugetare, e adevarat  promisa pozitiva pentru justitie.

In al doilea rand, aceasta decizie a ordonatorului principal este o noua sfidare la adresa presedintilor curtilor de apel si a tribunalelor, ordonatori de credite subsecventi. In conditiile in care instantele sunt inglodate de datorii atat catre furnizorii de utilitati cat si catre prestatorii de servicii si ofertantii de bunuri, o astfel de plata masiva directionata integral pentru a acoperi doar un anumit fel de debit ii va pune pe conducatorii lor in fata unei dileme dificile. Asculta de decizia luata arbitrar de MJCL si raman in continuare datori pentru cheltuieli obligatorii functionarii instantei, ori dimpotriva nesocotesc destinatia data de MJCL si fac platile dupa o prioritizare a datoriilor potrivita cu situatia particulara a instantelor lor. In fiecare luna ordonatorii de credite semneaza declaratii pe propria raspundere, aflate sub incidenta legii penale, cu privire la existenta datoriilor catre furnizorii de utilitati. Legea finantelor publice obliga ca aceste plati sa se faca cu prioritate, fiind evident ca sunt vitale pentru functionarea neintrerupta a institutiilor finanatate de la bugetul de stat.

In fine, situatia cea mai dificila va fi a acelor instante, si nu sunt putine, care si-au epuizat integral bugetul prevazut pentru anul 2009 la acest tip de cheltuiala. In absenta unor modificari a filelor lor bugetare, adica a unei rectificari pozitive a alineatului bugetar referitor la asistenta publica gratuita, acestea nu pot face plati valabile, chiar daca ministerul le-ar vira bani suplimentari.  Este ceea ce am incercat sa explic in nenumarate randuri, ceea ce se cunoaste prea bine la nivelul ministerului justitiei si ceea ce ingrijoreaza pe buna dreptate nenumarati presedinti de instanta din tara. Odata epuizata suma totala pe care un conducator de institutie publica o are prevazuta in bugetul anual la un anumit tip de cheltuiala, nici o alta plata nu se mai poate face in absenta unei rectificari bugetare, o astfel de actiune constituind infractiune la disciplina financiara.

Tocmai de aceea, MJCL falseaza din nou, iar aceasta decizie seamana mai degraba a joc la cacialma, pentru a linisti tulburarile anuntate de avocati.

Epuizarea dintr-un foc a banilor prevazuti pentru trimestrul IV bugetar arata disperarea la care s-a ajuns si lasa sistemul judiciar, dar si miile de avocati din oficiu, la discretia unei atat de improbabile rectificari bugetare pozitive. Cauza fundamentala a acestei situatii sta in cuprinderea in bugetul anual a MJCL a unei sume globale ridicole la acest tip de cheltuiala, insuficienta pentru acoperirea serviciului national de asigurare a asistentei juridice din oficiu. Neluarea in considerare a tarifelor intrate in vigoare la 1 decembrie 2008 depaseste in neprofesionalism doar incapatanarea cu care toata situatia dificila este pusa exclusiv pe seama crizei economice.

Plata restantelor si mai ales modalitatea tehnica aleasa pentru a se face asta va alimenta starea conflicutala dintre barourile de avocati si managementul instantelor. Acesta din urma este obligat sa tina seama de intreg contextul economic dezastruos al instantelor, in timp ce barourile vor pune orice dereglare la plata pe seama deciziei conducerilor instantelor. Ministerul Justitiei s-a spalat pe maini, aratand avocatilor, atat de legitimi in cererile lor de altfel, ca a gasit bani si i-a si trimis instantelor.



Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/jurindbd/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273