Vrem bacșișul ca afară?

By | mai 14, 2015

Sunt un plătitor de bacșiș. Și nu vorbesc despre micul bacșiș lăsat prin rotunjire vânzătorului, ci despre cel plătit voluntar peste nota de plată. Dau mai mult decât mi se cere la restaurante, cafenele, spălătorii auto, dar și la benzinării de exemplu, băiatului care îmi spală parbrizul. Am dat până acum, atunci când am crezut că merită, și o voi face cu siguranță și în continuare. Deși fiscalizarea bacșișului de către guvernul Ponta prin OUG nr. 8/2015 nu m-a luat prin surprindere, recunosc că reacția publică m-a lăsat perplex. Asta în măsura în care analiștii, comentatorii și editorialiștii chiar poartă mesajul public iar nu pe al lor. O explozie de neînțeles de bășcălie, de mișto, de critică măruntă și în general de aruncare în derizoriu a măsurii legislative. Un concurs gutural de luat peste picior a inițiatorului legislativ. Plescăieli flegmatice, glume șmecherești, făcut cu ochiul cu subînțeles, subțieri de buze, râsete zgomotoase prin studiouri TV.

Și atunci mă întreb, chiar vrem o țară ca afară? Desigur, dar doar pe hârtie. Atunci când se importă normele care au disciplinat țările din vest și le-au dat aspectul lustruit de astăzi începem să ne simțim în nesiguranță. Mârâim, bombănim, clefetim, dăm cu oiștea-n gard.

Orice proaspăt întors din străinătate simte nevoia să-ți reamintească clivajul de civilizație între noi (din care el se extrage superior) și ei (străinii). De câte ori nu ați auzit povestea cu neamțul care refuză demn bacșișul şi se încruntă la tine când insişti? Sau cu doamna de la casa de marcat care te zorește speriată până aduni tot mărunțișul de pe tejghea. Sau cu francezul care te aleargă politicos să-ți dea bonul pe care este prins la loc vizibil acel 10% pe care l-ai lăsat? Ani de civilizație dom’ne, nu ca la noi!

Ei bine, nu este nici o fatalitate, iar occidentalii nu au deloc un nu știu ce superior înscris în gena lor colectivă. Au doar mai multă și mai clară legislație. Berlin sau Răstoaca, omul e construit la fel. Ordinea și disciplina nu sunt date de cumințenia înnăscută a occidentalului ci de conformarea la o lege dură. În privința bacșișului, deși încă Uniunea Europeană nu a ajuns încă chiar până acolo încât să-i dedice o directivă, România s-a aliniat perfect. În majoritatea legislațiilor europene bacșiș-ul este fiscalizat, ceea ce înseamnă că este înregistrat și purtător de taxe. Modelul nostru de legiferare este identic cu cel din Germania și Franța, de unde probabil s-au și inspirat.

Din punct de vedere juridic, bacșiș-ul este o plată. O plată de bună voie, eventual o plată nedatorată, dar în toate cazurile o plată pentru un bun sau un serviciu. Ea are loc într-un circuit economic și acest lucru o diferențiază de simplul dar manual, nefiscalizabil, pe care îl facem cotidian, de exemplu când dăm copilului mărunt la el la școală, când ne împrumutăm părinții, sau când dăm bani la cerșetori.

Din punctul de vedere al celui cel primește, bacșiș-ul este însă un venit. Patrimoniul acestuia se îmbogățește pe seama patrimoniului meu, al celui ce oferă. Foarte puțin de la fiecare înseamnă la sfârșitul zilei de muncă ceva mai mult pentru primitor și familia lui. Circulația banului dintr-un buzunar în altul pentru prestarea de servicii sau oferirea de bunuri este esența economiei capitaliste. Celălalt pilon funcțional este acumularea de venituri. Existența și funcționarea statului este însă dependentă de fiscalizarea circulației banilor, adică de taxele și impozitele colectate ca urmare a mișcării capitalului. Un stat puternic și stabil este unul care primește ceea ce i se datorează. De bună voie sau cu ajutorul coerciției instituțiilor sale. Un stat slab, nevolnic și amenințat de eșuare este cel care nu reușește să-și colecteze taxele și impozitele datorate.

Nivelul general de colectare a taxelor și impozitelor din România este de 75-80%, mult mai redus decât în alte state din UE, unde media este peste 90%. La TVA de exemplu, unde situația este dezastruoasă, potrivit Rapoartelor Comisiei Europene, ţara noastră se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte procentul de colectare la bugetul statului, reuşind, în medie, să colecteze doar un incredibil 56% din Taxa pe Valoarea Adăugată datorată efectiv la buget. Economia subterană, adică nefiscalizată, reprezintă o pătrime din activitatea economică, iar un sfert dintre români lucrează și sunt plătiți la negru. În cifre, economia subterană reprezintă 28,4% din produsul intern brut al României, respectiv 40 de miliarde de euro. Acesta este contextul în care s-a decis reglementarea bacșiș-ului, prin preluarea unei practici legislative cu vechime în Europa.

Ordonanța de urgență nr. 8/2015 definește bacșiș-ul ca fiind orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici. Tot bacșiș este și restul dat de vânzător clientului şi nepreluat de acesta în mod voluntar. Bacșiș-ul nu este obligatoriu, cum cobeau unii pseudo-analiști, fiind interzisă condiționarea serviciilor de acordarea lui. Clienții hotărăsc suveran dacă lasă sau nu bacșiș. Sumele din bacșiș pot revenii societății comerciale, similar celorlalte venituri din încasări, sau pot constitui un fond special distribuit salariaților. Oricum ar fi, sumele totale trebuie înregistrate și vor fi purtătoare de impozite. Operatorul economic, dacă nu dorește bătaie de cap suplimentară, are opțiunea de a afișa la loc vizibil că nu percepe în nici un fel bacșiș, interzicându-l cu totul în unitatea sa.

Recunosc că mie îmi place această ordonanță de urgență și că mi se pare de un bun simț dezarmant. Tocmai de aceea nu reușesc să prizez deloc mârâielile și bășcălia care se face pe marginea ei, însă poate nu am eu simțul umorului. Oricum ar fi, acest lucru nu mă va împiedica să dau ca și până acum bacșiș acolo unde obișnuiam să dau și să nu dau acolo unde nu dădeam.

M-am întrebat de unde această fraternizare în masă cu chelnerul, garcon-ul sau baiatu’ căruia îi lăsăm bacșiș. Se simte în opinia publică o compătimire groasă la adresa acestora, ca și când Ponta le-ar fi abordat mișelește corăbiile pline cu bani nefiscalizați. Se aude o mârâială complice la adresa Guvernului, cel care pune zdrahonii fiscului să-i scuture pe garconi până le cade și ultimul bănuț găurit. Ridiculizarea măsurilor privind fiscalizarea bacșișului denotă ceva mai mult decât simțul umorului la români. Mișto-ul care se face despre lupta cu nano-evaziunea vorbește, mai degrabă decât despre mentalitatea noastră de miștocari, despre destinul nostru în răspăr cu regulile. Iubim normele aplicabile altora, ne revoltăm atunci când vor să ne pună pe noi în regulamente, când ni se cere se ne circumscriem noi comportamentul unor reguli. Noroc cu nemții, italienii sau spaniolii că reușesc asta. Da, vrem o țară ca afară, dar doar afară, nu în țară!

* publicat În Ziarul de Vrancea, 13.05.2015


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/jurindbd/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273